Ea: Biografie

Ea: Biografie: Citesc oglinda, palma mea Ce-n veci nu se dezminte, Sunt nufăr alb cu strai de nea Un ghiocel cuminte… Şi un crin...

Biografie

Citesc oglinda, palma mea

Ce-n veci nu se dezminte,

Sunt nufăr alb cu strai de nea

Un ghiocel cuminte…

Şi un crin alb păstrând credinţa

De la străbunii mei legaţi prin dor,

Un mac purtând în cupa lui căinţa

De aş greşi, îl simt în obrăjor…

O veselă magnolie sunt

Cu soare-n jur mereu,

Şi-oriunde aş fi pe pământ

Mă-ncred în Dumnezeu…

Voi fi cu Dumnezeu şi-atunci

Când vânt pe drum se-aşterne

Deasupra văilor adânci

Cu-al meu iubit

Ca două flori de stânci eterne…

Am fost trimişi din Cer, Pereche

Iubire nouă şi iubire veche…

Născută altor Lumi

Cândva păşeam pe nori albaştri
Păşeam pe timpuri şi pe aştrii...
Vă spun, prietenii mei buni,
Eu sunt născută altor Lumi...

Altor idei îmi sunt croită,
Altor gustări sunt împlinită,
Altor de muzici încântată
Altor naturi sunt eu pictată...


Cândva priveam spre acest Astru
Din Univers doar el Albastru...
Doar el cu Soare şi cu Lună
Doar el cu florile-n Cunună...

Am vrut şi eu născuta-aici,
Am vrut şi eu Ochii mai mici,
Din Suflet obligată mult să rup
Căci nu-ncăpea în inimă şi-n trup.


În Facere mult chinuită
Căci altor Lumi sunt faurită,
Şi altor sâni fost-am creată
De Cerul Sacru alăptată...


Dar sunt aici şi azi e luni
Deşi născută altor Lumi...
Mă plimb,dar nu pe nori albaştri
Supusă timpului sub aştrii...

De şi tu eşti tot altor Lumi croit,
E semn că sunt a ta, al meu iubit.

Jumatati anume

Un an de dragoste divină
Cu viaţa ta şi-a mea se-mbină,
Se-mbină Timpul pentru noi
Logodna Timpului cu Timpul doi.


Prin mine şi prin tine se arată
Taina Creaţiei necunoscută toată,
Cum Apa are gustul Mirelui
Timpul are şi el Mireasa lui…


Nimic nu-i fără Jumătate-n lume
Vântul şi Focul au Jumătăţi anume,
Dar omul nu le vede, nu le ştie.
Le va afla când inima lui e mai Vie.


Eu sunt Femeie şi prietenele mele
Sunt Jumătăţile, ele, Miresele…
A Focului, a Vântului, Pământului,
A Timpului, Eterului, Cuvântului.


Doar eu le văd , doar eu le pot vorbi
Şi doar copiii mei se văd cu-ai lor copii.
De vreţi să nu mai fiţi reci, agitaţi şi goi
Vedeţi de azi Creaţia toată-n Doi…
Căci Vântul n-ar sufla de n-ar avea Mireasă
Şi Focul nu ar arde fără Iubită-aleasă…
Şi Timpul nu ar curge fără Familie-acasă,
Pământul azi se-nvârte căci are şi el Casă…

Dragobetele

Dragobetele, zeul iubirii, la daci, dar si al bunei dispozitii, numit si Cap sau Inceput de Primavara, precede Martisorul, adevarata sarbatoare de revenire a naturii la viata. Despre Dragobete, barbat frumos si iubaret, se spune ca ar fi fiul Babei Dochia, pe cara Maica Domnului l-ar fi transformat intr-o floare cu acelasi nume.

La daci, Dragobete era zeul care oficia, la inceputul primaverii, nunta tuturor animalelor. In mitologia greaca, pasarile erau privite ca mesagere ale zeilor, "pasare" in greceste insemnand "mesaj al cerului", iar in timp aceasta traditie s-a raspandit si la oameni.

