Dragobetele, zeul iubirii, la daci, dar si al bunei dispozitii, numit si Cap sau Inceput de Primavara, precede Martisorul, adevarata sarbatoare de revenire a naturii la viata. Despre Dragobete, barbat frumos si iubaret, se spune ca ar fi fiul Babei Dochia, pe cara Maica Domnului l-ar fi transformat intr-o floare cu acelasi nume.
La daci, Dragobete era zeul care oficia, la inceputul primaverii, nunta tuturor animalelor. In mitologia greaca, pasarile erau privite ca mesagere ale zeilor, "pasare" in greceste insemnand "mesaj al cerului", iar in timp aceasta traditie s-a raspandit si la oameni.
Astfel, de Dragobete, fetele si baietii se intalneau, pentru ca iubirea lor sa tina tot anul, precum a pasarilor despre care se spune ca se logodesc in aceasta zi. Se considera ca Dragobetele ocrotea si purta noroc indragostitilor, putand fi socotit un adevarat Cupidon romanesc.
Cu mult timp in urma, de dimineata, prin sate, se auzea "Dragobetele saruta fetele!" Apoi, daca vremea permitea, fetele si flacaii, imbracati in cele mai bune haine, se intalneau in centrul satului si mergeau la padure sau prin lunci sa culeaga ghiocei sau alte plante miraculoase pe care le foloseau in diverse farmece de dragoste. Daca vremea era urata, se adunau la unii dintre ei acasa si se tineau de jocuri si de povesti.
La pranz, fetele incepeau sa coboare in sat in fuga - aceasta goana fiind numita "zburatorit" in sudul tarii - si fiecare baiat urmarea fata care-i placea. Oamenii satului erau foarte interesati de ceea ce se intampla de Dragobete deoarece de pe acum puteau afla la ce nunti vor merge toamna.
La petrecerea care urma dupa-amiaza participau toti oamenii satului. Dansau, cantau, se simteau bine, ca sa fie sanatosi si sa le mearga bine tot anul. Pe atunci exista credinta ca tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au vazut macar o persoana de sex opus in acea zi nu-si vor mai gasi pereche tot restul anului.
De Dragobete, la tara, nu se sacrifica nicio pasare din curte si gospodinele aveau grija sa le dea mancare buna. Deoarece se credea ca Dragobetele ii va ajuta pe gospodari sa aiba un an mai imbelsugat decat cei trecuti, in ziua de Dragobete oamenii nu munceau, doar isi faceau curatenie prin case.
De Dragobete se seamana busuiocul. Semintele se pun in pamant, in vase mici, care se tin in casa, la lumina si caldura si, in ziua de Sfantul Gheorghe, pe 23 aprilie, se planteaza afara, in gradina. Se procedeaza asa pentru ca busuiocul sa capete calitati speciale, magice si tamaduitoare.
Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămășițe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumusețare și pentru diferite decântece de dragoste. Există o serie de obiceiuri în zona rurală legate de această sărbătoare. Bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul.
Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească și să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiți tot anul. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus. În această zi, nu se coase şi nu se lucrează la câmp și se face curățenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor. În unele sate se scotea din pământ rădăcina de spânz, cu multiple utilizări în medicina populară.
De asemenea, "prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari sa stranga apa din omatul netopit sau de pe florile de fragi. Aceasta apa, pastrata cu mare grija, se spunea ca ar avea proprietati magice, ca este nascuta din surasul zanelor, putand face fetele mai frumoase si mai dragastoase. Daca nu era omat si fragi, se strangea apa de ploaie sau cea de izvor, acest lucru facandu-se mai ales atunci cand Dragobetele se tinea in luna martie", a mentionat etnograful Marcel Lutic.
Tinerii mergeau in padure unde culegeau flori si apoi, "in jurul focurilor aprinse pe dealurile din jurul satelor, fetele si baietii discutau vrute si nevrute, insa, cel mai adesea, se spuneau glume sau jatii cu substrat erotic
sau se faceau hore. Fetele, cum simteau apropierea pranzului, incepeau sa coboare in fuga spre sat, in sudul Romaniei aceasta goana fiind numita "zburatorit". Conform obiceiului, fiecare baiat urmarea fata care ii era draga. Daca flacaul era iute de picior si fetei ii placea respectivul urmaritor, atunci fata se lasa prinsa si avea loc o imbratisare, urmata de o sarutare mai lunga in vazul tuturor. Sarutul acesta semnifica, in fapt, logodna ludica a celor doi, cel putin pentru un an de zile. De multe ori, astfel de logodne in joaca prefatau logodnele si casatoriile adevarate", a aratat etnograful Marcel Lutic.
Logodna pasarilor
Daca aceasta sarbatoare avea o mare insemnatate in vremurile de demult, "originea acestei sarbatori ar fi in ciclurile naturii, mai ales in lumea pasarilor, aceste vietuitoare fiind socotite de catre stramosii nostri cele mai apropiate de universul socio-uman. In acest context, nu e deloc o intamplare faptul ca pasarea era considerata reprezentarea uneia dintre cele mai vechi divinitati ale naturii si dragostei.
Marcel Lutic arata ca romanii numeau sarbatoarea Dragobetelui si "Logodiciul pasarilor". "Se spunea ca, acum, acestea se imperecheaza si isi fac cuib, de la pasari obiceiul fiind preluat si de catre oameni. Se pare ca motivatiile preluarii erau mai profunde, din moment ce pasarile erau privite ca mesageri ai zeilor, cuvantul grecesc "pasare" insemnand chiar mesaj al cerului sau prevestire. Dupa unii etnologi, logodna de primavara a pasarilor a devenit, in timp, si o sarbatoare a iubirii la oameni, ziua insuratirilor si infratirilor, a logodnelor ludice sau reale ale tinerilor. Pe de alta parte, accentul pus pe pasari si pe femei, trimite la fecunditate, atat pasarile, cat si femeile fiind simboluri ale cresterii si inmultirii. Dragobetele, el insusi, afirma alti etnologi, zan de esenta solara, apropiat de divinitati ale naturii si dragostei, ar descinde dintr-o straveche Zeita pasare", arata Lutic.
Se mai spune ca ziua Sfantului Valentin a fost introdusa de Biserica Catolica in scopul de a inlocui sarbatoarea pagana a Lupercaliei cu o sarbatore a dragostei curate. Lupercalia era o sarbatoare inchinata fertilitatii si lui Faun, zeul agriculturii, cand aveau loc diverse ritualuri pentru fertilitatea naturii si nu numai. Una din practicile care aveau loc in timpil Lupercaliilor era ca tinerele fete sa fie trase la sorti. Numele acestora era scris pe o placuta si introdus intr-o urna. Fiecare barbat necasatorit scotea din urna o placuta cu numele unei femei, care urma sa ii fie sortita. Uneori, aceste perechi astfel constituite erau finalizate si cu o casatorie.
