Rugaciune pentru pruncul ce se afla in pantecele mamei

Doamne, Cel care ai zis oamenilor "Cresteti si va inmultiti si stapaniti pamantul", binecuvantand nasterea de prunci; arata mila Ta si acestui copil ce se afla in pantecul maicii sale si ajuta-l sa se nasca la vremea de Tine randuita.


Da-i lui, Doamne, crestere fireasca, sanatate si putere.

Parinte Ceresc, care porti de grija pasarilor cerului si infrumusetezi crinii taranii, poarta de grija si acestui copil care n-a vazut inca lumina soarelui.

Nu ne parasi pe noi, robii Tai, si ocroteste cu harul Tau pe pruncul acesta al nostru si binecuvanteaza nasterea lui dupa multimea milostivirii Tale.

Amin.

Ea: Biografie

Ea: Biografie: Citesc oglinda, palma mea Ce-n veci nu se dezminte, Sunt nufăr alb cu strai de nea Un ghiocel cuminte… Şi un crin...

Biografie

Citesc oglinda, palma mea

Ce-n veci nu se dezminte,

Sunt nufăr alb cu strai de nea

Un ghiocel cuminte…

Şi un crin alb păstrând credinţa

De la străbunii mei legaţi prin dor,

Un mac purtând în cupa lui căinţa

De aş greşi, îl simt în obrăjor…

O veselă magnolie sunt

Cu soare-n jur mereu,

Şi-oriunde aş fi pe pământ

Mă-ncred în Dumnezeu…

Voi fi cu Dumnezeu şi-atunci

Când vânt pe drum se-aşterne

Deasupra văilor adânci

Cu-al meu iubit

Ca două flori de stânci eterne…

Am fost trimişi din Cer, Pereche

Iubire nouă şi iubire veche…

Născută altor Lumi

Cândva păşeam pe nori albaştri
Păşeam pe timpuri şi pe aştrii...
Vă spun, prietenii mei buni,
Eu sunt născută altor Lumi...

Altor idei îmi sunt croită,
Altor gustări sunt împlinită,
Altor de muzici încântată
Altor naturi sunt eu pictată...


Cândva priveam spre acest Astru
Din Univers doar el Albastru...
Doar el cu Soare şi cu Lună
Doar el cu florile-n Cunună...

Am vrut şi eu născuta-aici,
Am vrut şi eu Ochii mai mici,
Din Suflet obligată mult să rup
Căci nu-ncăpea în inimă şi-n trup.


În Facere mult chinuită
Căci altor Lumi sunt faurită,
Şi altor sâni fost-am creată
De Cerul Sacru alăptată...


Dar sunt aici şi azi e luni
Deşi născută altor Lumi...
Mă plimb,dar nu pe nori albaştri
Supusă timpului sub aştrii...

De şi tu eşti tot altor Lumi croit,
E semn că sunt a ta, al meu iubit.

Jumatati anume

Un an de dragoste divină
Cu viaţa ta şi-a mea se-mbină,
Se-mbină Timpul pentru noi
Logodna Timpului cu Timpul doi.


Prin mine şi prin tine se arată
Taina Creaţiei necunoscută toată,
Cum Apa are gustul Mirelui
Timpul are şi el Mireasa lui…


Nimic nu-i fără Jumătate-n lume
Vântul şi Focul au Jumătăţi anume,
Dar omul nu le vede, nu le ştie.
Le va afla când inima lui e mai Vie.


Eu sunt Femeie şi prietenele mele
Sunt Jumătăţile, ele, Miresele…
A Focului, a Vântului, Pământului,
A Timpului, Eterului, Cuvântului.


Doar eu le văd , doar eu le pot vorbi
Şi doar copiii mei se văd cu-ai lor copii.
De vreţi să nu mai fiţi reci, agitaţi şi goi
Vedeţi de azi Creaţia toată-n Doi…
Căci Vântul n-ar sufla de n-ar avea Mireasă
Şi Focul nu ar arde fără Iubită-aleasă…
Şi Timpul nu ar curge fără Familie-acasă,
Pământul azi se-nvârte căci are şi el Casă…

Dragobetele

Dragobetele, zeul iubirii, la daci, dar si al bunei dispozitii, numit si Cap sau Inceput de Primavara, precede Martisorul, adevarata sarbatoare de revenire a naturii la viata. Despre Dragobete, barbat frumos si iubaret, se spune ca ar fi fiul Babei Dochia, pe cara Maica Domnului l-ar fi transformat intr-o floare cu acelasi nume.

La daci, Dragobete era zeul care oficia, la inceputul primaverii, nunta tuturor animalelor. In mitologia greaca, pasarile erau privite ca mesagere ale zeilor, "pasare" in greceste insemnand "mesaj al cerului", iar in timp aceasta traditie s-a raspandit si la oameni.

Astfel, de Dragobete, fetele si baietii se intalneau, pentru ca iubirea lor sa tina tot anul, precum a pasarilor despre care se spune ca se logodesc in aceasta zi. Se considera ca Dragobetele ocrotea si purta noroc indragostitilor, putand fi socotit un adevarat Cupidon romanesc.


Cu mult timp in urma, de dimineata, prin sate, se auzea "Dragobetele saruta fetele!" Apoi, daca vremea permitea, fetele si flacaii, imbracati in cele mai bune haine, se intalneau in centrul satului si mergeau la padure sau prin lunci sa culeaga ghiocei sau alte plante miraculoase pe care le foloseau in diverse farmece de dragoste. Daca vremea era urata, se adunau la unii dintre ei acasa si se tineau de jocuri si de povesti.

La pranz, fetele incepeau sa coboare in sat in fuga - aceasta goana fiind numita "zburatorit" in sudul tarii - si fiecare baiat urmarea fata care-i placea. Oamenii satului erau foarte interesati de ceea ce se intampla de Dragobete deoarece de pe acum puteau afla la ce nunti vor merge toamna.



La petrecerea care urma dupa-amiaza participau toti oamenii satului. Dansau, cantau, se simteau bine, ca sa fie sanatosi si sa le mearga bine tot anul. Pe atunci exista credinta ca tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au vazut macar o persoana de sex opus in acea zi nu-si vor mai gasi pereche tot restul anului.

De Dragobete, la tara, nu se sacrifica nicio pasare din curte si gospodinele aveau grija sa le dea mancare buna. Deoarece se credea ca Dragobetele ii va ajuta pe gospodari sa aiba un an mai imbelsugat decat cei trecuti, in ziua de Dragobete oamenii nu munceau, doar isi faceau curatenie prin case.

De Dragobete se seamana busuiocul. Semintele se pun in pamant, in vase mici, care se tin in casa, la lumina si caldura si, in ziua de Sfantul Gheorghe, pe 23 aprilie, se planteaza afara, in gradina. Se procedeaza asa pentru ca busuiocul sa capete calitati speciale, magice si tamaduitoare.



Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămășițe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumusețare și pentru diferite decântece de dragoste. Există o serie de obiceiuri în zona rurală legate de această sărbătoare. Bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul.
Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească și să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiți tot anul. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus. În această zi, nu se coase şi nu se lucrează la câmp și se face curățenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor. În unele sate se scotea din pământ rădăcina de spânz, cu multiple utilizări în medicina populară.

De asemenea, "prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari sa stranga apa din omatul netopit sau de pe florile de fragi. Aceasta apa, pastrata cu mare grija, se spunea ca ar avea proprietati magice, ca este nascuta din surasul zanelor, putand face fetele mai frumoase si mai dragastoase. Daca nu era omat si fragi, se strangea apa de ploaie sau cea de izvor, acest lucru facandu-se mai ales atunci cand Dragobetele se tinea in luna martie", a mentionat etnograful Marcel Lutic.

Tinerii mergeau in padure unde culegeau flori si apoi, "in jurul focurilor aprinse pe dealurile din jurul satelor, fetele si baietii discutau vrute si nevrute, insa, cel mai adesea, se spuneau glume sau jatii cu substrat erotic

sau se faceau hore. Fetele, cum simteau apropierea pranzului, incepeau sa coboare in fuga spre sat, in sudul Romaniei aceasta goana fiind numita "zburatorit". Conform obiceiului, fiecare baiat urmarea fata care ii era draga. Daca flacaul era iute de picior si fetei ii placea respectivul urmaritor, atunci fata se lasa prinsa si avea loc o imbratisare, urmata de o sarutare mai lunga in vazul tuturor. Sarutul acesta semnifica, in fapt, logodna ludica a celor doi, cel putin pentru un an de zile. De multe ori, astfel de logodne in joaca prefatau logodnele si casatoriile adevarate", a aratat etnograful Marcel Lutic.

