Balada Firului de Par,
Sub Bolta Roz de Trandafiri
In vant sfarsesc multe iubiri,
Fir dupa Fir furat de vant...
O tragica Poveste pe Pamant.
Suflet de Fir de Par Nemuritor,
Taiat sau smuls sau luat de vant in zbor...
Sub Bolta Roz acum in Dimineata,
Scrie o Poezie o Fata blonda-creata...
O Poezie Sfanta, Un Imn pentru Iubire...
Nestiind ca Ea cand Scrie, omoara multe Fire!
De necrezut cum Degetele Fine,Albe-n dimineti
Cand trec prin Par, sfarsesc iubiri si-atatea Vieti!
Chiar Ea...a Dragostei Zeite...
Omoara Dragostea din ale ei Codite!
Caci Zi de Zi isi aranjeaza Parul diferit,
Nestiind ca-n Palma ei, Fire-Vii au murit!
Eu nu sunt nici Fetita ce scrie Poezii,
Nici Firul cel de Par ce vrea inc-a iubi...
Eu sunt un Fir-Special, nesmuls si netaiat,
Fiica Firului-Dumnezeu,ce-n Par m-am intrupat!
M-am intrupat in Fir-de-Par Superb si Auriu...
In al Fetitei Cap, ce-i tot un Pamant Viu,
E un Pamant cu Fire, nu cu Barbati, Femei,
Dar Firele au Suflet, au chiar si Dumnezei...
Si Firele au Viata, iubim si noi ca voi!
Sunt Fir-de-Par-Fetita ce n-a atins noroi,
Si azi Omului Cobor spre a-i aduce...
O Inaltare-ntr-o Balada ce-mi este a Mea Cruce.
Sunt o Fetita-Fir-de-Par ca al vostru Iisus,
Am si eu Tata-Dumnezeu si o Cruce de Dus.
Chiar mai presus de El eu sunt,caci sunt mai Mica,
El s-a-ntrupat in Om sa poata Omului sa-i zica...
Legea Iubirii si Calea Mantuirii, si tot n-a reusit...
Eu nu am Trup de Om, si Omului-am vorbit!
Nimic nu Pot Schimba in Lumea Voastra Mare!
Si stiti ce e Divin? Ca Mana Voastra Doare...
Si noi tot o iubim...desi prin noi ea trece...
Si mame, frati ne ia mai mult de zece...
Dar e Divin sa poti iubi o Mana-Dura
Si e usor cand stim ca si ea-ndura...
Noi stim ca voi aveti aceiasi Soarta,
Aveti si voi o Mana ce stie sa Desparta,
La noi e-un pic mai greu, caci noi iubim Total!
La voi e mai usor, voi va iubiti banal...
Si totusi Suferiti cand Dragostea se duce...
Firul-de-Par si Omul, impart aceiasi Cruce!
Acum...e Dimineata...Fetita versuri Scrie,
Iar Eu, Firul-de-Par-Fetita inchei o Poezie.
Eu sunt un Fir-de-Par ce nu il rupe vantul!
Nici degetele ei, caci Sunt Firul-Cuvantul!
Nimic nu ma atinge, Foarfeca nu ma taie,
In veci nu sunt un Fir cazut prin baie...
Sunt Firul-Fiica-de-Dumnezeu si Stiu
Ca moartea nu m-atinge, Sunt Firul Vesnic-Viu!
Dar am o Viata-Goala, lipsita de Traire...
Caci eu nu am Curaj...sa simt iubire...
Cum sa iubesc un Fir-de-Par-Barbat
Cand stiu ca-ntr-o secunda Vantul mi l-a furat?!
Cum Fir-de-Par-Barbat sa il ador
Si-apoi sa il vad rupt...in zbor?!
Si as iubi cu toata Fiinta Mea de Fir-de-Par-Fetita,
Sa Nasc Fire-de-Par sa umplu o Codita...
Dar n-am curaj...Nu am curaj...
Sa imi vad Firul-Iubit cazut pe un Obraj...
Inchei acum Balada, mai mult sa nu ma supar,
Omule, sa fii bland de-acum cu al tau Par!
Iar Firele cand Cad, tu sa le Canti iubirea!
Caci tu ai destramat Familia, Fericirea...
Eu, Fir-de-Par-Fetita, nu am inca Iubit!
Nemuritoare Sunt...ei toti au un sfarsit,
Asa ca eu Aleg sa Pier si eu Subtil...
Sa Mor Smulsa de Palma-unui Copil!
Copil care se joaca in Parul Mamei Lui...
Asa imi vreau Sfarsitul Sufletului...
