Superb

Superb


Superb e Cerul si Cuvantul
Suflet mai greu decat Pamantul
Mai mare decat Dumnezeu
Si mai etern decat mereu…


Suflet strain de Casa mea
Amestecat cu sangele si pielea…
Suflet ce-mi curgi prin vene,preacurat,
Ce cauti tu si in sange de Barbat?!?


“Superb” e titlul meu de Poezie
Dar ce inseamna nimeni n-o sa stie,
Vor crede toti din nou ca povestesc
De tine si cat eu te iubesc…


Superb e Omul si ale sale ganduri,
Suflet pictat de mine-n randuri
Si recitit in infinite Carti…
Nemuritor in multe-eternitati…


Suflet, credeam ca esti numai al meu!
Ce cauti acum in Pieptul sau?!
El mi te-a luat caci al sau nu-i ajunge?
Sau pe-al sau l-a luat chiar al meu sange?


Superb e Dumnezeu si Viata…
Suflet ce-aduce Dimineata…
Din care Soarele isi ia caldura…
Ce-n noapte Lunii tu-i esti patura…


Suflet, de tine trupu-mi este plin
Si tu esti chiar trupul meu mai fin,
Nu esti decat al meu parfum si sange
Ce-n vene de barbat mai curge…



Suflet, ce simte el cand curg asa…
Cu trupul tot sub pielea sa?
Stie ca eu sunt al sau sange?
Si daca Da…ce nu-i ajunge?


Superb e scrisul fara inteles
Suflet ce cresti cu fiecare vers,
Suflet nascut din trupul meu…
Suflet ce curgi prin Dumnezeu…


Superb ar fi sa inteleg
Cum pot eu sa aleg
Sa pot trai… fara Acel Barbat…
Cand trupul lui cu pielea mea e imbracat?


Suflet, ce ai patit de te gasesc
In sangele Barbatului ce il iubesc?!
Oare nu stii ca esti doar viata mea?!
Ce cauti acum in inima si-n respiratia sa?

Dumnezeu:
“ – Ajung, Frumoaso-atatea intrebari,
Primeste ale Mele-mbratisari…
Si-asculta bine-al Meu raspuns
De Sufletul ce si-n Mine a curs…


Raspunsul e Superb, asculta:

Nu al tau Suflet e-n vene de Barbat,
Ci amandoi aveti un Sange de Purtat!

E singurul Barbat, si singura Femeie tu,
Ce-aveti acelasi trup, superb: e Sufletu’…”

D

Declaratie


Pe-acest corp luminat de Soare
Oval si plin de tot ce moare...
Pe el nimic nemuritor...
Si pietrele din ape mor...


Si pe Planeta de Tarana
Nenumarate Suflete se-aduna
Sa se uneasca in iubire
Sa aiba aici o amintire...


Pamantu-i plin de oameni goi
De declaratii din noroi...
Iubirea aici e doar tarana...
E-un corp intunecat de Luna


De Dragoste sunt Declaratii
Mai multe decat oameni, natii
Un singur om lasa-ntr-o viata
Zeci de cuvinte ce dezgheata...


Din declaratii de-as face un covor
El ar ajunge pan' la Batranul Sor...
Ar trece mai departe chiar si de Creator,
Atata dragoste lasata de oamenii ce mor...


Chiar si asa nu-i declaratie de iubire
Ce sa i-o fac la al meu Mire...
Cat timp piciorul meu e pe tarana,
Din declaratii niciuna nu e buna...


Niciuna nu i se potriveste
Barbatului ce ma iubeste...
Eu n-am sa scriu azi declaratii
Dupa ce mor, sa si-i le spuna altii!


Iubitul meu, atat Declar pe astrul mic si plat:
De nu te-ai fi nascut, eu te-as fi inventat!

Ce-i dragostea?

Ce-i dragostea?


- Iubitul meu, ce-i dragostea ce-o simti?
Si ce se-ntampla-n Pieptul tau cand ma alinti?
Dragostea mea, cand ma privesti, ce vezi?
Iubirea mea, ce simti cand trupu-mi Desenezi?


