Intr-o manastire
O Domnisoara paseste apasat
Si vede tot desi nu s-a uitat…
Cu ochii stransi-inchisi mai face-un pas
Si trupu-i pare-o Dansatoare fara dans…
De ce nu vrea icoanele sa vada?!?
Se va feri de lumanari sa nu o arda?!
E prima data cand in Biserica paseste
Un om ce totul ocoleste…
Si ma intreb de ce a mai intrat,
Cand prin prezenta ei, totul a ignorat!
Dar asta stie numai Dumnezeu…
Poate chir El a asteptat-o tot mereu…
Si vad cum oamenii o vad ca posedata
Ce nu s-a inchinat chiar niciodata…
Si Semnul Crucii toti spun ca nu-l cunoaste
Si ca pe Dumnezeu sigur nu-l recunoaste…
Ma uit din nou la ea cat e de obosita,
Si vad Nu om pe cruce ci Crucea Rastignita!
Si fiecare om pe rand se tot fereste…
Si Preotul ca pe-o muradra o priveste…
Ea nu zambeste si nu plange…
Si-n fata Usii de Altar ajunge
In mana n-are Lumanare…
Si Preotul intreaba tare:
“ spune-mi , te rog, crestina esti?
Si cauti sa te impartasesti?”
Dar tanara-i fara cuvant…
Nu pare-a fi de pe Pamant…
Vad Preotul cum se intoarce
Si in Altar Slujba o face…
Iar oamenii ingenuncheaza…
Tanara inca viseaza…
Trec nouazeci minute fix plus noua
Lumea la miruit asteapta, afara ploua,
O Ploaie tot straina ca fata-Domnisoara
Ce pare ca face tot pentru intaia oara…
Incet tot sirul cel de credinciosi sfarseste
Si preotul pe ultimul crestin il miruieste…
Ramane singur in Biserica ca la Final de Liturghie,
Dar pentru-ntaia data Biserica nu-i e pustie…
Dezbraca Sfintele Vesminte si simte sa zambeasca
Apoi ca niciodata in altar… incepe sa vorbesca…
Nu stim de Dumnezeu i-a si raspuns…
Dar stim ca Adevarul Preotului e Iisus…
Apoi paseste spre iesire si-nstantaneu transpira,
Vazand Fata-Straina cum o Icoana-admira…
Si e socat sa vada ca inca n-a plecat…
Si e speriat ca ce-a vorbit el in altar, ea a aflat.
Si pentru-a doua oara el ii vorbeste…
Si ea a doua oara nimic nu glasuieste,
La fel de nemiscata cum e de la-nceput… … …
De pare in Biserica cu forta c-a venit si nu c-a vrut.
Nelinistit, Parintele nu stie ce sa faca…
Ar fi mai linistit s-o vada cum ea pleaca,
Dar ea ca Luna ce n-a lipsit o noapte…
E tot de neclintit in fata sau in spate…
Parintele cedeaza, Biserica si-o paraseste
Si Domnisoara singura-acum incepe si vorbeste,
Privirea Ei e atintita in acelasi punct de ore grele,
La Chipul lui Iisus pe care-L poarta-n Duh si-n Piele…
Cu Dragoste din Ura incepe sa-L intrebe urat cel mai frumos:
“ Cum ai ajuns Tu, Sus? Si ce folos acele culmi de nu spre a privi in jos?!?”
Si-apoi cu Lacrimi ea sopteste:
“ Degeaba esti al meu Iubit
Cat timp Pamantu-i Mugur-Neimplinit”
