Nu prea mult

Nu prea mult


Celor ce sa zambeasca cald le vine
Atunci cand se gandesc la mine…
Acelora le scriu acum Scrisoare
Atat de calda…il arde si pe Soare…


Si se numeste “Nu prea mult”
Sa v-amintiti ca va ascult…
Si nu prea mult sa va-ntristati!
Si prea mult sa nu m-asteptati!


Caci om am fost si n-am putut
Sa stau o viata-ntreaga dupa Scut,
As fi putut acest Sfarsit sa-l ocolesc,
Dar am ales ca si eu “om” sa ma numesc…


Si de citesti acum, din doua drumuri Unul am ales,
Unul spre Inceput,altul spre-acel Sfarsit, pe care eu am mers?
Nu pot afla…caci Inceputul de-am ales, nimic nu-mi amintesc!
Iar de Sfarsit de m-am atins, pe voi n-am cum sa va gasesc…


Si-oricare dintre drumuri de voi tot ma desparte
Cum rupe un copil foile dintr-o carte…
Dar de-ar fi un copil, n-ar fi greu de iubit!
Dar cum sa iert c-o face Tatal Desavarsit?!?


Si nu e un copil naiv, sau imatur, fara discernamant…
E Dumnezeu ce Rupe foile atat de simplu cu al Sau Cuvant!
Atat de-usor de parc-ar mirosi fara sa rup-o Floare…
Dar Rupe fara mila Suflete de om cand inca unul moare!


Si n-am cum sa-nteleg iubirea Sa in tot acest Sfarsit!!!
O vad si-o simt in toata viata-n care L-am iubit…
Si nicio clipa n-am incetat sa-L preamaresc pe Tatal meu,
Si nicio clipa sa-L intreb de merita sa fie Dumnezeu…



Cum poate El sa-i spuna omului senin d-eternitate?!?
Cand El, viclean, i-a dat o libertate cu numele de Moarte…
Si-acum convinge omul de Marele Sau Dar:
Ca omul este Liber… ce amagire-n gust amar!!!


Convingator sa Fie, S-a coborat, S-a pus pe Cruce…
Iisuse, suferinta Ta si-acum Lacrimi mi-aduce!
Dar Tu ai fost pe Cruce-o data, iar omu-n fiecare zi!
Si pana cand, Tu, Dumnezeu Te vei Numi???


Si numai pentru Tine, Eu Sufletul mi-l dau…
Hristoase, aceasta Moarte, oamenii n-o meritau!!!

Orice ar fi facut, omul NU merita S-AJUNGA in mormant!!!
Si cat va mai ajunge, e MINCINOS al Tau CUVANT!!!


Iar voi, iubitii mei, nu m-asteptati prea mult…
De nu sunt langa voi…m-oi fi facut Pamant…

Argument


In Noaptea asta mi-am propus spontan
Sa demonstrez secundelor din an
Ca mici cum ele sunt, daca n-ar exista
In Lumea asta-ntreaga nimic nu s-ar misca…


Dar ce am scris chiar toata lumea stie
Nu asta vreau sa spun in noaptea cea tarzie,
Ci vreau sa demonstrez ceva de Dumnezeu
C-un argument ce schimba cuvantul “mereu”.


Mereu au fost cei ce-au vorbit de Creator
Ca-i mai presus de formele ce mor…
Ca nu-i femeie nici barbat ci e Lumina Pura
Ca-i dincolo de tot, iubire si de ura…


Si au mai fost mereu cei ce Il cred Barbat,
Barbat in Cer cum pe Pamant S-a intrupat.
Si-L simt si eu ca pe-un Barbat pe Dumnezeu,
Dar am un argument ca nu a fost mereu…


Eu cred ca Dumnezeu a fost Femeie cand Lumea a Creat…
Si Argumentul e ca-ntaia respiratie a dat-o-unui Barbat…

Ca un Atotputernic El e Barbat acum, dar nu a fost mereu…
S-a transformat recunoscand c-a fii Femeie si pentru El e greu…

Pamantul

Pamantul



O Stea fara de colturi, o Sfera imperfecta,
Un Cub-oval si Viu cu nume de Planeta…
O Casa ce-a dorit oameni s-adaposteasca,
Dar a ajuns ca azi, de ei sa se fereasca…