- Iubita mea, nu stiu ce-i dragostea!
Nu stiu ce simt in preajma ta...
Dragostea mea, nu stiu sa te privesc.
Iubirea mea, trupul nu ti-l gasesc...


- Iubitule, ce-i dragostea, ce-i dragostea?

- Iubito, nu stiu, nu stiu, iubita mea!

- Iubitule, ce simti in brate cand ma strangi?

- Iubito...iubito...iubito, de ce plangi?

- Dragostea mea, nu plang ci Te iubesc!

- Dragostea mea, nu stiu sa Te iubesc...



- Iubitul meu, ce-i dragostea?

- Iubita mea, nu stiu, iubita mea!

- Nu sti? Nu stii ce porti in piept de-o viata?

- Nu stiu si dragostea o am in fata...

- Deci o cunosti. Spune-mi asa...

- Da, o cunosc, iubita mea...

-De o cunosti: ce-i dragostea?

- Nu stiu, nu stiu, iubita mea!

- Ai spus c-o ai in fata ta!

- Asa-i, dar nu vad pan' la ea...

- Nu vezi?! Si-atunci cum stii ca este?

- Stiu...stiu c-am citit intr-o poveste.

- Dar...vreau sa-mi spui: ce-i dragostea?

- Of...Of, ce imi faci, iubita mea...

- Ce-i dragostea? Ce-i dragostea?

- Nu stiu, nu stiu...iubita mea!

- Dar tu ce simti cand ma atingi?

- Iubita mea, Soarele-l stingi...

Soarele-l stingi cu Focul tau, iubita mea,
Soarele-l nasti din nou din moartea Sa...
Ce simt cand te ating e moarte vesnica si vie,
Simt moarte vietii mele si-eternitate mie...
Cand te ating ce simt pare un camp de lupta,
Celulele striga si se petrec ca-n nunta...
Si sangele mi-l simt ca vinul cel spumant...
Si-emotii nu de Mire, ci-emotii de Amant...
Ce simt cand te ating stie doar viata mea,
Viata ce izvoraste chiar din iubirea ta...


- Iubitul meu...cand ma atingi...eu mor...
Si mor in viata vie ce ma patrunde-usor...
Si-aud cum Soarele cerseste Lumina de la mine,
Si simt in mine-o lupta si-o nunta pentru tine...
Si sangele mi-i vin spumant si tu ii esti Paharul!
Cand ma atingi, se-atinge viata mea cu Harul...
Iubitul meu, ce-i dragostea, ce-i dragostea?


- Nu stiu, nu stiu, iubita mea!

- Iubitul meu, am obosit...

- Iubita mea, nu te-am gasit...

- Iubitule, vreau mult la tine!!!

- Iubito, te vreau mult la mine!!!

- Iubitule, ce-i dragostea, cum vom afla?

- Iubito, noi nu avem pe cine intreba!

- Iubitul meu, tu crezi in Dumnezeu?

- Iubita mea, Crede iubitul tau!

- Iubitul meu

- Iubita mea, stiu, vrei sa-L intrebam...

- Da, Dragoste, ce-i dragostea s-aflam!

- Bine, Dragostea mea, sa-l intrebam iubito!

- Iubitul meu...

- Iubita mea...

- Iubitii mei...Dragostea n-ati intalnit-o?



- Am intalnit-o, Doamne!

- Am intalnit-o, Doamne!

- Mai mult de-atat, voi ce cautati?

- Doamne, in fata Ta, Suntem iubiti sau frati?!?

- In Fata Mea?! Dar ce-ntrebare!!!

- Da, Doamne, spune-ne tare!

- In fata Mea sunteti iubire...

- Dar diferiti sau de-o Fiire?
Femeie si Barbat sau Sora si cu Frate?
Suntem iubire Doi, sau fiecare-n parte?