Logodna pasarilor

Daca aceasta sarbatoare avea o mare insemnatate in vremurile de demult, "originea acestei sarbatori ar fi in ciclurile naturii, mai ales in lumea pasarilor, aceste vietuitoare fiind socotite de catre stramosii nostri cele mai apropiate de universul socio-uman. In acest context, nu e deloc o intamplare faptul ca pasarea era considerata reprezentarea uneia dintre cele mai vechi divinitati ale naturii si dragostei.

Marcel Lutic arata ca romanii numeau sarbatoarea Dragobetelui si "Logodiciul pasarilor". "Se spunea ca, acum, acestea se imperecheaza si isi fac cuib, de la pasari obiceiul fiind preluat si de catre oameni. Se pare ca motivatiile preluarii erau mai profunde, din moment ce pasarile erau privite ca mesageri ai zeilor, cuvantul grecesc "pasare" insemnand chiar mesaj al cerului sau prevestire. Dupa unii etnologi, logodna de primavara a pasarilor a devenit, in timp, si o sarbatoare a iubirii la oameni, ziua insuratirilor si infratirilor, a logodnelor ludice sau reale ale tinerilor. Pe de alta parte, accentul pus pe pasari si pe femei, trimite la fecunditate, atat pasarile, cat si femeile fiind simboluri ale cresterii si inmultirii. Dragobetele, el insusi, afirma alti etnologi, zan de esenta solara, apropiat de divinitati ale naturii si dragostei, ar descinde dintr-o straveche Zeita pasare", arata Lutic.

Se mai spune ca ziua Sfantului Valentin a fost introdusa de Biserica Catolica in scopul de a inlocui sarbatoarea pagana a Lupercaliei cu o sarbatore a dragostei curate. Lupercalia era o sarbatoare inchinata fertilitatii si lui Faun, zeul agriculturii, cand aveau loc diverse ritualuri pentru fertilitatea naturii si nu numai. Una din practicile care aveau loc in timpil Lupercaliilor era ca tinerele fete sa fie trase la sorti. Numele acestora era scris pe o placuta si introdus intr-o urna. Fiecare barbat necasatorit scotea din urna o placuta cu numele unei femei, care urma sa ii fie sortita. Uneori, aceste perechi astfel constituite erau finalizate si cu o casatorie.

Un nobil si etern Nemuritor

A fost un timp cand te plangeai…
…de cate poezii primeai…
Ca nu te-ajuta cu nimic…
Ca Sufletul iti este mic…
Ca inima nu-ti creste sa citesti,
Ca esti satul de vise si te plictisesti!


Dar versuri mie imi veneau
Asa cum florile cresteau…
N-am vrut eu versuri sa gasesc,
Cu poezii eu sa te cuceresc...
Dar cum flori umple-o gradinita
Asa de natural s-exprima o Fetita…


Acum Fetita a crescut si natural
Lipsit de poezii e-al ei jurnal…
Ramane doar o intrebare:
Sa nu mai fii tu muza oare?
Sau poezia la adulti dispare?


Oricum ar fi, de mult nu mai primesti
Nici versul, poezia ce nu ti le doresti…
As vrea sa-ti daruiesc…dar pixul n-are mina…
Si Floarea nu mai creste in Gradina.
Si poate-i natural sa fie-asa…
Dar e frumos sa fii muza cuiva…


Da, e frumos, dar vad ca-i efemer...
E natural cum florile-n gradina pier...
Credeam ca esti intreg nemuritor…
Nimic din ce-i al tau ca nu e trecator…
Dar si-n gradina ta vad florile cum mor.


Iti spun acum prin poezii eu ce ti-am daruit:
O Gradina nevazuta de-ngrijit...
Dar n-am stiut cum este sa fii mare…
Ca nu e timp de Flori...de stropitoare...




Acum vreau un cadou:
Sa-mi fii muza din nou!
Caci versuri nu mai pot sa scriu
Chiar nu mai pot si nu mai stiu...


Dar ce vorbesc? Ce-am scris acum e Poezie!
...deci esti inca o muza Vie...Vie...
...din ale tale, nimic nu-i trecator!
…un nobil si etern nemuritor…
Ce-adevarat in inima are un dor…

…de florile din gradinita?
Nu! …de a sa Fetita…


la 21 ani

La plimbare

La plimbare


Azi Cartea S-a Deschis la o Plimbare
Ce Foaie Veche, si ce Scris Mare!
Si ce tarzie e Lumina Diminetii…
Mi-e greu sa ma trezesc din Patul Vietii…

Aud venind un Pas de Dumnezeu
Mereu l-acelasi ceas, e Tatal Meu…
Si-atunci Eu stiu ca-urmeaza sa primesc o Foaie
Iubirea Sa si o Umbrela sa m-apere de Ploaie…

Si plec…


Cuvantul Sau de La-nceput, il Port in Mine
Si-n Piept am Semnul Lui sa-mi fie Bine
Mi-a dat cand am Plecat Tot ce El Are
Si ceva-n plus: Liber la O Plimbare…


Desi e Dumnezeu Eu am ce El nu Are…


Si ma intreb de ce El nu coboara,
Cand Eu cobor si sunt A Lui Comoara…
De ce strange din dinti cand Vanat Mi-e Genunchiul?
Tata, Durerea Ta imi spinteca Tot Trunchiul


Si Azi desi nu M-am intors Acasa
Vreau Sa-Ti Vorbesc, dar Nu la a Ta Masa
La Masa Mea sa Vii, si Tu, Nu Fiul Tau
Eu n-am sa vin si Iarta-ma daca fac Rau!


Te-Astept…


Si Nu in Duh cum imi apari mereu
Te chem in Trup, un Trup ca Trupul Meu
Plimbarea-Aceasta doar Tu nu ai Facut-O
E Lumea Ta si nu ai Cunoscut-O…


Eu Usa iti voi fii…
Te-astept sa vii…



19 ani

Cartea Vietii

Cartea Vieţii,



Tot ce citim sunt cărţi scrise doar la sfârşit...
Numai dup-o-ntâmplare în spaţiu şi în timp, omul poate să scrie
Dar, Dumnezeu scrie-n eternitate şi în infinit...
Şi fără întâmplări, fără sfârşit, El a-nceput o Carte Vie...


In ale noastre cărţi citim doar ce a fost...
Citim şi profeţii... cuvinte fără rost...
Dar Dumnezeu a scris o Carte când încă nu Era
Iar Cartea L-a născut... şi Viaţă-I dăruia...


De-atunci, El « Cartea Vieţii » i-a pus Numele Ei...
Şi-n fiecare filă se nasc noi Dumnezei...
Se nasc c-un Suflet şi ele nu au număr, sunt foi Nemuritoare
Scrise de-un Vârf de Crin blând înmuiat în Soare...


O carte scrisă de un om, e-un Univers închis,
Cu file galbene, fără de suflet şi cu număr finit...
Dar Cartea Sa nu e nicicum o carte, ci-un Univers Deschis
În care se Trăieşte Azi, nu-n care azi s-a povestit...


Vă rog nu confundaţi o Carte ce-o ţinem noi în mână
Cu Cartea Vieţii ce ţine-n mâini un Soare şi o Lună...
Şi nici să nu speraţi că o găsiţi ca pe o carte-n Bibliotecă
Căci Ea nu stă deloc... e tot pe-a Sa Potecă...


Ai învăţat cum să citeşti, dar sigur eşti că ştii
Cum să citeşti o carte ce Ştie c-ai să vii?
Cu tot ce tu cunoşti, vei înţelege oare
Cuvintele-unei Cărţi cu-n Nume de Valoare?

Şi crezi că vei putea să vezi tu, Cartea Vieţii
Când tu nu recunoşti Lumina Dimineţii?
Mai speri că vei atinge Această carte Vie
Deşi mâna nu ţi-ai spălat, curată ca să fie?