Trecut de Miez de Noapte si din nou…
Pictez cu gandurile mele un Tablou.
Si nicio Pensula nu ma ajuta,din toate cele multe
Caci eu pictez tabloul Astrului ce se invarte…


Mi-as fi dorit sa dorm sa nu vad Luna afara…
Sa-mi amintesc acum cat poate sa ma doara
Ca oamenii o vad de mii de ori in viata,
Si mor fara sa vada Planeta Cea Albastra…


Si de-ar vedea-o nu in parti ci ca pe Luna-ntreaga,
Pamantul sigur le va fi, Steaua lor cea mai draga…
Ar fi putut sa stea si ea pe Cer, o Stea pentru ghicit,
Dar s-a facut Pamant…omului s-a jertfit!


Pamantul dintre Astrii este cel mai usor…
Ingreunat de Trupuri vii si Suflete ce mor.

Femeia

Femeia


I. Imaginea-n miscare a vesniciei nemiscate…
II. Veşmant barbatului in zi si goliciunea-n noapte.


- “ Ce versuri minunate, doar doua ce spun tot!”
- Despre Femeie, mai mult de doua versuri, eu nu pot.
Dar cine esti de vezi acum ce scriu?
- “ Nu vad! Cu Mine scri, Eu sunt Cuvantul Viu…”


- Oricine-ai fi, tu poti pleca, caci nu mai scriu nimic!
- “ Mai ai ceva de scris…gandeste-te un pic…”
- Mai am caci doua versuri nu fac o Poezie…
Mai am un singur vers, ce face cat o mie…


E prima poezie ce are doar trei versuri,
E ultima Femeie ce-o scrie-n Universuri..
Al treilea vers vi-l dau ca pe o intrebare
Caci prin al ei raspuns Femeia nu mai moare!


Si iata versul trei celui care citeste:

III. Semintele cui folosesc, Campia de lipseste?

Baiatului meu

Baiatului meu,


Trecut de Miezul Noptii, eu ma gandesc la tine,
Si douazeci si doi de ani trecut-au peste mine…
N-as fi crezut sa nu te am in timpul ce-a trecut!
De ce nu vi, tu vino, Intaiule Nascut!


De cate nopti n-am mai dormit, nici nu-mi mai amintesc
De parca-ai fi venit deja si stau sa te hranesc…
Dar tu nu esti si totusi simt ca te-am crescut…
Si dupa inima din Piept…un anisor ai fi avut…


Si dupa Suflet…de-un an te am la san…
Si dupa Trup de-un an te tot aman…
Iar dupa Buze, de-un an te tot sarut…
Dar dupa ochi…inca nu te-am vazut…


Tu, Bebelus de-un an fara de calendar…
Vino in Timpul meu si mi te daruieste-n Dar…
Nu mai suport un an sa Fiu…si tu sa Nu!
Prunc sa te nasc nu am putut, Mama naste-ma tu!


Iar tatal tau, Alege-l tu, eu Unul l-am dorit…
Si daca nu-l iubeam, oare ai fi venit?

Alege-ti tatal tu, alege-mi tu un Mire!
O Rugaciune-ti fac: “Naste-te din iubire!”

Plang

Plâng,




Lumanarea da doar flacara nu si apa, izvorul da doar apa, nu si foc…toate cate exista isi au statornicia in sensul lor, insa nu si omul…

Despre lumanare poti spune oricand ca arde daca o aprinzi, insa despre om nu poti spune nimic care sa fie la fel de adevarat precum flacara lumanarii care nicicand nu se preface in apa sau in vant, sau in metal sau in pamant…

Azi intalnesti un om si-l vezi puternic, maine pe acelasi om la fel de puternic, poimaine la fel, si-n fiecare zi cand il vezi iti pare un om puternic, si asa este, un om puternic, un om cu rezultate marete in societate, cu profunde calitati in ceea ce realizeaza profesional, cu mari responsabilitati care mereu sunt incununate de success…un om cu o ireprosabila onoare, cu un devotament plin de iubire pentru familie, un om implinit in toate, dar mai ales un om prin care multi isi ating implinirea, prieteni, colegi, cei din familie si cei care-l cunosc…un om care se ingrijeste de toate aspectele vietii sale…care conduce in societate si slujeste in familia mult iubita…