- Femeie si Barbat sunteti de-o Fire.
Si impreuna doar, sunteti si voi iubire!
De-alegeti ca sa fiti ca sora si ca frate,
Nimic, iubitii mei, nimic nu va desparte!


- Dar, Doamne, ce-i dragostea?

- Da, Doamne, auzi-o si pe ea!

- Ce-i dragostea va spun acum:
Vedeti acolo Acel Drum?

- Da, Doamne, il vedem, ce e cu el?

- Uitati-va cum zboara Batranul Porumbel...

- Da, Doamne, zboara spre Via Ta...

- Asa, iubitii mei, uitati-va la ea...

- La Vie?! Dar, Doamne, ce-i dragostea?

- Uitati-va la Vie, la Vinul care curge
Si dragostea indata la voi ea va ajunge...
Si ascultati acum: Femeia vinu-l face ea!
Si nu uitati nicicand: Barbatul vinu-l bea!
Aceasta-i legatura dintre ei doi mereu...
E Vinul ce-i inalta pana la Dumnezeu...


- Dar, Doamne, cum spui ca asta-i dragostea?
Dragostea-i Vin din Via Ta?!!
Te rog, cu mine Tu, nu te juca...


- Eu nu ma joc, Fetita mea!

- Spune-mi atunci: ce-i dragostea?

- Dragostea-i Vin, dar vinul nu-i dragoste!

- Dar, Doamne, platim oricat o sa ne coste,
Dar spune-ne-acum pe inteles
Spune-ne oricum, chiar si in vers...
Eu si iubitul meu in Fata Ta
Te intrebam : ce-i dragostea?!


- Eu v-am raspuns: Dragostea-i Vin!

- Doamne, Te cred, dar tot suspin!!!
Ceva mai e...ceva lipseste...
Doamne, Te rog, cu noi vorbeste!


- Fetita Mea, Batran cum sunt, tu ai dreptate!
Eu am uitat, dar uite: Scrie acolo-n Carte:

'' Dragostea-i Vin fara Ultima Oara...
Din Struguri storsi sub Picior de Fecioara.''

Memoria

Cine e Cand?

cand ti-am spus ca te iubesc abia imi amintesc
amintirea de copil abia o mai gasesc...
si anul ce-a trecut pare atat de sters
si am uitat putin de ieri pe unde-am mers...

ma concentrez acum si totul imi apare
in brate cat m-ai strans de tare...
si-mi vad si anii de copil mai clar
de ieri toate uitarile-mi dispar...

dar simt ca doar asa cred eu
ca-mi amintesc totul mereu...
dar acest tot e doar ce stiu
e doar ce a ramas mai viu...

dar ce-am uitat oricum lipseste
memoria mea se amageste
ca stie tot ce isi doreste
dar numai neuitatul il gaseste...

caci nu poate gasi ce nu exista
memoria mea mereu insista
s-o cred ca totul a pastrat
ca nu-i nimic ce s-a uitat...

dar o intreb cum stie ea ca inca e intreaga
cand lipsa e uitata? ...si-o rog sa inteleaga
ca n-are cum sa creada c-a uitat...
caci tocmai s-a-ntamplat...

si-i definesc cum pot si eu uitarea
si-i spun ca e precum negarea...
memoriei iar ii spun ca nu va recunoaste
ca a uitat ceva...ea spune doar ca nu cunoaste!

la un pahar de apa pe terasa langa lac
cu legume la gratar ce inca imi mai plac...
fara de om cu care sa vorbesc...
azi cu memoria povestesc...

eu imi amintesc de ea preabine
ea stie tot de mine...
desi ne stim si ii sunt apropiata
doar azi am povestit intaia data...

si am vazut cat este de curata
si Doamne cat e de uitata!
uitata de memoria ce nu uita
si, Doamne, are credinta multa!

memoria mea crede mai mult
dar eu nu pot sa o ascult....
caci stiu ca-i rupta-n doua Fire
in ce-a uitat...si-n amintire...

si ce-a uitat e pentru mine mult
saraca, ea nici nu stie c-a avut
ceva ce-acum mult ii lipseste...
ea-i fericita cu ce isi aminteste...

dar eu nu vreau, si eu nu pot
sa cred ca ce stiu azi e Tot!
eu stiu ca azi depind de ea...
si imi iubesc Memoria...