Astfel, de Dragobete, fetele si baietii se intalneau, pentru ca iubirea lor sa tina tot anul, precum a pasarilor despre care se spune ca se logodesc in aceasta zi. Se considera ca Dragobetele ocrotea si purta noroc indragostitilor, putand fi socotit un adevarat Cupidon romanesc.


Cu mult timp in urma, de dimineata, prin sate, se auzea "Dragobetele saruta fetele!" Apoi, daca vremea permitea, fetele si flacaii, imbracati in cele mai bune haine, se intalneau in centrul satului si mergeau la padure sau prin lunci sa culeaga ghiocei sau alte plante miraculoase pe care le foloseau in diverse farmece de dragoste. Daca vremea era urata, se adunau la unii dintre ei acasa si se tineau de jocuri si de povesti.

La pranz, fetele incepeau sa coboare in sat in fuga - aceasta goana fiind numita "zburatorit" in sudul tarii - si fiecare baiat urmarea fata care-i placea. Oamenii satului erau foarte interesati de ceea ce se intampla de Dragobete deoarece de pe acum puteau afla la ce nunti vor merge toamna.



La petrecerea care urma dupa-amiaza participau toti oamenii satului. Dansau, cantau, se simteau bine, ca sa fie sanatosi si sa le mearga bine tot anul. Pe atunci exista credinta ca tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au vazut macar o persoana de sex opus in acea zi nu-si vor mai gasi pereche tot restul anului.

De Dragobete, la tara, nu se sacrifica nicio pasare din curte si gospodinele aveau grija sa le dea mancare buna. Deoarece se credea ca Dragobetele ii va ajuta pe gospodari sa aiba un an mai imbelsugat decat cei trecuti, in ziua de Dragobete oamenii nu munceau, doar isi faceau curatenie prin case.

De Dragobete se seamana busuiocul. Semintele se pun in pamant, in vase mici, care se tin in casa, la lumina si caldura si, in ziua de Sfantul Gheorghe, pe 23 aprilie, se planteaza afara, in gradina. Se procedeaza asa pentru ca busuiocul sa capete calitati speciale, magice si tamaduitoare.



Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămășițe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumusețare și pentru diferite decântece de dragoste. Există o serie de obiceiuri în zona rurală legate de această sărbătoare. Bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul.
Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească și să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiți tot anul. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus. În această zi, nu se coase şi nu se lucrează la câmp și se face curățenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor. În unele sate se scotea din pământ rădăcina de spânz, cu multiple utilizări în medicina populară.

De asemenea, "prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari sa stranga apa din omatul netopit sau de pe florile de fragi. Aceasta apa, pastrata cu mare grija, se spunea ca ar avea proprietati magice, ca este nascuta din surasul zanelor, putand face fetele mai frumoase si mai dragastoase. Daca nu era omat si fragi, se strangea apa de ploaie sau cea de izvor, acest lucru facandu-se mai ales atunci cand Dragobetele se tinea in luna martie", a mentionat etnograful Marcel Lutic.

Tinerii mergeau in padure unde culegeau flori si apoi, "in jurul focurilor aprinse pe dealurile din jurul satelor, fetele si baietii discutau vrute si nevrute, insa, cel mai adesea, se spuneau glume sau jatii cu substrat erotic

sau se faceau hore. Fetele, cum simteau apropierea pranzului, incepeau sa coboare in fuga spre sat, in sudul Romaniei aceasta goana fiind numita "zburatorit". Conform obiceiului, fiecare baiat urmarea fata care ii era draga. Daca flacaul era iute de picior si fetei ii placea respectivul urmaritor, atunci fata se lasa prinsa si avea loc o imbratisare, urmata de o sarutare mai lunga in vazul tuturor. Sarutul acesta semnifica, in fapt, logodna ludica a celor doi, cel putin pentru un an de zile. De multe ori, astfel de logodne in joaca prefatau logodnele si casatoriile adevarate", a aratat etnograful Marcel Lutic.