Iar dacă tot mai crezi, atunci o vei găsi !
Dar nu mai şi spera c-o vei putea citi...
Nu vei putea, dar nu e vina ta, căci Cartea nu e de Citit
De vrei să o cunoşti, o vei primi ca pe o Viaţă de trăit...


Şi Cei Ce-o vor trăi vor fi şi ei Nemuritori
Vor recunoaşte-atunci Lumina Cea din Zori...
Şi vor mai înţelege c-Aceasta-i doar un Nume
Şi nu o carte cu coperţi ca în a noastră lume...


Ce Fericiţi veţi fi când Chipul Cărţii-l veţi vedea
Şi câtă suferinţă că n-aţi ştiut că Ea-i aşa...
Acum că aţi aflat că-Această Carte nu e Carte
N-aţi vrea să mai aflaţi ce scrie mai departe?




Iar Cartea Vieţii poartă în Mâna Sa
O Carte-n Care scrie despre Ea...

Frumoasa Mea

Frumoasa Mea,


Sunt Imparatul Lumilor de Sus si Domnul tuturor,
Invatatorul Lumilor de Jos, al lor Mantuitor...
Sunt Dumnezeu dintru-nceput si pana in sfarsit,
Si Fiul Sau din veci, mult preaiubit...



Acesta sunt, dar Tu, Frumoaso, Cine Esti?
Esti ca si Mine, din rude-mparatesti?
Spune-mi de Tine, stralucitoare Stea...
Caci m-am indragostit, Frumoasa Mea...



Sunt Dumnezeu, cunosc Creatia ca pe-o Haina,
Si-acum Te intalnesc, mult preafrumoasa Taina...
Nu inteleg! Caci Eu din Veci Pictez Tabloul...
Si-acum prin Tine-am cunoscut si Noul...



Sunt Creator, cum pot sa nu cunosc ceva?!
Spune-mi si Tu acum, Frumoasa Mea...
Ajuta-ma sa inteleg, prea minunata Doamna,
Ce nume porti cu Taina...si ce inseamna?




Frumoasa Mea, privirea Ta imi spune multe
Sunt doar un Dumnezeu ce vrea sa Te asculte...
Te rog, nu ma lasa fara de-ntelepciune...
Cum Eu, Chiar Dumnezeu, nu Te-am stiut in lume?



Te rog, Primeste-Mi Dragostea...
Si-nvata-Ma, Frumoasa Mea..

Ajunul Bobotezei, zi de post negru

In Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se tine post negru, nu se mananca si nu se bea nimic. Canoanele Bisericii invata ca in Ajunul Bobotezei se ajuneaza total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemancate. In Tipicul Sfantului Sava se spune ca, daca Ajunul cade duminica sau sambata, nu se tine post negru. Postul din ziua de 5 ianuarie este pastrat din perioada secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune timp de 40 de zile, sa primeasca botezul in seara acestei zile. Dupa ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credinciosilor si sa se impartaseasca. Astazi, crestinii postesc in aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita - Agheasma Mare.

In unele regiuni, in special in Moldova, crestinii ortodocsi gusta pe nemancate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), pana la 14 ianuarie - odovania praznicului. Se intampla ca cei opriti de la Sfanta Impartasanie, sa primeasca de la duhovnic, binecuvantarea de a lua Agheasma Mare. Insa, trebuie sa fim cu luare aminte la faptul ca Agheasma Mare nu poate inlocui Sfanta Impartasanie.

Alti preoti ii opresc pe credinciosi sa ia Agheasma Mare. In acest sens, Sfantul Sava spune: "acestia nu fac bine pentru ca prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfintirea lumii si a intregii fapturi... Deci de unde este socotinta acestora pentru ca sa nu guste apa aceasta, deoarece trebuie sa stim ca nu pentru aceasta Apa este necuratia in noi, ci devenim necurati prin lucrurile noastre cele spurcate, iar noi ca sa ne curatim de acestea, bem fara de indoiala aceasta Sfanta Apa."

Cu Agheasma Mare se stropesc casele credinciosilor si locuitorii acestora, in Ajunul Bobotezei. Tot cu ea se stropesc si lucrurile care trebuie binecuvantate sau sfintite, cum ar fi de pilda, la binecuvantarea si sfintirea prapurilor, la sfintirea crucii si a troitelor, a clopotului, a vaselor si vesmintelor liturgice, la sfintirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir.

Slujba de la Agheasma Mare

Daca Agheasma Mica se poate savarsi ori de cate ori credinciosii doresc acest lucru, Agheasma Mare se oficiaza o singura data pe an, pe 6 ianuarie, in ziua Botezului Domnului in Iordan.

In cadrul slujbei de sfintire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 si XII, 3-6), apoi Apostolul (din I Cor. X, 1-4) si Evanghelia (de la Mc. I, 9-12), in care se prezinta in rezumat Botezul Domnului. Dupa ectenia mare se rosteste rugaciunea de sfintire a apei, compusa de Sfantul Sofronie al Ierusalimului, adresata Sfintei Treimi: ("Treime mai presus de fire..."). Preotul slujitor Il invoca de trei ori pe Sfantul Duh pentru sfintirea apei ("Tu Insuti, dar, Iubitorului de oameni Imparate, vino si acum prin pogorarea Sfantului Tau Duh si sfinteste apa aceasta") si binecuvanteaza de fiecare data apa cu mana, afundandu-o crucis in vasele cu apa. Apoi rosteste o noua formula de invocare a Sfantului Duh ("Insuti si acum, Stapane, sfinteste apa aceasta, cu Duhul Tau cel Sfant"), pe care preotul o rosteste tot de trei ori, binecuvantand de fiecare data apa, cu mana crucis.

La finalul slujbei, preotul slujitor afunda de trei ori crucea si busuiocul in apa cantand troparul Praznicului. "In Iordan botezandu-Te Tu Doamne ..."

In casele credinciosilor, agheasma se pastreaza la loc de cinste, in vase curate si dintr-insa se gusta pe nemancate, in zilele de post si ajunare. Potrivit invataturii Sfintilor Parinti, "firea apei celei sfinte este ca sa spele si trupul si sufletul, sa-l sfinteasca, sa-l innoiasca si sa-l faca fiu al lui Dumnezeu".

Biserica Draganescu

Oamenii dintotdeauna au cautat sa vada minuni, dar in zadar le cautam, fiindca minunile sunt in noi...minunile sunt in fata noastra...
La fel se intampla cu toate intrebarile omului care cu ardoare isi cauta raspunsurile, la fel va marturisesc, ca in zadar cautam raspunsuri la intrebari, fiindca raspunsurile ne vor gasi pe noi...
...cand te simti singur cu toata lumea aceasta mare in fata ta si fara de reper, fara directie, fara dorinta, fara un ideal, atunci cand simti ca echilibrul ti-a fost puternic zdruncinat, atunci cand nu mai recunosti chipurile celor dragi din jurul tau, atunci cand ti-a ajuns straina si familia ta , cand te simti neinteles de nimeni si cand nimic nu mai are inteles pentru tine si cauti Pacea Inimii, mergi la Draganescu!

Undeva in apropierea Bucurestiului, la finalul unui drum pe care il strabati in jumatatea unei ore, te asteapta o Biserica unica pe pamant, unica prin amprenta Sfantului Arsenie Boca, unica prin pictura care are vocea unui Inger mesager care vorbeste celui cu inima curata, dar unica si prin sentimentul de „ Acasa” pe care il simti cand pasesti inauntrul ei...



Dumnezeu ma iubeste si imi ingaduie sa ma aflu mereu pe drum in contemplarea Cerului ramas aici pe pamant. Astfel am pasit in multe colturi ale lumii si din nou va marturisesc ca intotdeauna am gasit esenta in locuri simple, marunte si nu intre ziduri impunatoare sau privind la arhitecturi grandioase...de aceea , atat manastirea de la Prislop, redusa ca dimensiuni, cat si bisericuta Draganescu, sunt Bucati din Cer care lumineaza aici, pe pamant, sunt Porti spre Tronul lui Dumnezeu, sunt carari spre Gradina Maicii Domnului, sunt Mana lui Hristos intinsa spre noi, oamenii...