Dar...Doamne ce stiu eu
e ce-a uitat si Dumnezeu!
asa ca nu mai astepta
sa cred azi in memoria mea!

...in cateva minute ma ridic si plec
si versul nu vreau sa va para sec...
asa ca mai intreb memoria inca ceva:
la cine ii slujeste ea?

de cine-asculta cand alege sa pastreze
si foaia cui ii place sa semneze?
caci eu platesc acum tot ce am consumat
pe ea cine-o plateste c-a uitat???

si uite, a venit cu bonul de la casa
si-a inceput s-adune de pe masa...
curand voi aduna si eu ce-am scris
si voi uita ca am vorbit si te-am atins...

dar sti de ce eu o sa uit?
ca de tine, memorie, eu o sa ascult!
si tu din nou vei vrea sa ma convingi
ca orice amintire poti sa o atingi...

dar ziua cea de azi n-o vei gasi
cum faci si-acum cu alte mii...
si-am sa te las si-atunci sa crezi in tine
si-am sa ma bucur ca esti langa mine...

ca daca nu erai, n-as fi uitat nimic
de ziua-ntai de la creatie as fi putut sa-ti zic...
de eternitate si dinaintea ei tot ce am trait...
dar am uitat cand eu memorie am primit...

si suparata eu nu sunt deloc...
vreau doar sa stiu acum pe loc:
cand eu am amintiri tu de cine asculti?
cine alege ce tu sa iei din mine si sa sa uiti?

acum te rog adu-mi doar chipul lui in fata
si-am sa te cred intrega mea viata...
si ma voi multumi cu ce tu-mi amintesti
dar, vreau sa simti ce-nseamna sa iubesti!!!

si cu iubirea-n piept sa-mi spui ce-i amintirea
si-atunci imi vei intelege perfect privirea...
caci n-as privi acum spre lacul gol sperand c-apare
cel ce in aminirea ta, viata abia mai are...

dar inteleg, tu esti doar o memorie clara
eu inca sper ca el o sa apara...
si-acum trairea mea este a mea iubire
dar maine va fi a ta amintire...

si uite cum tot ce eu traiesc...
in tine, memorie le gasesc...
dar nu uita ca tot ce vei uita
viata in mine-ti va scurta!!!

voi renunta la tine de tu vei mai sluji
la cel ce-alege daca tu mergi sau vi!!!
te voi pastra in mine de vei iubi deodata
cu sufletul ce n-a uitat vreodata!!!

Iubita

La mine-n brate

La mine-n brate
( Omul si Dumnezeu )





De catifea e plicul de scrisoare
Si-n plicul gol ce totul are
E-o amintire grea-perfecta
Ce-n pieptul tau se tot repeta...


E amintirea unei inimi parasite
A singurei Mele iubite...
Si-acum din Cer al Tau iubit
Iti spune cum Te-a parasit


Era o zi ce te ranea...
Si pe nisip langa al tau si Pasul Meu era,
Dar cand Furtuna a-nceput
Si Pasul Meu a disparut...


Si-n viscol doi, Nu patru pasi erau,
Si nu ai tai ci lipsa alor Mei dureau,
Mereu cand era Greu se mai vedeau
Doar cei Doi pasi ce ramaneau...


...si Parasita te-ai simtit mereu...
Si singura cand era greu...


Acum al Tau iubit din Cer
Deschide plicul cu mister
Sa intelegi de ce erau doi pasi,
Si-ai cui erau cei doi ramasi...



Erau doar doi, dar nu ai tai...
Iubita Mea, erau ai Mei...
Caci pasii Mei nu au plecat,
Ci Eu in Brate te-am purtat...