Logodna pasarilor

Daca aceasta sarbatoare avea o mare insemnatate in vremurile de demult, "originea acestei sarbatori ar fi in ciclurile naturii, mai ales in lumea pasarilor, aceste vietuitoare fiind socotite de catre stramosii nostri cele mai apropiate de universul socio-uman. In acest context, nu e deloc o intamplare faptul ca pasarea era considerata reprezentarea uneia dintre cele mai vechi divinitati ale naturii si dragostei.

Marcel Lutic arata ca romanii numeau sarbatoarea Dragobetelui si "Logodiciul pasarilor". "Se spunea ca, acum, acestea se imperecheaza si isi fac cuib, de la pasari obiceiul fiind preluat si de catre oameni. Se pare ca motivatiile preluarii erau mai profunde, din moment ce pasarile erau privite ca mesageri ai zeilor, cuvantul grecesc "pasare" insemnand chiar mesaj al cerului sau prevestire. Dupa unii etnologi, logodna de primavara a pasarilor a devenit, in timp, si o sarbatoare a iubirii la oameni, ziua insuratirilor si infratirilor, a logodnelor ludice sau reale ale tinerilor. Pe de alta parte, accentul pus pe pasari si pe femei, trimite la fecunditate, atat pasarile, cat si femeile fiind simboluri ale cresterii si inmultirii. Dragobetele, el insusi, afirma alti etnologi, zan de esenta solara, apropiat de divinitati ale naturii si dragostei, ar descinde dintr-o straveche Zeita pasare", arata Lutic.

Se mai spune ca ziua Sfantului Valentin a fost introdusa de Biserica Catolica in scopul de a inlocui sarbatoarea pagana a Lupercaliei cu o sarbatore a dragostei curate. Lupercalia era o sarbatoare inchinata fertilitatii si lui Faun, zeul agriculturii, cand aveau loc diverse ritualuri pentru fertilitatea naturii si nu numai. Una din practicile care aveau loc in timpil Lupercaliilor era ca tinerele fete sa fie trase la sorti. Numele acestora era scris pe o placuta si introdus intr-o urna. Fiecare barbat necasatorit scotea din urna o placuta cu numele unei femei, care urma sa ii fie sortita. Uneori, aceste perechi astfel constituite erau finalizate si cu o casatorie.

Un nobil si etern Nemuritor

A fost un timp cand te plangeai…
…de cate poezii primeai…
Ca nu te-ajuta cu nimic…
Ca Sufletul iti este mic…
Ca inima nu-ti creste sa citesti,
Ca esti satul de vise si te plictisesti!


Dar versuri mie imi veneau
Asa cum florile cresteau…
N-am vrut eu versuri sa gasesc,
Cu poezii eu sa te cuceresc...
Dar cum flori umple-o gradinita
Asa de natural s-exprima o Fetita…


Acum Fetita a crescut si natural
Lipsit de poezii e-al ei jurnal…
Ramane doar o intrebare:
Sa nu mai fii tu muza oare?
Sau poezia la adulti dispare?


Oricum ar fi, de mult nu mai primesti
Nici versul, poezia ce nu ti le doresti…
As vrea sa-ti daruiesc…dar pixul n-are mina…
Si Floarea nu mai creste in Gradina.
Si poate-i natural sa fie-asa…
Dar e frumos sa fii muza cuiva…


Da, e frumos, dar vad ca-i efemer...
E natural cum florile-n gradina pier...
Credeam ca esti intreg nemuritor…
Nimic din ce-i al tau ca nu e trecator…
Dar si-n gradina ta vad florile cum mor.


Iti spun acum prin poezii eu ce ti-am daruit:
O Gradina nevazuta de-ngrijit...
Dar n-am stiut cum este sa fii mare…
Ca nu e timp de Flori...de stropitoare...