Arsenie Boca nu a plecat dintre noi, el este cu noi! Aceasta este marturia fiecarui credincios care a pasit in aceste locuri...Arsenie Boca este cu noi, si va asteapta cu rabdare pe fiecare la intrarea in manastirea Prislop sau in biserica Draganescu...
In pictura bisericii, Cuvintele lui Arsenie sunt precum o flacara imateriala care arde necredinta si o imprastie precum cenusa...Tot in pictura sa, prezentul, trecutul si viitorul sunt de neseparat, sunt toate intr-un punct...

Cei mai putini interesati de mantuirea sufletului, vor cauta aceasta biserica pentru ale sale profetii, intrebandu-se de semnificatia celor doi zgarie-nori in flacari, a mobilului, a navetei spatiale...



...tot datorita calatoriilor mele va pot astazi marturisi ca ispita cea mai prezenta in toate religiile lumii este cea a profetiilor. Multe suflete se pierd astfel...multe isi pierd eliberarea, iluminarea , sau mantuirea, alergand dupa semne despre sfarsitul acestei lumi, neintelegand ca lumea este in ei, lumea este in tine, tu alegi sfarsitul lumii prin viata ta, de aceea manturiea este egala cu vesnicia si sufletul care se pierde, pierde eternitatea. Iata cum sufletele care cauta semne profetice, isi pierd vesnicia...
Este bine si folositor a interpreta semnele, caci altfel de ce le-ar mai fi lasat Sfintii si Invatatorii, la fel ca si in cazul picturii lui Arsenie, toate ne invita la a le descifra si intelege, insa pastrand in continuare pe primul loc, mantuirea sufletului si abia apoi rolul nostru de salvator al creatiei.

...cat despre pictura privita ca arta, culorile sunt calde, predominant este galbenul, dar va las sa descoperiti singuri universul cromatic , simbolic al lui Arsenie Boca. Va mai spun doar ca Iisus este pictat diafan, trup care parca in orice clipa te poate impresiona prin ridicarea Sa la cer prin acoperisul bisericutei...

Toate scenele vorbesc despre aceasta lume, despre placerile umane, insa ceea ce mie personal imi transmit, nu este deloc senzatia de lupta cu lumescul, desi sunt atat de prezente pacatele in aceste picturi, mie imi transmit un singur sens: reintoarcerea la Dumnezeu...




Vreme de 20 de ani, cat a locuit in Draganescu, localnicii nu au stiut ca au printre ei un trimis al lui Dumnezeu pe pamant...insa astazi, fiecare loc prin care a pasit Arsenie este cautat de multa lume...

Intalnirea mea cu Parintele Arsenie a fost una ireala, ireala prin frumusetea ei, insa si fiindca intalnirea a avut loc dupa plecarea sa la cele vesnice... Desi el nu a fost in viata , mi-a schimbat viata...cand l-am descoperit. De atunci il port pe buze cand zambesc si in lacrimi cand plang... Chemati-l si viata voastra se innoieste!

Cuvantul Parintelui Arsenie e plin de har, cumpatat, bland, iubitor, luminat dar si hotarat, iar Sufletul sau este precum serafimul din Scriptura si precum Sfantul Serafim de Sarov- fata de care Parintele avea o evlavie deosebita- Suflet care zboara spre noi impartasindu-ne cu carbunele cel ceresc, cu Hristos cel vesnic.

Vis aruncat in sertar

Vis aruncat in sertar


Ma simt un Vis sublim cu Har
Pe chip am Scris ca sunt un Dar,
Am teama sa ma Fac Cuvant
Caci sunt un Vis de Sfant…


Un Vis de Sfant prea chinuit
M-a reprimat, m-a biciuit…
M-a aruncat in foc si vant
Caci sunt un Vis de Sfant…


Am fost zidita intr-o stanca
C-asa-i a Sfantului Porunca:
“Sa nu ai vis si nici dorinta
ci doar o unica Credinta
in Tatal, Fiul, Duhul Sfant,
caci Visul e putred pamant!
Esti Sfant de Duh atins,
Visul acum ti-e stins,
de simti ca inca mai traieste
ia stanca asta si-l zideste!!
Zideste-ti visul necurat
Sa fii Sfant cu adevarat.
Incheie chinul cel din nopti,
Zideste-ti VISUL cat mai poti!”

In cea mai dura stanca
Simteam cum ma arunca,
Si-a reusit in ea sa ma zideasca
Ca ii opream viata duhovniceasca!
…
Si unde-i vina mea de pe Pamant
Ca m-am nascut ca Vis de Sfant?!
…



Azi nu mai pot fi mangaiata
Caci Pielea-mi e toata zgariata
De pietrele reci obligate
Sa-mi stea pe piept, sa-mi stea pe spate…
Si n-am murit, am rezistat
Caci sunt un Vis de Sfant Curat.


A 9-a zi dupa opt ani
Aud un saculet cu bani
Si-un muncitor platit din dor
Sa crape stanca ca sa zbor…
Si lovitura lui in stanca
Durea de nu-mi doream ca inca
Un ciocan sa mai loveasca
Desi stiam ca nu vrea sa zideasca
Ci sa m-elibereze el grabit
Cum Sfantul meu i-a poruncit.


Am fost zidita de un Sfant
Si-eliberata pe-o mana de vant
De un barbat ce toata viata lui
S-a inchinat pacatului…
Un muncitor cu urme de femei
Si cu parfum de sticle ce le bei…
Cu chip de bani furati cu vanatai
Si glas de mut de vina si cu “pai”,
Un muncitor ce-acum este iertat
Caci visul unui Sfant, azi a eliberat!



E prima noapte-acum din nou la Sfantul Meu
Si vina ca ma are l-apasa foarte greu…
Si-as vrea sa fug oriunde pe Pamant
Sa nu mai fiu un Vis de Sfant!
Dar cum sa plec cand stiu ca doar cu mine
Acest Barbat cunoaste-emotii si suspine?
Daca-as pleca ar fi din nou mormant
Ca-n cei opt ani in care-a fost Mort-Sfant,
Dar de raman sa fie Viu ca Dumnezeu
N-ar mai fi Sfant caci dorm cu el mereu…
Si ce-i mai bun: sa fii doar Viu, sa fii doar Sfant?
Si cum sa-l fac sa fie ambele, si foc si vant?


E prima noapte nezidita iar
O noapte netrecuta-n calendar,
Si stiu cum pot pe Sfant sa-l parasesc
fara ca mort apoi sa il gasesc,
ci Viu zambind-dumnezeiesc
de pot acum sa ma-mplinesc!


Sunt Visul lui si inchisoarea sa
De ma voi implini, se va elibera…
E noapte si aduc pe drumul cel ingust
O Domnisoara-n noaptea-ntai de august,
Si Sfantul meu aude Pasii ei
“O, cat ai asteptat, du-te s-o iei!”
Dar Sfantul meu sta nemiscat,
Eu, Vis de Sfant pierdut in pat,
Ea, bate-n geam plangand usor
pe Sfantul meu Ochii il dor…
il doare Sufletul si-o-mbratiseaza,
o-aduce-n pat si o aseaza,
nu sta deloc si nu ezita
vazand cat e de obosita,
si-adoarme langa ea pe loc
ea-n par cu Florile de Soc…

In dimineata ea-n brate i se-arunca
“te rog, ajuta-ma, caci ma mai doare inca
ma doare inima ca manastirea ieri am parasit
ca nu eram iubita si nici eu n-am iubit…
si-am auzit de tine, pustnic si intelept
si am venit sa-ti cer Sfatul tau Drept,
caci am un Vis ce-n nopti mi se repeta,
sunt ca o Carte Buna ce nu are Coperta
ajuta-ma sa am un inceput si un sfarsit,
asculta-mi Visul negru-fericit:
ma vad la piept cu-al meu copil divin
si doar cu acest Vis pot inima s-alin.
Spune-mi tu Sfinte, cat eu am sa gresesc
De merg in lume visul sa-mi implinesc?!