Si-l vezi atat de puternic, aproape mereu zambind, foarte rar il vezi ingandurat sau trist si aproape niciodata nu-l auzi plangandu-se…si ii admiri puterea…

Si precum spui despre o lumanare ca arde tot asa spui despre acest om ca este puternic…insa daca lumanarea mereu naste foc si nu si apa, acest om nu este mereu puternic, el este si slab…nu zambeste mereu ci si plange, nu este mereu binevoitor, nici mereu bun, el si raneste, el si ignora si face si raul constient…nu mereu mangaie, ci si loveste, poate mai rar decat mangaie, dar o face… nu ajuta mereu oamenii, uneori nici nu le asculta problemele, pur si simplu neinteresandu-l nimic din jurul sau.

Da, chiar omul care intreaga viata si-a pus-o in slujba omului si care cu adevarat iubeste oamenii, si care a facut mult bine oamenilor, chiar el a avut si clipe cand nu i-a pasat deloc de niciun om, absolut de niciunul… si te intrebi, Cum Doamne?!?

Cum unde exista atata jertfire pentru ceilalti poate exista si nepasarea, cum unde exista atata putere exista si slabiciune la fel de mare, cum unde exista atata bucurie, este la fel de multa tristete, cum Poate Omul Sa Nasca Si Foc si Apa???

CUM POATE ACELASI OM SA FIE SI LUMANARE SI IZVOR???

De ce, Doamne aceasta povara a lipsei sensului???

Lumanarea isi are sens prin flacara sa, izvorul prin apa limpede, dar eu, eu nu pot avea un sens caci Tu, Doamne, M-ai Nascut Cu Toate In Mine!!!

De ce nu m-ai facut slaba? Macar stiam ca SUNT si-mi duceam astfel viata…sau puternica, sau urata, sau frumoasa…sau buna, sau rea…DAR INTR-UN SINGUR FEL si astfel sa POT CONCRET LUMINA SAU CURGE…

Focul nu curge precum apa si nici apa nu arde…eu, Doamne, de ce uneori curg, alteori ard???

DE CE UNEORI LUMINEZ PRECUM FLACARA, ALTEORI DEVASTEZ INIMI PRECUM APA?

De ce, Doamne, cel mai minunat om pentru milioane de oameni este o binecuvantare si tot acelasi om pentru cativa este un blestem?

Cum, Doamne, poate fi acelasi om si cel care ma atinge atat de cald si cel atat de rece cand nu arde…

De ce din lumanare nu curge apa, de ce ea are linistea de a fi ceea ce este si OMUL DOAR NELINISTEA DE A FI SI FOC SI APA???

NU TE-AI GANDIT, DOAMNE, CA NU ESTE UN DAR SA POTI TOTUL???

CACI CINE POATE TOTUL, NU MAI ESTE!!!

Omul nu este decat ceea ce poate in acel moment…in fiecare clipa poate altceva…sau vrea altceva…simte altfel…si astfel in fiecare moment omul este Altcineva…

Si PLANG, Doamne, si iti scriu, Doamne, si Te intreb: cat este de corect sa pot totul si sa nu fiu eu???

DE CE eu NU AM VIATA?

Caci nu am viata, nu SUNT DECAT O adunatura DE DE TOATE, FOC SI APA LA UN LOC, CER SI PAMANT, PUTERE SI SLABICIUNE, TOATE IMBRATISATE IN MINE, IAR EU NU SUNT DECAT CE SUNT ELE, PE CARE LE MANIFEST PE RAND…CATE UNA…

CE-AI FACUT CU OMUL, DOAMNE???!!!

L-AI FACUT ADAPOST LUMII INTREGI???!!!

PAT INGERILOR SI DEMONILOR???

Doamne, ce-ai facut cu omul?

Lacas de perle si morminte?

Ce e omul, Doamne?

Tu nu vezi ca omul NU ESTE???!!!

Tu nu vezi ca astepti mantuirea a ceva ce nu exista???

Omul nu este decat Lumea Adunata intr-un trup si suflet…in care e si lumanarea si izvorul… Este corect, Doamne, sa-Ti mantuiesti lumea prin acest trup si suflet numit om?

Ai pus in el toata lumea Ta, l-ai numit Om si i-ai dat UN SINGUR SENS: MANTUIREA!

Dar, Tu, Doamne, oare nu sti ca in acest tot Tu ai pus Intreaga Lume?

