Un nobil si etern Nemuritor

A fost un timp cand te plangeai…
…de cate poezii primeai…
Ca nu te-ajuta cu nimic…
Ca Sufletul iti este mic…
Ca inima nu-ti creste sa citesti,
Ca esti satul de vise si te plictisesti!


Dar versuri mie imi veneau
Asa cum florile cresteau…
N-am vrut eu versuri sa gasesc,
Cu poezii eu sa te cuceresc...
Dar cum flori umple-o gradinita
Asa de natural s-exprima o Fetita…


Acum Fetita a crescut si natural
Lipsit de poezii e-al ei jurnal…
Ramane doar o intrebare:
Sa nu mai fii tu muza oare?
Sau poezia la adulti dispare?


Oricum ar fi, de mult nu mai primesti
Nici versul, poezia ce nu ti le doresti…
As vrea sa-ti daruiesc…dar pixul n-are mina…
Si Floarea nu mai creste in Gradina.
Si poate-i natural sa fie-asa…
Dar e frumos sa fii muza cuiva…


Da, e frumos, dar vad ca-i efemer...
E natural cum florile-n gradina pier...
Credeam ca esti intreg nemuritor…
Nimic din ce-i al tau ca nu e trecator…
Dar si-n gradina ta vad florile cum mor.


Iti spun acum prin poezii eu ce ti-am daruit:
O Gradina nevazuta de-ngrijit...
Dar n-am stiut cum este sa fii mare…
Ca nu e timp de Flori...de stropitoare...




Acum vreau un cadou:
Sa-mi fii muza din nou!
Caci versuri nu mai pot sa scriu
Chiar nu mai pot si nu mai stiu...


Dar ce vorbesc? Ce-am scris acum e Poezie!
...deci esti inca o muza Vie...Vie...
...din ale tale, nimic nu-i trecator!
…un nobil si etern nemuritor…
Ce-adevarat in inima are un dor…

…de florile din gradinita?
Nu! …de a sa Fetita…


la 21 ani