“- Blanda Copila mea, in Vis iti e menirea.
In Vis ti-e pregatita indumnezeirea.
Fii Mama, Tu! Fii Mama iubitoare
Si nu-ti privi visul cum moare,
Caci mi-am zidit si eu in stanca Visul
Si opt ani tot zidit mi-a fost si Paradisul,
Iar azi e prima zi de cand e iar la mine
Si iata, Visul meu s-a implinit prin tine!
Caci Visul meu este sa am in brate
Un copilas in scutecul din ate…
Tu mergi acum in lume si-mplineste
Si prin copilul ce-o sa-l ai te mantuieste!
Si-adu-l aici la mine in a opta zi
Sa pot si eu Visul a-mi implini…
Adu-l sa-l tin in brate sa-mi amintesc sublim
Ca tu si eu, viata si moartea reusim
Sa le unim intr-un copil multpreadorit,
Sa biruim acelasi Vis ce astazi ne-a unit.
Te-astept…in lume nu te teme caci este al tau
Barbatul ce-n privire n-are urma de rau…
Si tu-l vei recunoaste dupa-ale sale maini,
Acum, tu du-te, caci am a coace paini…
Caci sunt un pustnic ce iubeste ce oamenii iubesc
Cu ierburi si seminte nicicand n-am sa traiesc…
Desi de lume-n munti eu sunt departe
Din ea nu incetez a face parte…
Si paine proaspata mananc si nu ma nevoiesc,
Identic sunt ca ei, doar ca eu nu iubesc!
Eu sunt un Sfant ce generatii-l vor avea in calendar
Nestiind ca am trait cu Visul aruncat intr-un sertar!”

Si-ntr-un sertar si-acum sunt vie…
Sunt Visul unui Sfant ce azi va scrie
Sa va ganditi cumva sa ma salvati
Si pan-atunci va rog: nu mai visati!

Visul Dumnezeului

Visul Dumnezeului,

Aflaţi că Dumnezeu are un Pat din Puful Moale
Din care-n dimineţi, întârzie să se scoale...
Şi-adoră să se-ntindă-n el...
Cât Te ador ! Iubite Bătrânel...

Odata-am auzit cum Cerului Cerea...
Să-i lase şi Lui Somnul care şi-l dorea...
Şi mi-am dorit să ştiu: de ce-ar dormi un Dumnezeu ?
Şi-aşa-am aflat de Visul Său...


Dacă vi l-aş povesti, ce i-ar rămâne Lui ?
Iar dacă tac... unde e Viaţa Visului ?
Spuneţi şi voi, voi ce aţi face-n locul meu
Daca-aţi cunoaşte Visul lui Dumnezeu ?


Vă rog pe voi, în Ceruri să-L căutaţi pe El şi Visul
Căci eu Cuvinte n-am, mi s-a oprit şi Scrisul...
Vă rog pe voi să întrebaţi de Patul Său...
Ca să vedeţi şi voi cum Doarme Dumnezeu...


Şi vă mai rog ca să iubiţi Tăcerea mea...
La fel cum eu iubesc Visarea Sa...
Grăbiţi-vă spre Poarta Cerului Albastră,
Căci Visul Său... e Înălţarea Voastră...

Sunt eu?

- Sunt eu…Iubita ta sa fiu eu oare?
- Tu esti, ca tine Mainile niciuna n-are
Oh, esti Frumoasa ca o rana cu dor
Pe inima ta ingeri vibreaza si mor
Si murind ei renasc Paradisul…
In inima ta imi porti visul…
Esti Frumoasa, Pictura de Vara
Ce faci melodii sa rasara
In muguri de inima rara…
Frumoaso, Pas Tainic pe muguri de mare
Ritmu-ti din valuri rasare
…esti Fermecatoare…
- Sunt eu Poezie aprinsa-n amurg?
- Tu esti…cuvintele tale vulcanic imi curg
Imi curg amestecate cu sangele meu
Am sange in forma de Zambetul tau,
De nu zambesti, moartea m-ajunge
Zambeste tu, sa am eu sange…
…sa am eu viata, tu doar: Zambeste,
Iubita mea, te rog: Iubeste!
Iubeste-ma ca asta noapte
Cand fara soapte, fara soapte
mi-ai spus Povestea trupului
Iubita mea, ca tine nu-i…
Ca tine nu-i nici o Femeie
Intregul sange sa mi-l beie…
Ca tine nu-i nicio Fecioara
Sa ma aprinda-ntaia oara…
Ca tine nu-s, ca tine nu-s…
Iubita mea, ingeri ai pus
Pe Sufletu-mi umbrit de viata
Tu ai topit Ultima Gheata…
Zambeste, hai, e Dimineata!
- Eu sunt…chiar sunt iubita ta?
- Nu esti…as vrea, as vrea…
dar mi-e prea mica Palma mea
sa te cuprind Toata in ea…
si esti prea Unica pe Astru
sa pot sa fiu atat de aspru
sa te pastrez doar pentru mine,
dar azi as vrea sa-ti fie bine
pe Suflet zambet sa-ti scanteie
Preafericita Dumnezeie…
Sa pot sa spun c-am fericit
Pe Cea ce Unic am iubit…
- Eu sunt…acum eu stiu ca sunt
Cum spui: doar Una pe Pamant,
dar corectez greseala ta:
nu ma lasa si altuia!
Fii aspru tu, si tine-ma
Primeste anatema
Caci sunt Frumoasa ca o rana cu dor
Pe inima port ingeri ce vibreaza si mor
Si murind ei renasc Paradisul…
In mine iti port Tie Visul…
Si sunt a ta Fecioara
Pictura ta de Vara…

Tu,

Tu,





Tu, Dragoste fară-nceput
Tu, Început ce n-am cerut
Tu, ia acum tot ce am eu!
Ia-L şi pe Dumnezeu…


Căci fără tine nu e El…
Nici Fiul, Duhul-Porumbel,
Nimic nu e când nu eşti tu
Ia tot ce am, şi Sufletu’…


Căci fără tine nu îl am…
Tu, Negrii Ochi ce-i aşteptam,
Ce n-au venit, erau mereu
Eterni ei sunt ca Dumnezeu…


Tu, Dragoste fără sfârşit
Tu, ce-n sfârşit m-ai şi iubit
Tu, ce am eu, ia tot acum
Eu, fără Tine, nu ştiu Cum…


Tu, Negrii Ochi, îmi spui: “ Nu pot.”
Totul să-mi iei…căci Tu eşti Tot…

Te cauta Dumnezeu, Iubitul meu...

In dormitor nu am caldura…
O camera fara de soba in natura,
De dincolo-i caldura precum un fir de ata,
Fereastra mea a devenit Floare de Gheata…


Te cauta Dumnezeu,
Iubitul meu!


E muta si zapada de cat este de rece,
Si n-a fost niciodata cum e-n 2000-zece!
In Cer nu se mai canta, e totul inghetat…
Iar Dumnezeu te cauta…disperat…


Te cauta Dumnezeu,
Iubitul meu!


A coborat Atotputernicul pe Pamant,
Dar mai puternic e al tau Cuvant…
Si Dumnezeu cu Pasul Lui n-a dezghetat
Pamantul care Pieptul tau l-a inghetat…


Te cauta Dumnzeu,
Iubitul meu…


Plecat acum inlacrimat din Dormitorul meu,
Grabit prin Romania…alearga Dumnezeu…
Sa te gaseasca caci dorul tau de mine
Preschimba gheata-n gheata cu suspine…


Si L-a ajuns in Cer, pe Dumnezeu
Strigat de gheata, strigatul tau:
“Doamne, Domnul Domnilor, Incepatorule a Toate,
Tu, Dragostea de Ea…din inima mi-o scoate!!!
Cac am ajuns dupa un an de dor ce doare
Sa mai respire doar mort si-un aer care moare…
In piept am rani in carne de forma-mbratisarii Ei
Tu, Dumnezeul Dumnezeilor, Te rog, Tu Pieptul sa mi-l iei!