Cum poti acum sa dai ACELASI SENS LA TOATE???!!!

Cum poti da acelasi sens izvorului si lumanarii, cand deja au unicul lor sens?

Cum, Doamne, sa astepti asta cand sti ca NU SE POATE?!!!

Si daca sti ca nu se poate, de ce lasi OMUL sa se chinuie ATAT si ASA???

DOAMNE, NU-MI CERE MANTUIREA PANA CAND NU VEI LUA INTREAGA LUME CE-AI PUS-O IN TRUPUL SI SUFLETUL MEU!!!

Lumanarea s-a mantuit caci arde, izvorul s-a mantuit caci curge si astfel NU EU MA MANTUIESC CI TOT LUMANAREA SI IZVORUL CE LE-AI PUS IN MINE…

Doamne, ce-ai facut cu omul?

Eu si Ele

Eu si Ele,


Cand ai ajuns sa nu te mai gandesti
Deloc la cel pe care il iubesti…
Sa inteleg ca sentimentele-au trecut
Sau ca sufletul mi l-am pierdut?


In jur vad mii si mii de despartiri,
Un Singur om cu alte zeci iubiri…
Acelasi suflet,un “Te iubesc” in mii de parti,
O inima-mpartita in mii si mii de Carti…


Si fiecare Ea, de El cand se desparte…
Incepe-o noua zi cum ar deschide-o carte,
Cu alte personaje,schimbandu-si si Ea chipul,
De parca-ar stapani Dorintele si Timpul…


De niciun el, eu nu m-am despartit,
Caci pana azi eu n-am avut iubit,
Dar am iubit si simt o despartire
De sufletul prea-plin de-a sa iubire…


Si ca sa inteleg ce simt de doua luni,
La lume am privit cu ochi limpezi si buni,
Si am vazut puterea lor ce mie imi lipseste,
Cum fiecare spune “stop”si “start”cand iar iubeste!


Si stiu ca-i intelept sa-nvat din jurul meu
Si mai ales cand lumea-i o multime si eu sunt numai eu.
Am ascultat si-am respectat curgerea vietii…
Caci Luna nu rasare in clipa diminetii…


Nicicum n-as vrea sa fiu o Luna incurcata cu un Soare.
Si nici nu vreau sa ma lipsesc de tot ce lumea are…
Si-atunci tot “stop” am spus cum am vazut la ele,
Si-apoi am spus si “start” din nou inimii mele…



Si am facut si eu cum face lumea-ntreaga,
Dar inima ce-o am, ca si a lor n-a vrut sa mearga!
Nici Sufletul, nici Pasul, Pieptul, Trupul meu…
Inca nu pot sa cred c-am biruit ce lumea face tot mereu.


Am biruit sau e doar Slabiciunea mea?
Cand o Femeie spune “start” iubeste pe-altcineva,
Cand “stop” am spus si te-am uitat, a functionat,
Cand am spus “start” eu tot pe tine te-am aflat…


Iar eu din lume nu-s!Sa inteleg mi-a fost destul!
Daca-as fi fost, la “start” as fi iubit un altul…
Nu sunt din lume.Nu stapanesc nici timpul, inima…
Dar sunt stapana-n slabiciunea mea…


In locul tau nicicand nu va fi un alt Nume!
Si prin iubirea mea esti mai presus de Lume!

Caci “startul” lor e trecator…
Iar “stopul” meu nemuritor…

Cand iubesc

Cand iubesc,



Cand iubesc nu vreau deloc
S-am o dragoste cu foc…
Sa nu-mi fie dragostea
Scumpa ca si viata mea!


Cand iubesc, iubirea mea
Sa nu-mi salte inima!
Si iubirea sa nu-mi fie
Ca-n visata fantezie…

Iubirea mea nu vreau sa fie
Cea mai dorita bucurie!
Nu vreau iubire ca-n povesti
Ce-n lume sa nu mai gasesti!


Iubirea mea n-o vreau eterna!
Doar jumatate dintr-o perna
Si jumatate dintr-o clipa,
Nu vreau sa fac de timp risipa!


Si cand iubesc nicicum n-as vrea
Sa tremur ca nu-ncape dragostea!
Iubirea mea sa nu-mi dea aripi ca sa zbor
Caci de pamant nu vreau sa-mi fie dor.