Sa sti de-acum c-atunci cand e furtuna
Cei Patru pasi in Cei Doi se aduna!

Sa nu mai Plangi pe Rochia Cea din Ate,
Caci n-am plecat ci Esti la Mine-n Brate!


Deschide Catifeaua Plicului Ceresc...
Sa Vezi si tu cat Te iubesc...


La Mine-n Brate-n Bratele Mele...
Iubita Mea, Suflet si Piele...
Sa sti c-atunci cand te voi parasi
Va fi atunci cand nu voi Fii!


Eu Sunt Etern si Infinit...

Al Tau iubit,

Asuma-Ti Tot!

Asuma-Ti Tot!!!



Nascutu-m-a un Tata intelept,
Si-o Mama m-a-nviat la Piept…
Doua Bunici m-au alaptat mereu,
Cu Duh si Dor de Dumnezeu...


Si un Bunic ce mai traieste-acum,
Mai sta ca Eu Putere sa adun...
Si un Bunic ce m-a-nvatat eternitatea,
Ca viata nu se termina cu moartea…


Pe-acel Bunic nu mi l-am cunoscut,
Caci a plecat cand eu nu m-am nascut…
De la-nceput o Roza mi-ai furat!
Si-apoi pe inca Doua ai calcat!!!


Cu Pasul Tau, Roze mereu ai frant!
Si le-ai zdrobit, Tu, intre Ceruri si Pamant!
Si vad ca n-ai oprire!!! Ba chiar o scuza:
Ca omu-i vinovat. Dar Moartea Te Acuza!!!


E ziua-n care omu-Ti cere sa alegi:
Atotputernicia s-o asumi, sau sa o negi!
Ca Toate-s Ale Tale, sa cred, asta ai vrea Tu!
Dar numai ce-i frumos, Raul si Moartea, Nu!!!


De vrei de Putrezire sa nu fii Vinovat,
Renunta Tu acum la Tot ce ai Creat!!!
Iar de alegi mereu sa fii Tu Dumnezeu,
Plateste Moartea lor! Simte Sicriul Greu!


De azi vei refuza s-alegi ce eu iti cer,
Cu-a Mortilor Tarana se-ngroapa al Tau Cer!!!
Caci nu e drept sa iti asumi doar Soarele, Lumina!
Ce Creator, pe Ce-a creat arunca vina?!?


Iti place jertfa noastra din paine si din vin!
Si ne-ai Orbit incat de moarte-Ti multumim…
Ne-ai si avertizat ca e pacat pe Tine suparati sa fim!
Eu Cred ca e Pacat ca inca te iubim…


Si de vei incerca sa ma convingi ca nu esti vinovat,
Ca numai Bunatate, Lumina si zambet ai creat,
Ca vinovat e omul ce-urmeaza Intaiul Inger cazut,
Incearca doar, si Iti voi arata ce nu ai mai vazut!!!


E Timpul ca acum sa-ncepi sa Te Salvezi!
Sau ca Esti Vinovat de Moarte, Tu sa Crezi!
Si-n continuare Totul de vrei sa fie-al Tau,
Tu, Recunoaste-odata: Esti Vinovat de Rau!!!


Asuma-Ti Raul Azi si Tu vei face bine!
Si doar asa ma voi mai inchina la Tine!
Dar de vei continua omul cazut s-acuzi,
Grabeste-Te Acum, de Mine sa Te-ascunzi!


Te voi gasi, Slab, asa cum e Minciuna!
Si Crede-ma ca Iti voi lua Eu Lumea!
Caci daca moartea n-o dai Tu, spune-mi in fata:
Cum vrei sa Te mai cred ca Tu mi-ai dat viata?!


Si Te voi crede ca Tu dai Numai viata...
Dar sa Renunti l-atotputernicia Ta!!!
Sa Te numesti doar Inceput, dar fara de Omega!
Caci Omul, de care depinde moartea, Tie iti e Egal!