Te rog, grabeste-Te c-au inceput din Piept sa-mi cada
Bucati din inima, mi-e dor de Ea si ning Zapada…
Grabeste, Doamne, al Tau Pas ca-nghet cu Pieptul meu
Intreg Pamatul… …am inghetat si eu si Cerul Tau…
Si vad ca nu ajungi…Tu…Dumnezeu…in fata mea…
Si sper ca nu Te-am inghetat, caci cine ne va mai salva?!
Si Te astept…dar nu ajungi…esti Gheata chiar si Tu deja,
Si nu ma doare ca Dumnezeu a disparut din vina mea…
Ma doare gandul ca gheata-o va ajunge si pe Ea…


Acum ce fac? …speranta-n Dumnezeu cu-nghetul Sau a disparut,
Iubita mea, spune-mi in inima: ce-i de facut?
Cum s aopresc ce a-nceput in Pieptul meu?!
Acest Sfarsit al Lumii…si al Lui Dumnezeu?!
Spune-mi iubita mea…spune-mi…astept…
O, o nu! …de si tu-ai inghetat, n-am sa te iert!
…n-am sa te iert ca tu nu m-ai cautat un an deloc!
Si m-ai lasat in lume sa inghet Vesnicul Foc…
Vesnicul Foc ce a-nvartit planeta si Cerul a-ncalzit,
Acum, cu Pieptul meu ce se desprinde, totu-a murit!
Si nu e vina mea ca de un an nu te-am cautat…
E vina Domnului ce viata mi-a furat!!!
…
…si ca dovada ca vorbesc Adevarat,
Ce a facut, acum I S-a intors, si-acum e Inghetat!
Dar, Doamne Dumnezeule, hai…Te-am iertat…
Acum, dezgheata-Te si cauta-ma indat’
Caci Lectia, Dumnezeule, Ti-ai invatat!
De-acum sa Nu Mai Furi, Tu, Niciodat’
Simte-mi din Piept Iertarea Grea…
Dezgheata-Te si-ajungi in fata mea!
Caci ma grabesc s-ajung la Ea…
Si sper ca inca Pieptul meu il vrea…

- Tata, ce Chip Frumos ai in 2000-zece!
De ce-mabratisezi caci eu sunt rece?!

- Tu, Fiule, tu nu esti rece, iti spun Eu, Dumnezeu
Iti spun ca Gheata ta M-a incalzit mai tare ca Soarele Meu!
Si gheata cea desprinsa din Pieptul tau curat
Pe Mine, Dumnezeu, m-a binecuvantat…
N-am mai simtit in veci asa iubire!
Cat am stat inghetat…am avut cea mai Vie Traire!
Da-mi voie-acum cu Mana Mea, Pieptul sa ti-l ating
Raba prin care curge gheata si dorul tau sa-l sting…
…dar…iarta-ma…n-as fi crezut ca Eu nu pot…
Sfarsitul Lumii l-am oprit, Gheata la fel, dar dorul tau, nu pot!

- Si, Doamne, ce pot face-acum?
Caci Pieptu-mi va ramane scrum!
Caci gheata ai topit-o-acum…
Dar uite…Pieptu-mi scoate Fum,
Acum va arde Pieptul meu
Si Lumea Ta, si Tu, Tu-Dumnezeu!
Din gheata Lumea ai putut salva,
Si Trupul Tau a-L dezgheta…
Dar din cenusa nu vei mai putea
Nici Lumea, nici Tu a invia!
Si uite…Focul a iesit din Pieptul Meu
Grabeste-Te si fugi de mine, Dumnezeu!
Ascunde-Te san u Te-ajunga Flacara…

- Un Dumnezeu nu fuge! …Eu te voi Apara!
Da-mi Mie, Pieptul tau cu Foc cu Tot
Da-mi Dorul tau, da-mi Pieptul tau, ca Pot!

- Doamne, Tu sigur esti ca vrei
…din Dragostea ce-o Simt sa bei?

- Da, Fiule, da-mi Pieptul tau
doar Eu sunt, Eu sunt Dumnezeu!

- Ia-l Doamne, iti multumesc!

- Fiule…stai! …Eu…Te iubesc!
Dar Pieptul tau Greu il gasesc…
Fiule, nu pot, Eu-Dumnezeu nu pot
Pieptul sa ti-l pastrez de tot!
Tu i-al acum din nou!
Si-ti multumesc pentru cadou,


- Dar, Tata, ce cadou?
Pieptu-mi mi-am luat din nou,

- Cum ce cadou? Unul imens…
Ce-l scrie-acum iubita ta in vers,
Mi-ai dat sa simt o Dragoste prea Mare,
Prea Mare pe Pamant, in Cer, pe Soare…
Prea Mare pentru infinit si Dumnezeu…
Dar vad ca-ncape chiar perfect in Pieptul tau!
O Dragoste pentru-o Fetita prea Mica pentru Mine
Prea Mica pe Pamant, in Cer…nascuta pentru tine…
Si-am spus ca e “Prea Mica” nu ca Ea ar fi ci ca Eu sunt
Si-o vad pe Ea la fel, dar Stiu ca-inelul Ei e-ntreg acest Pamant!
Eu plec acum, iti multumesc, din nou
Eu plec, Tu, Fiule, ramai ca Dumnezeu Cel Nou!
Eu inapoi ti-am dat Pieptul tau cel Greu
SI ADEVARUL MEU: ca Tu esti Dumnezeu!
Eu ma retrag…dar Tata-Ti Voi Ramane…
Si Ei , Micutei Tale, Cununa ii Voi Pune…
Mi-as fi dorit sa fie-a Mea Mereu,
Dar Ea poate sa Fie doar-a unui Dumnezeu!
Si-acesta esti doar Tu: Tu, Fiul Meu…
…doar Tu ai Pieptul Greu…
Eu plec…
Tu nu…Fii Dumnezeu!
In Dormitor Ea nu are Caldura,
Tu du-Te la Fetita Ta Cea Pura!
Ramai cu bine, dragul meu…
Prin Ea…Doar Tu esti Dumnezeu!

Opus Dei

Opus Dei



Pe un perete fulgera cu Soare
Sa crape Intunericul dintr-un tablou,
Tacerea lui a sters, Culori nu are,
Un Curcubeu patat, de noi, din nou.


E un Tablou in Panza groasa Prins
Sunt Suflete ce si-au pierdut Lumina,
E o Pictura Vie-ntr-un Ulei Incins
Calatorind prin Timp uitand unde-i Gradina.


Si doar un Cui mai tine Acest tablou Usor
Din dragostea de Om ce-O are pentru noi,
Iar noi fugim de Ea, n-O vrem, tipam in Cor
Sa cada acel Cui, s-avem loc in Noroi.


E un tablou in care cresc Dorinte de Copil
De care ei sunt siguri c-ar face numai bine.
Dar El se rupe-n mi si mii sa fie util
Unor nebuni ca noi Poarta ne-o tine…


O, Doamne, ce-ai Creat din al Tau Os!
O, Doamne, ce inca mai iubesti monstrii de ei!
O, Doamne, nascut-ai Opera fara folos!
O, Doamne, ce Mori in Opus Dei!



16 ani

Noapte-ntr-un Plic,

Noapte-ntr-un Plic,



Noapte-ntr-un Plic fara Scrisoare
Un Plic Desfacut ce inca ma Doare,
Sarut de Matase pe umerii grei
Ai un Barbat ce Stie ca-l Vrei...


Sarut modeland Portelanul in Foc
Pe umerii Tai ce au urme de Toc,
Noapte primita pentru Nimic...
Platesc si acum Acea Noapte-ntr-un Plic,


Barbat fara Lacrimi de Ochi si Oftat
Lacrimand din Priviri ne-ncetat...
Pe umerii mei un Plans el aseaza
Al Noptii-ntr-un Plic ce inca Picteaza.


Picteaza cu Lipici uscat ce inteapa
Pe Pielea-mi uscata de apa...
Caci Apa Usuca si Doare
Cand este la Piept-unui Soare,

Balada Firului-de-Par

Balada Firului de Par,


Sub Bolta Roz de Trandafiri
In vant sfarsesc multe iubiri,
Fir dupa Fir furat de vant...
O tragica Poveste pe Pamant.

Suflet de Fir de Par Nemuritor,
Taiat sau smuls sau luat de vant in zbor...
Sub Bolta Roz acum in Dimineata,
Scrie o Poezie o Fata blonda-creata...

O Poezie Sfanta, Un Imn pentru Iubire...
Nestiind ca Ea cand Scrie, omoara multe Fire!
De necrezut cum Degetele Fine,Albe-n dimineti
Cand trec prin Par, sfarsesc iubiri si-atatea Vieti!