Acum vreau un cadou:
Sa-mi fii muza din nou!
Caci versuri nu mai pot sa scriu
Chiar nu mai pot si nu mai stiu...


Dar ce vorbesc? Ce-am scris acum e Poezie!
...deci esti inca o muza Vie...Vie...
...din ale tale, nimic nu-i trecator!
…un nobil si etern nemuritor…
Ce-adevarat in inima are un dor…

…de florile din gradinita?
Nu! …de a sa Fetita…


la 21 ani

La plimbare

La plimbare


Azi Cartea S-a Deschis la o Plimbare
Ce Foaie Veche, si ce Scris Mare!
Si ce tarzie e Lumina Diminetii…
Mi-e greu sa ma trezesc din Patul Vietii…

Aud venind un Pas de Dumnezeu
Mereu l-acelasi ceas, e Tatal Meu…
Si-atunci Eu stiu ca-urmeaza sa primesc o Foaie
Iubirea Sa si o Umbrela sa m-apere de Ploaie…

Si plec…


Cuvantul Sau de La-nceput, il Port in Mine
Si-n Piept am Semnul Lui sa-mi fie Bine
Mi-a dat cand am Plecat Tot ce El Are
Si ceva-n plus: Liber la O Plimbare…


Desi e Dumnezeu Eu am ce El nu Are…


Si ma intreb de ce El nu coboara,
Cand Eu cobor si sunt A Lui Comoara…
De ce strange din dinti cand Vanat Mi-e Genunchiul?
Tata, Durerea Ta imi spinteca Tot Trunchiul


Si Azi desi nu M-am intors Acasa
Vreau Sa-Ti Vorbesc, dar Nu la a Ta Masa
La Masa Mea sa Vii, si Tu, Nu Fiul Tau
Eu n-am sa vin si Iarta-ma daca fac Rau!


Te-Astept…


Si Nu in Duh cum imi apari mereu
Te chem in Trup, un Trup ca Trupul Meu
Plimbarea-Aceasta doar Tu nu ai Facut-O
E Lumea Ta si nu ai Cunoscut-O…


Eu Usa iti voi fii…
Te-astept sa vii…



19 ani

Cartea Vietii

Cartea Vieţii,



Tot ce citim sunt cărţi scrise doar la sfârşit...
Numai dup-o-ntâmplare în spaţiu şi în timp, omul poate să scrie
Dar, Dumnezeu scrie-n eternitate şi în infinit...
Şi fără întâmplări, fără sfârşit, El a-nceput o Carte Vie...


In ale noastre cărţi citim doar ce a fost...
Citim şi profeţii... cuvinte fără rost...
Dar Dumnezeu a scris o Carte când încă nu Era
Iar Cartea L-a născut... şi Viaţă-I dăruia...


De-atunci, El « Cartea Vieţii » i-a pus Numele Ei...
Şi-n fiecare filă se nasc noi Dumnezei...
Se nasc c-un Suflet şi ele nu au număr, sunt foi Nemuritoare
Scrise de-un Vârf de Crin blând înmuiat în Soare...


O carte scrisă de un om, e-un Univers închis,
Cu file galbene, fără de suflet şi cu număr finit...
Dar Cartea Sa nu e nicicum o carte, ci-un Univers Deschis
În care se Trăieşte Azi, nu-n care azi s-a povestit...


Vă rog nu confundaţi o Carte ce-o ţinem noi în mână
Cu Cartea Vieţii ce ţine-n mâini un Soare şi o Lună...
Şi nici să nu speraţi că o găsiţi ca pe o carte-n Bibliotecă
Căci Ea nu stă deloc... e tot pe-a Sa Potecă...


Ai învăţat cum să citeşti, dar sigur eşti că ştii
Cum să citeşti o carte ce Ştie c-ai să vii?
Cu tot ce tu cunoşti, vei înţelege oare
Cuvintele-unei Cărţi cu-n Nume de Valoare?