Nu vreau o viata doar in doi.
Am fi ca Perla in noroi…
Am fi eterni intr-o infinitate
De clipe mari, goale si plate!


Iubirea mea sa nu-mi fie in piept
Precum caldura ce mult o astept!
Nu vreau ca prin iubire sa-mplinesc
Ce eu de-o viata imi doresc!



Si cand iubesc,ce simt sa nu ma-nalte!
Nu vreau un Print ce in genunchi sa ma incalte!
Iubirea mea sa nu fie ceva special!
Caci eu nu am Pantofi de-un Bal…


Iubirea mea n-o vreau imparateasca!
Caci n-am o Rochie sa sclipeasca…
Iubirea mea o vreau in Luna Plina!
Caci am Piele Diamantina…


Si cand iubesc nu vreau pasiune si mister.
Sinceritate…e tot ce eu mai cer…
Iubirea mea n-o vreau bogata ca-n Palat!
Caci bogatia mea e jumatate dintr-un Pat!


Iubirea mea nu vreau sa ma-nfloreasca,
Nimic deosebit nu vreau sa-mi daruiasca!
Si vad cum oamenii nu inteleg ce scriu…
Ei nu-nteleg ca vreau iubirea Celui Viu!


Iubirea mea n-o vreau in minunate forme!
Caci nu vreau o iubire care sa ma transforme!
Nici intr-o Stea, Zeita, Imparateasa…
Ci sa-mi Pastreze forma de Mireasa…


Si cand iubesc nu vreau cuvinte mari!
Nu vreau safire, nestemate tari…
Nu vreau nici eu Pretioasa sa ma simt!
Nu vreau imbratisari, sarut, alint…


Si vad din nou cum oameni nu-nteleg…
Eu cand iubesc , cu ce vreau sa m-aleg?
Din tot ce e frumos, de ce nu vreau nimic?
Si din iubirea mea, eu ce am sa castig?


Si lor si celor ce-or veni le spun acum in scris
De ce iubirea mea n-o vreau ca-n Paradis…
Caci daca-ar fi asa, n-as mai putea sa pot
Sa Recunosc Adevaratul Cer din tot…


Si nu-mi doresc iubire ca de vis…
Caci nu vreau s-o incurc doar cu un Paradis!
Iubirea mea o vreau ca prin Sinceritate…
Sa fie mai presus de Cer… de toate…


Si ar mai fi inc-un raspuns sa va gasesc:
De ce nu vreau chiar ce-i frumos eu cand iubesc?
Va spun acum ca vreau tot ce n-am vrut!
Safire, nestemate, sclipiri si tot ce n-am cerut!


Le vreau acum, da nu-n iubirea mea!
Vreau tot ce-i mai Frumos din toata dragostea!
Si si toata frumusetea nu mie mi-o doresc…
Tu, Doamne, Pune Tot pe Chipul ce-L iubesc!


NU VREAU NIMIC FRUMOS SA SIMT EU IN IUBIRE
TU, DOAMNE, TOATA FRUMUSETEA, PUNE-O IN AL MEU MIRE…


AS SPUNE ACUM “AMIN” INTRU ETERNITATE…
AMIN.
SI AR MAI FI CEVA:
A TA SINCERITATE…

Cand eu tac,

Cand eu tac,



Azi din nou, la fel ca ieri si tot mereu…
Inconjurata de-o multime ce cauta glasul meu,
Zi dupa zi si an de an se-aduna mii si mii…
Ca cei de azi, ma vor vedea si-ai lor copii.


Si-n fiecare zi, in alt loc, la alt ceas
Multimea cauta cu credinta al meu Pas…
Caci stiu cu totii ca nu vorbesc doar din Cuvant,
Cu-adevarat precum in Cer asa si pe Pamant.


Si-mi spun c-atata bine ei nicaieri nu mai gasesc
Si-atata liniste, putere, c-atunci cand le vorbesc…
Si simt sinceritatea-n vocea lor cu bucurie
Si-n fiecare zi am Vocea tot mai Vie…


Ce lucruri mari am scris, si cat de-adevarate!
Ce nu e adevar este ca nu sunt intamplate…
Am scris un adevar ce e adevarat chiar inca neavut,
Adevarat ca Dumnezeu ce E acum si totusi Nenascut…


Celor ce le-am vorbit si-acum le simt Suflarea…
Si cum simteau Cuvantul meu ca Binecuvantarea,
Va intrebati: cum eu vorbesc ceva ce nu mi s-a-ntamplat?
Si Pot, la fel cum Dumnezeu creeaza desi nici El nu e creat!