Chiar Ea...a Dragostei Zeite...
Omoara Dragostea din ale ei Codite!
Caci Zi de Zi isi aranjeaza Parul diferit,
Nestiind ca-n Palma ei, Fire-Vii au murit!

Eu nu sunt nici Fetita ce scrie Poezii,
Nici Firul cel de Par ce vrea inc-a iubi...
Eu sunt un Fir-Special, nesmuls si netaiat,
Fiica Firului-Dumnezeu,ce-n Par m-am intrupat!

M-am intrupat in Fir-de-Par Superb si Auriu...
In al Fetitei Cap, ce-i tot un Pamant Viu,
E un Pamant cu Fire, nu cu Barbati, Femei,
Dar Firele au Suflet, au chiar si Dumnezei...

Si Firele au Viata, iubim si noi ca voi!
Sunt Fir-de-Par-Fetita ce n-a atins noroi,
Si azi Omului Cobor spre a-i aduce...
O Inaltare-ntr-o Balada ce-mi este a Mea Cruce.

Sunt o Fetita-Fir-de-Par ca al vostru Iisus,
Am si eu Tata-Dumnezeu si o Cruce de Dus.
Chiar mai presus de El eu sunt,caci sunt mai Mica,
El s-a-ntrupat in Om sa poata Omului sa-i zica...
Legea Iubirii si Calea Mantuirii, si tot n-a reusit...
Eu nu am Trup de Om, si Omului-am vorbit!

Nimic nu Pot Schimba in Lumea Voastra Mare!
Si stiti ce e Divin? Ca Mana Voastra Doare...

Si noi tot o iubim...desi prin noi ea trece...
Si mame, frati ne ia mai mult de zece...
Dar e Divin sa poti iubi o Mana-Dura
Si e usor cand stim ca si ea-ndura...

Noi stim ca voi aveti aceiasi Soarta,
Aveti si voi o Mana ce stie sa Desparta,
La noi e-un pic mai greu, caci noi iubim Total!
La voi e mai usor, voi va iubiti banal...
Si totusi Suferiti cand Dragostea se duce...
Firul-de-Par si Omul, impart aceiasi Cruce!

Acum...e Dimineata...Fetita versuri Scrie,
Iar Eu, Firul-de-Par-Fetita inchei o Poezie.
Eu sunt un Fir-de-Par ce nu il rupe vantul!
Nici degetele ei, caci Sunt Firul-Cuvantul!
Nimic nu ma atinge, Foarfeca nu ma taie,
In veci nu sunt un Fir cazut prin baie...

Sunt Firul-Fiica-de-Dumnezeu si Stiu
Ca moartea nu m-atinge, Sunt Firul Vesnic-Viu!
Dar am o Viata-Goala, lipsita de Traire...
Caci eu nu am Curaj...sa simt iubire...

Cum sa iubesc un Fir-de-Par-Barbat
Cand stiu ca-ntr-o secunda Vantul mi l-a furat?!

Cum Fir-de-Par-Barbat sa il ador
Si-apoi sa il vad rupt...in zbor?!

Si as iubi cu toata Fiinta Mea de Fir-de-Par-Fetita,
Sa Nasc Fire-de-Par sa umplu o Codita...
Dar n-am curaj...Nu am curaj...
Sa imi vad Firul-Iubit cazut pe un Obraj...

Inchei acum Balada, mai mult sa nu ma supar,
Omule, sa fii bland de-acum cu al tau Par!
Iar Firele cand Cad, tu sa le Canti iubirea!
Caci tu ai destramat Familia, Fericirea...

Eu, Fir-de-Par-Fetita, nu am inca Iubit!
Nemuritoare Sunt...ei toti au un sfarsit,
Asa ca eu Aleg sa Pier si eu Subtil...
Sa Mor Smulsa de Palma-unui Copil!
Copil care se joaca in Parul Mamei Lui...
Asa imi vreau Sfarsitul Sufletului...

Amor

AMOR


Amor in Ceasca de Cristal,
Amor extatic si banal...
Intre o Umbra si-un Miros,
Amor din Biblioteca scos...


O Umbra- dovada unei Maini,
Amor ca-ntre pisici si caini...
Si un Miros- al iernii marturie,
Amor in Ceasca fara farfurie...


Amor ucis, sfarsit neinceput...
De Mainile care au disparut,
Lasand in urma lor o moarte...
A Umbrei ce de Ceasca se desparte.


Amor sfarsit , ucis nemuritor...
De un Miros azi prefacut in Dor,
Ce a lasat in urma-o iarna grea...
Miros ce paraseste Ceasca Mea...


Amor in Ceasca Mea, Amor...
Amor in Timpul trecator...
Amor in Trupul muritor...
Amor in Suflet din Amor...
Amor in Suflet de Cristal...
Amor extatic si banal...


Amor, Amor, Amor Acum
In Ceasca de Cristal Adun
Suflete Noi...Suflete Vechi,
Amor absent intre Perechi,
Amor extatic si banal...
Amor in Sufletul-Carnal...
Cu un Miros de Ceasca de Cristal,
Bogat doar cu o Umbra Alba-Pal,
Amor ce am gustat ca un Sugar
Cu Ochii-nchisi...imbratisata-amar.
Amor din resturi de femei...
Ce tu, Iubite, le tot bei...
Ce le aduni in Ceasca ta de Lut,
Amor ce-n Lut Te-a prefacut...





Iubitul Meu, Amorul nu e Moarte!
Amorul, el uneste, nu desparte...
De ce Te-ai despartit de Ceasca de Cristal?
De ce iubesti Tu, Lutul cel banal?!?
Iubitul Meu, tu bine stii ca doar o data
Primesti o Ceasca...si niciodata...
...n-o poti schimba. Doar Una este!
Spune, Iubite... Ce Trista Veste!
Spune, Iubite... Ce vrei sa faci?
Spune, Iubite... Cu ce Te-mbraci?
Amor, Amor, Amor , Tu, Maine,
Vei mai trai in Vin si-n Paine?
Mai este Painea Trupul Tau?
Si al Tau Sange, Vinul Meu?
Si vei mai Tine-n Mana Ceasca de Cristal?
Spune, Iubite, pentru un Lut cu forme, dar banal
Renunti la Forma Ta dintru-nceput?
...?
Eu stiu ca nu am Formele din Lut...
Eu stiu ca nu sunt Lut Seducator
Si nu-Ti ofer Amor, Amor...
De-aceea-i Goala Ceasca de Cristal,
Ca Trupul Meu...e-un Trup Banal...
Si-as vrea sa Nu Mai Fiu Lumina!
Sa nu mai Stralucesc in Duh-Divina!
Sa nu mai Fiu o Forma Infinita!
Ci simplu Lut, sa pot sa-ti fiu Iubita!
Sa nu mai am forma de-Eternitate,
Ci formele Femeii Toate!

Sa nu mai Fiu ce Sunt: Iubire...
Caci Ea, “ Iubirea” n-are Mire!

Sa nu mai Fiu nici Puritate...
Caci ce e Pur, de-Amor nu are Parte!

Sa nu mai Fiu ce Sunt: Blandete...
Caci ce e Bland, Amorul n-o sa-nvete!

As vrea sa nu mai Fiu nici Perfectiune...
Caci ce-i Perfect nu poate Sta in Lume!
...iar Azi, Eu Vreau sa Stau, Sa Stau!
Din Ceasca Ta de Lut sa Beau!


...dar, Tu, Iubite, sa-mi Promiti,
Ca Formele din Lut Mi le Alinti!







Si sa-mi promiti ca Ceasca Ta
Chiar si de Lut, cum este ea...
O vei Griji de Azi mai Bine,
Sa Ma Cuprinda doar pe Mine!
Caci Lut Ma Fac sa Fiu A Ta...
Dar, Dragoste, Tu nu uita
Ca Formele de Lut ma Dor!
Totul Ma Doare, Amor, Amor!
Dar vreau Forme din Lut Banal,
Vreau sa ma Doara Sufletul-Carnal,
In Mana Ta sa Fiu un Lut Banal...
Sa Faci cu Mine-Amor, Amorul Tau Carnal,
Ma Doare Lutul cel Banal...
Ma Doare Tot... Amorul Tau Carnal...
Ma Doare ca nu Mai Sunt Lumina!
Ma Doare si simt O Vina...
...c-am renuntat la Infinit...
Sa fac Amor cu-al Meu Iubit!