Şi crezi că vei putea să vezi tu, Cartea Vieţii
Când tu nu recunoşti Lumina Dimineţii?
Mai speri că vei atinge Această carte Vie
Deşi mâna nu ţi-ai spălat, curată ca să fie?


Iar dacă tot mai crezi, atunci o vei găsi !
Dar nu mai şi spera c-o vei putea citi...
Nu vei putea, dar nu e vina ta, căci Cartea nu e de Citit
De vrei să o cunoşti, o vei primi ca pe o Viaţă de trăit...


Şi Cei Ce-o vor trăi vor fi şi ei Nemuritori
Vor recunoaşte-atunci Lumina Cea din Zori...
Şi vor mai înţelege c-Aceasta-i doar un Nume
Şi nu o carte cu coperţi ca în a noastră lume...


Ce Fericiţi veţi fi când Chipul Cărţii-l veţi vedea
Şi câtă suferinţă că n-aţi ştiut că Ea-i aşa...
Acum că aţi aflat că-Această Carte nu e Carte
N-aţi vrea să mai aflaţi ce scrie mai departe?




Iar Cartea Vieţii poartă în Mâna Sa
O Carte-n Care scrie despre Ea...

Frumoasa Mea

Frumoasa Mea,


Sunt Imparatul Lumilor de Sus si Domnul tuturor,
Invatatorul Lumilor de Jos, al lor Mantuitor...
Sunt Dumnezeu dintru-nceput si pana in sfarsit,
Si Fiul Sau din veci, mult preaiubit...



Acesta sunt, dar Tu, Frumoaso, Cine Esti?
Esti ca si Mine, din rude-mparatesti?
Spune-mi de Tine, stralucitoare Stea...
Caci m-am indragostit, Frumoasa Mea...



Sunt Dumnezeu, cunosc Creatia ca pe-o Haina,
Si-acum Te intalnesc, mult preafrumoasa Taina...
Nu inteleg! Caci Eu din Veci Pictez Tabloul...
Si-acum prin Tine-am cunoscut si Noul...



Sunt Creator, cum pot sa nu cunosc ceva?!
Spune-mi si Tu acum, Frumoasa Mea...
Ajuta-ma sa inteleg, prea minunata Doamna,
Ce nume porti cu Taina...si ce inseamna?




Frumoasa Mea, privirea Ta imi spune multe
Sunt doar un Dumnezeu ce vrea sa Te asculte...
Te rog, nu ma lasa fara de-ntelepciune...
Cum Eu, Chiar Dumnezeu, nu Te-am stiut in lume?



Te rog, Primeste-Mi Dragostea...
Si-nvata-Ma, Frumoasa Mea..

Ajunul Bobotezei, zi de post negru

In Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se tine post negru, nu se mananca si nu se bea nimic. Canoanele Bisericii invata ca in Ajunul Bobotezei se ajuneaza total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemancate. In Tipicul Sfantului Sava se spune ca, daca Ajunul cade duminica sau sambata, nu se tine post negru. Postul din ziua de 5 ianuarie este pastrat din perioada secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune timp de 40 de zile, sa primeasca botezul in seara acestei zile. Dupa ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credinciosilor si sa se impartaseasca. Astazi, crestinii postesc in aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita - Agheasma Mare.

In unele regiuni, in special in Moldova, crestinii ortodocsi gusta pe nemancate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), pana la 14 ianuarie - odovania praznicului. Se intampla ca cei opriti de la Sfanta Impartasanie, sa primeasca de la duhovnic, binecuvantarea de a lua Agheasma Mare. Insa, trebuie sa fim cu luare aminte la faptul ca Agheasma Mare nu poate inlocui Sfanta Impartasanie.

Alti preoti ii opresc pe credinciosi sa ia Agheasma Mare. In acest sens, Sfantul Sava spune: "acestia nu fac bine pentru ca prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfintirea lumii si a intregii fapturi... Deci de unde este socotinta acestora pentru ca sa nu guste apa aceasta, deoarece trebuie sa stim ca nu pentru aceasta Apa este necuratia in noi, ci devenim necurati prin lucrurile noastre cele spurcate, iar noi ca sa ne curatim de acestea, bem fara de indoiala aceasta Sfanta Apa."