V-am scris Adevarat despre al meu trecut,
Adevarat cum Dumnezeu nu are Inceput…
Si tot asa cum Dumnezeu nu are nici Sfarsit
V-am scris de oameni ce au fost desi nu au venit…


La fel cum Domnul face tot desi El nu a fost Facut
La fel Cuvantul meu a fost…desi eu am tacut…
Cuvantul meu a fost si miile de oameni au venit,
Dar a lipsit Binecuvantarea, caci eu nu le-am vorbit!


Nu le-am vorbit nici azi, la fel ca ieri si tot mereu
Si Cand eu Tac ma simt pe Cruce Dumnezeu…
…
Nu e cuvant sa spun ce am in Piept cand oamenii privesc,
Si ma Privesc cu totii de parc-ar auzi ce eu nu le vorbesc…


Acum e ora trei din noaptea spre sfarsit…
Si as putea sa scriu de somnul meu desi eu n-am dormit,
Dar nu vreau sa vedeti in scrisul meu ceva paranormal,
Adevarat va spun, tot ce va scriu e-un Adevar Banal…


Acum va las sa merg sa dorm cu-adevarat,
Ca maine sa vorbesc ceva ce s-a-ntamplat!
Si sper la fel ca azi, ca ieri, ca tot mereu…
Ca maine sa-mi aud si mie eu Cuvantul meu.


Si inainte sa adorm, eu mii si mii de chipuri mi-amintesc
Si-adorm cu rugaciunea ca-n ziua care vine sa-i gasesc…
De ani si ani multimea lor ma inconjoara…
Eu si Azi am Tacut si i-am lasat sa-i doara…


Si stiu c-al meu Cuvant este un Unic Dar!
Si nu-nteleg de ce vorbesc atat de rar…
Si cer acum la Cer ca Sufletul cu ce-i iubesc
Sa se prefaca in Cuvant sa Pot multimii sa-i vorbesc!

Cand eu Tac…
Cerul e Sarac…

Jumatatii mele,



Mi-apari, iubitul meu
Lumina mea in Noapte
Si vad cum Luna, Zanele
Te-mbata cu raze, cu Soapte
Pe Carare si Stelele
Coboara pe rand cate Una
In Paru-ti de-argint se aseaza
Luceafaru-ti pune cununa
Coroana din Cer ce vegheaza
Si Tatal pe tron ce semneaza
Un Act pe Vecie
C-ai fost dintr-o mie
Prin Sabie si Cuvant
Prin Sfant Legamant
Ales ca sa Porti
Focul Iubirii si-Al Vietii in Piept
Caci numai Tu poti
Sa fii-n Lume Drept
Sa Deschizi ale Edenului Porti
Samanta de Rau s-o zdrobesti
Eden sa ramana pe veci
Iubirea ce-ai pierdut sa gasesti.
Esti Mirele meu...
Si Tot Ce-a Creat A Pus Domnu-ntr-un Crin
E Aurul Vejnic si Sfant,mai Presus de Cuvant
Si Crinu-i al Tau...

Doi imparati, o zi

E dimineata si e ziua nimanui…
Imparatul Vechi azi pleaca,cel ce vine inca nu-i,
Luna l-a lasat pe Soare, Soarele lasat-a Luna
Si-a ramas si Cerul gol, Dimineata ca niciuna.

Azi e ziua-n care tot Pamantul
Simte ca Timpu-i foarte destul,
E ziua Pamantului Injumatatit
O parte azi pleaca…una n-a venit.

E sigura dimineata
Fara moarte, fara viata….
Jumatate din Tot pleaca, Jumatate inca nu-i,
Se bazeaza toti pe altii si e ziua nimanui…

Soarele n-a rasarit, el bazandu-se pe Luna
Luna s-a bazat pe Soare sa ne spuna noapte buna,
Imparatul Vechi nu mai e de gasit…
Si Imparatul Nou inca nu a sosit…

E ziua-n care iarna plecat-a de-afara
Si ziua-n care inca,nu e nici primavara,
Iar tot ce a ramas, de azi este al Cui?
Si cine mai observa ca ziua asta nu-i?