Ma Doare, dar stii, Iubite, de ce-am vrut
Sa Am un Trup banal din Lut?

Nu stii, dar iti raspund acum,
Cu Formele din Lut iti Spun:
Ca doar Fiind si Eu din Lutul Cel Banal
Si doar Facand cu Tine-Amorul Tau Carnal,
Puteam sa Te Inalt in Ceasca de Cristal...
Acum...
Acum Iubitul Meu,
Acum...
Nu mai ai Trupul Greu,
Acum...
Lumina esti Mereu,
Acum...
Eu sunt Ce Sunt Doar Eu,
Acum...
Blandete, Puritate, Duh-Mereu,
Acum...
Tu nu mai esti Tu Lutul Greu,
Acum...
Esti Dumnezeu


M-as face Lut de Infinite Ori...
Pe Tine, Dumnezeu, Eu nu Te las sa Mori!

Intr-o manastire

Intr-o manastire


O Domnisoara paseste apasat
Si vede tot desi nu s-a uitat…
Cu ochii stransi-inchisi mai face-un pas
Si trupu-i pare-o Dansatoare fara dans…


De ce nu vrea icoanele sa vada?!?
Se va feri de lumanari sa nu o arda?!
E prima data cand in Biserica paseste
Un om ce totul ocoleste…


Si ma intreb de ce a mai intrat,
Cand prin prezenta ei, totul a ignorat!
Dar asta stie numai Dumnezeu…
Poate chir El a asteptat-o tot mereu…


Si vad cum oamenii o vad ca posedata
Ce nu s-a inchinat chiar niciodata…
Si Semnul Crucii toti spun ca nu-l cunoaste
Si ca pe Dumnezeu sigur nu-l recunoaste…


Ma uit din nou la ea cat e de obosita,
Si vad Nu om pe cruce ci Crucea Rastignita!
Si fiecare om pe rand se tot fereste…
Si Preotul ca pe-o muradra o priveste…


Ea nu zambeste si nu plange…
Si-n fata Usii de Altar ajunge
In mana n-are Lumanare…
Si Preotul intreaba tare:

“ spune-mi , te rog, crestina esti?
Si cauti sa te impartasesti?”
Dar tanara-i fara cuvant…
Nu pare-a fi de pe Pamant…




Vad Preotul cum se intoarce
Si in Altar Slujba o face…
Iar oamenii ingenuncheaza…
Tanara inca viseaza…


Trec nouazeci minute fix plus noua
Lumea la miruit asteapta, afara ploua,
O Ploaie tot straina ca fata-Domnisoara
Ce pare ca face tot pentru intaia oara…

Incet tot sirul cel de credinciosi sfarseste
Si preotul pe ultimul crestin il miruieste…
Ramane singur in Biserica ca la Final de Liturghie,
Dar pentru-ntaia data Biserica nu-i e pustie…


Dezbraca Sfintele Vesminte si simte sa zambeasca
Apoi ca niciodata in altar… incepe sa vorbesca…
Nu stim de Dumnezeu i-a si raspuns…
Dar stim ca Adevarul Preotului e Iisus…


Apoi paseste spre iesire si-nstantaneu transpira,
Vazand Fata-Straina cum o Icoana-admira…
Si e socat sa vada ca inca n-a plecat…
Si e speriat ca ce-a vorbit el in altar, ea a aflat.


Si pentru-a doua oara el ii vorbeste…
Si ea a doua oara nimic nu glasuieste,
La fel de nemiscata cum e de la-nceput… … …
De pare in Biserica cu forta c-a venit si nu c-a vrut.


Nelinistit, Parintele nu stie ce sa faca…
Ar fi mai linistit s-o vada cum ea pleaca,
Dar ea ca Luna ce n-a lipsit o noapte…
E tot de neclintit in fata sau in spate…


Parintele cedeaza, Biserica si-o paraseste
Si Domnisoara singura-acum incepe si vorbeste,
Privirea Ei e atintita in acelasi punct de ore grele,
La Chipul lui Iisus pe care-L poarta-n Duh si-n Piele…

Cu Dragoste din Ura incepe sa-L intrebe urat cel mai frumos:

“ Cum ai ajuns Tu, Sus? Si ce folos acele culmi de nu spre a privi in jos?!?”

Si-apoi cu Lacrimi ea sopteste:

“ Degeaba esti al meu Iubit
Cat timp Pamantu-i Mugur-Neimplinit”

Superb

Superb


Superb e Cerul si Cuvantul
Suflet mai greu decat Pamantul
Mai mare decat Dumnezeu
Si mai etern decat mereu…


Suflet strain de Casa mea
Amestecat cu sangele si pielea…
Suflet ce-mi curgi prin vene,preacurat,
Ce cauti tu si in sange de Barbat?!?


“Superb” e titlul meu de Poezie
Dar ce inseamna nimeni n-o sa stie,
Vor crede toti din nou ca povestesc
De tine si cat eu te iubesc…


Superb e Omul si ale sale ganduri,
Suflet pictat de mine-n randuri
Si recitit in infinite Carti…
Nemuritor in multe-eternitati…


Suflet, credeam ca esti numai al meu!
Ce cauti acum in Pieptul sau?!
El mi te-a luat caci al sau nu-i ajunge?
Sau pe-al sau l-a luat chiar al meu sange?


Superb e Dumnezeu si Viata…
Suflet ce-aduce Dimineata…
Din care Soarele isi ia caldura…
Ce-n noapte Lunii tu-i esti patura…


Suflet, de tine trupu-mi este plin
Si tu esti chiar trupul meu mai fin,
Nu esti decat al meu parfum si sange
Ce-n vene de barbat mai curge…



Suflet, ce simte el cand curg asa…
Cu trupul tot sub pielea sa?
Stie ca eu sunt al sau sange?
Si daca Da…ce nu-i ajunge?


Superb e scrisul fara inteles
Suflet ce cresti cu fiecare vers,
Suflet nascut din trupul meu…
Suflet ce curgi prin Dumnezeu…


Superb ar fi sa inteleg
Cum pot eu sa aleg
Sa pot trai… fara Acel Barbat…
Cand trupul lui cu pielea mea e imbracat?


Suflet, ce ai patit de te gasesc
In sangele Barbatului ce il iubesc?!
Oare nu stii ca esti doar viata mea?!
Ce cauti acum in inima si-n respiratia sa?

Dumnezeu:
“ – Ajung, Frumoaso-atatea intrebari,
Primeste ale Mele-mbratisari…
Si-asculta bine-al Meu raspuns
De Sufletul ce si-n Mine a curs…


Raspunsul e Superb, asculta:

Nu al tau Suflet e-n vene de Barbat,
Ci amandoi aveti un Sange de Purtat!

E singurul Barbat, si singura Femeie tu,
Ce-aveti acelasi trup, superb: e Sufletu’…”

D

Declaratie


Pe-acest corp luminat de Soare
Oval si plin de tot ce moare...
Pe el nimic nemuritor...
Si pietrele din ape mor...


Si pe Planeta de Tarana
Nenumarate Suflete se-aduna
Sa se uneasca in iubire
Sa aiba aici o amintire...


Pamantu-i plin de oameni goi
De declaratii din noroi...
Iubirea aici e doar tarana...
E-un corp intunecat de Luna


De Dragoste sunt Declaratii
Mai multe decat oameni, natii
Un singur om lasa-ntr-o viata
Zeci de cuvinte ce dezgheata...


Din declaratii de-as face un covor
El ar ajunge pan' la Batranul Sor...
Ar trece mai departe chiar si de Creator,
Atata dragoste lasata de oamenii ce mor...


Chiar si asa nu-i declaratie de iubire
Ce sa i-o fac la al meu Mire...
Cat timp piciorul meu e pe tarana,
Din declaratii niciuna nu e buna...


Niciuna nu i se potriveste
Barbatului ce ma iubeste...
Eu n-am sa scriu azi declaratii
Dupa ce mor, sa si-i le spuna altii!


Iubitul meu, atat Declar pe astrul mic si plat:
De nu te-ai fi nascut, eu te-as fi inventat!