Cu Agheasma Mare se stropesc casele credinciosilor si locuitorii acestora, in Ajunul Bobotezei. Tot cu ea se stropesc si lucrurile care trebuie binecuvantate sau sfintite, cum ar fi de pilda, la binecuvantarea si sfintirea prapurilor, la sfintirea crucii si a troitelor, a clopotului, a vaselor si vesmintelor liturgice, la sfintirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir.

Slujba de la Agheasma Mare

Daca Agheasma Mica se poate savarsi ori de cate ori credinciosii doresc acest lucru, Agheasma Mare se oficiaza o singura data pe an, pe 6 ianuarie, in ziua Botezului Domnului in Iordan.

In cadrul slujbei de sfintire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 si XII, 3-6), apoi Apostolul (din I Cor. X, 1-4) si Evanghelia (de la Mc. I, 9-12), in care se prezinta in rezumat Botezul Domnului. Dupa ectenia mare se rosteste rugaciunea de sfintire a apei, compusa de Sfantul Sofronie al Ierusalimului, adresata Sfintei Treimi: ("Treime mai presus de fire..."). Preotul slujitor Il invoca de trei ori pe Sfantul Duh pentru sfintirea apei ("Tu Insuti, dar, Iubitorului de oameni Imparate, vino si acum prin pogorarea Sfantului Tau Duh si sfinteste apa aceasta") si binecuvanteaza de fiecare data apa cu mana, afundandu-o crucis in vasele cu apa. Apoi rosteste o noua formula de invocare a Sfantului Duh ("Insuti si acum, Stapane, sfinteste apa aceasta, cu Duhul Tau cel Sfant"), pe care preotul o rosteste tot de trei ori, binecuvantand de fiecare data apa, cu mana crucis.

La finalul slujbei, preotul slujitor afunda de trei ori crucea si busuiocul in apa cantand troparul Praznicului. "In Iordan botezandu-Te Tu Doamne ..."

In casele credinciosilor, agheasma se pastreaza la loc de cinste, in vase curate si dintr-insa se gusta pe nemancate, in zilele de post si ajunare. Potrivit invataturii Sfintilor Parinti, "firea apei celei sfinte este ca sa spele si trupul si sufletul, sa-l sfinteasca, sa-l innoiasca si sa-l faca fiu al lui Dumnezeu".

Biserica Draganescu

Oamenii dintotdeauna au cautat sa vada minuni, dar in zadar le cautam, fiindca minunile sunt in noi...minunile sunt in fata noastra...
La fel se intampla cu toate intrebarile omului care cu ardoare isi cauta raspunsurile, la fel va marturisesc, ca in zadar cautam raspunsuri la intrebari, fiindca raspunsurile ne vor gasi pe noi...
...cand te simti singur cu toata lumea aceasta mare in fata ta si fara de reper, fara directie, fara dorinta, fara un ideal, atunci cand simti ca echilibrul ti-a fost puternic zdruncinat, atunci cand nu mai recunosti chipurile celor dragi din jurul tau, atunci cand ti-a ajuns straina si familia ta , cand te simti neinteles de nimeni si cand nimic nu mai are inteles pentru tine si cauti Pacea Inimii, mergi la Draganescu!

Undeva in apropierea Bucurestiului, la finalul unui drum pe care il strabati in jumatatea unei ore, te asteapta o Biserica unica pe pamant, unica prin amprenta Sfantului Arsenie Boca, unica prin pictura care are vocea unui Inger mesager care vorbeste celui cu inima curata, dar unica si prin sentimentul de „ Acasa” pe care il simti cand pasesti inauntrul ei...