Si dac-o parte pleaca si una e pe drum,
Eu sunt cea regretata sau asteptata-acum??
…
Si daca doar eu vad ca-i ziua nimanui,
E clar ca Pasul meu in nicio parte nu-i!

Nu sunt ca Imparatul Vechi, o regretata Fiinta,
Si nici ca Noul Imparat, o vesnica Dorinta…
Nu sunt ca ei, caci dintre ei niciunul nu-i
Eu Sunt cu-adevarat, chiar si a nimanui…

Soarele si Luna lasat-au Cerul Cui?
…
Pamantul fost-a Jumatate si Jumatate inca nu-i!
…
Si-as vrea si tu sa poti cu mine azi sa pui
Un Nume Diminetii din Ziua Nimanui…

Si-as vrea si tu sa vezi aceasta zi
Sa nu fii Cel Plecat sau inca Cel ce Vi!
Sa Fii cum nimeni nu-i, si toate sa le Poti
Sa nu fii ca Pamantul, in doua Jumatati!

Sa nu fii Soarele sau Luna,
Ci tu sa fii ce e intr-una!
Liber ca Ziua nimanui,
Un Imparat ce-n lume nu-i.

Oricat va fi Pamantul, el nu se va schimba,
In Jumatati mereu, nimic fiind intr-una…
Si Totu-i Jumatate, doar Ziua nimanui
Te-ajuta sa poti fii si cand Pamantul nu-i.

E greu acum sa vezi aceasta zi, si-mi spui,
Ca e o poezie, si e, dar scrisa Cui?
…
Tie ti-o scriu ca Testament sa Poti
Sa nu fii Nicaieri din cele Doua Parti!

Si daca e Tarziu si ai ales o Parte,
Sau Fara sa alegi, te-a Scris precum o carte,
Tu Prinde-te acum, caci Ai de Mana Cui!
Cu-adevarat azi tu sa fii, chiar si a nimanui.

Poti singur sa nu fii, iubind si fiind iubit
Dar in acelasi timp vei fi-njumatatit!
Si Dumnezeu ales-a sa iubeasca lasand al Sau Cuvant
In Doua sa se franga…in Cer si pe Pamant.

De-atunci nici El nu e cu-adevarat…
E Cel ce n-a venit si Cel ce e Plecat!
Si Poezia Azi, ti-o Scriu cu mare greu
Caci Totu-i impartit, pana si Dumnezeu.

Si-n cele doua Parti e Viata pe Pamant,
Si-ti spun o mare Taina: asa-i si-n Cerul Sfant!
De-aceea nu visa ca-ntreg vei fi mai Sus…
Caci si in Cer e Rasarit si este si Apus.

In toate Lumile-am cautat si crede-ma ca nu-i
Ceva sau Cineva, Orice, sa fie-a nimanui…
…
Pana si Dumnezeu e injumatatit…
Si e Doar vina Lui… si Vina-i c-a Iubit!

...despre Ea,

Lacrimilor Ei,

Te pierzi in largul Ei
Sarut Legat cu Chei
Taram cu printi si zmei
Te Pierzi de-o Vrei...

Ea e Oglinda Jos si Sus
E Rasarit e si Apus
E Tot ce-a Spus si ce n-a Spus
Ea e Oglinda lui Isus

El cauta Suflet si Comori
Sarut Legat cu Sfori
Taram de vrei sa Zbori
El cauta chiar de-s Nori

Eu sunt Cuvant Aprins
Sunt Cerul cel Deschis
Sunt Tot ce-am zis si ce n-am Zis
Sunt Lacrima lui Isis

Voi Stiti Lumina si Secrete
Sarut Legat cu Pete
Taram uitat cu Trepte
Voi stiti ca Ea Stie sa Ierte...

Noi suntem Apa, Foc nestins
Suntem cu Sufletul Inchis
Suntem tot ce-am Atins si n-am Atins
Suntem Treziti numai in Vis

Ei Plang cand Ea Saruta Luna
Sarut Legat cu Unul si cu Una
Taram ce spulbera Minciuna
Ei Plang si-i Pun Cununa...

"Eu sunt si slabiciunea si taria
Sunt Sabia si Poezia
Sunt Crin ce ia, Crin ce nu ia
Eu sunt Fecioara Maria..."