Dumnezeu ma iubeste si imi ingaduie sa ma aflu mereu pe drum in contemplarea Cerului ramas aici pe pamant. Astfel am pasit in multe colturi ale lumii si din nou va marturisesc ca intotdeauna am gasit esenta in locuri simple, marunte si nu intre ziduri impunatoare sau privind la arhitecturi grandioase...de aceea , atat manastirea de la Prislop, redusa ca dimensiuni, cat si bisericuta Draganescu, sunt Bucati din Cer care lumineaza aici, pe pamant, sunt Porti spre Tronul lui Dumnezeu, sunt carari spre Gradina Maicii Domnului, sunt Mana lui Hristos intinsa spre noi, oamenii...


Arsenie Boca nu a plecat dintre noi, el este cu noi! Aceasta este marturia fiecarui credincios care a pasit in aceste locuri...Arsenie Boca este cu noi, si va asteapta cu rabdare pe fiecare la intrarea in manastirea Prislop sau in biserica Draganescu...
In pictura bisericii, Cuvintele lui Arsenie sunt precum o flacara imateriala care arde necredinta si o imprastie precum cenusa...Tot in pictura sa, prezentul, trecutul si viitorul sunt de neseparat, sunt toate intr-un punct...

Cei mai putini interesati de mantuirea sufletului, vor cauta aceasta biserica pentru ale sale profetii, intrebandu-se de semnificatia celor doi zgarie-nori in flacari, a mobilului, a navetei spatiale...



...tot datorita calatoriilor mele va pot astazi marturisi ca ispita cea mai prezenta in toate religiile lumii este cea a profetiilor. Multe suflete se pierd astfel...multe isi pierd eliberarea, iluminarea , sau mantuirea, alergand dupa semne despre sfarsitul acestei lumi, neintelegand ca lumea este in ei, lumea este in tine, tu alegi sfarsitul lumii prin viata ta, de aceea manturiea este egala cu vesnicia si sufletul care se pierde, pierde eternitatea. Iata cum sufletele care cauta semne profetice, isi pierd vesnicia...
Este bine si folositor a interpreta semnele, caci altfel de ce le-ar mai fi lasat Sfintii si Invatatorii, la fel ca si in cazul picturii lui Arsenie, toate ne invita la a le descifra si intelege, insa pastrand in continuare pe primul loc, mantuirea sufletului si abia apoi rolul nostru de salvator al creatiei.

...cat despre pictura privita ca arta, culorile sunt calde, predominant este galbenul, dar va las sa descoperiti singuri universul cromatic , simbolic al lui Arsenie Boca. Va mai spun doar ca Iisus este pictat diafan, trup care parca in orice clipa te poate impresiona prin ridicarea Sa la cer prin acoperisul bisericutei...

Toate scenele vorbesc despre aceasta lume, despre placerile umane, insa ceea ce mie personal imi transmit, nu este deloc senzatia de lupta cu lumescul, desi sunt atat de prezente pacatele in aceste picturi, mie imi transmit un singur sens: reintoarcerea la Dumnezeu...




Vreme de 20 de ani, cat a locuit in Draganescu, localnicii nu au stiut ca au printre ei un trimis al lui Dumnezeu pe pamant...insa astazi, fiecare loc prin care a pasit Arsenie este cautat de multa lume...

Intalnirea mea cu Parintele Arsenie a fost una ireala, ireala prin frumusetea ei, insa si fiindca intalnirea a avut loc dupa plecarea sa la cele vesnice... Desi el nu a fost in viata , mi-a schimbat viata...cand l-am descoperit. De atunci il port pe buze cand zambesc si in lacrimi cand plang... Chemati-l si viata voastra se innoieste!

Cuvantul Parintelui Arsenie e plin de har, cumpatat, bland, iubitor, luminat dar si hotarat, iar Sufletul sau este precum serafimul din Scriptura si precum Sfantul Serafim de Sarov- fata de care Parintele avea o evlavie deosebita- Suflet care zboara spre noi impartasindu-ne cu carbunele cel ceresc, cu Hristos cel vesnic.