Si ai numai o zi s-alegi, apoi Te voi Cauta!
Si sti ce Zi e Azi? ... Sigur nu e a Ta…
Azi, Cineva asteapta-mbratisarea mea…
Dar pe Bunica-a luat-o Moartea Ta!!!


De mai ucizi inca un om,
Etern Sa Fie al Tau Somn!!!

Duminica

Duminica


O zi de Duminica…sfarsit si inceput…
Si inca mai respir in visul ce-am avut,
De ce in noptile cand te visez pe tine
Se-neaca ziua mea de maine?


Si m-am trezit, am si mancat,
Dar trupul meu parca-i plecat...
Si Realitatea toata e in Ceata,
Si Visul este plin de Viata…


Si nici acum cand scriu in dormitor,
Din vis nu pot scapa, respir ca sa nu mor,
Dar moarta-i viata mea, si Vie sunt in vis
De ce atat de strans in noapte m-ai Cuprins?


Si-n zi mereu sunt Cea care de Dor tot Plange,
Dar Noaptea tu esti Cel ce plangi ca nu-ti ajunge…
Si ma intreb: cand trupurile noastre se vor intalni,
Cand tu ma cauti in noapte, si eu te-astept in zi?!?


Si-n zi cand ma privesti, nu sti ce e cu mine...
Si-n noapte cand ma vrei, mereu eu fug de tine,
Si Ziua se inchina cand vede-n Pieptul meu cat te iubesc!
Si-atat de mult tu ma iubesti,ca-n noapte doua Luni pe Cer gasesc...


Oameni, priviti cum cea mai mare Dragoste de pe Pamant
Din care isi ia viata pana si Duhul Sfant...
E despartita Azi de-o noapte si de-o zi…
Si de s-ar Implini...Pamantul s-ar Sfarsi!


Si cum pot eu sa-mi mai doresc a ta iubire,
Cand asta-ar insemna a Zilei si-a Noptii pieire?!
Nu vreau un alt Pamant sa ne putem iubi!
Si Lumea n-o Jertfesc pentru-a ne intalni!



Acum ramane Rugaciunea ca eu in noapte sa Nu Uit
Ca tu esti Cel din zi. Cat te iubesc de mult…
Si mai ramane ca tu in zi sa-ti amintesti,
Ca eu sunt Ea ce-n noapte…etern tu o iubesti…


Vom reusi Lumea sa n-o schimbam, asa…
Si noi ne vom salva si Dragostea...
Dar noaptea daca uit si-n zi tu nu-ti vei aminti
Cu Noaptea, Ziua, intreaga Lume va pierii...


Va pierii caci Plansul tau si Dorul meu
Ca-ntreg acest Pamant este mai greu...
Si Ziua, Noaptea, Lumea vor dori sa se jertfeasca
Ca Pasul meu cu Pasul tau sa se-ntalneasca...


Din nou eu spun: Nu vreau o Dragoste
Ce Viata Zilei si a Noptii sa ne Coste!!!
Prefer iubire-n noapte si dorul meu in zi…
Cu Rugaciunea...ca ne vom aminti...


Te rog cand tu ma vezi si Sti ca eu sunt Ea,
Te rog sa-mi amintesti ca tu-mi esti Dragostea!
Sa-mi amintesti asa: saruta-ma pe frunte multe secunde,
Sa-mi amintesc ca eu sunt Cea ce-n noapte se ascunde...


In Ale tale Maini sta Viata Tuturor...
A noastra Dragoste si-al nostru Dor…
Eu chiar de-mi amintesc in Noapte, ramane Tot un Vis!
Dar tu in Zi de-ti amintesti…cu Viata Visul ai Invins!


Iar pana-atunci, e doar un Vis dintre Atatea…
Nascut din Dragostea Zorilor cu Noaptea…

Sangerez Lumina,

Sangerez Lumina,


O Dragoste retrasa in colt de Univers…
Si o Mana ramasa, ca Mama de un Vers,
Mama de poezie in fiecare Noapte…
O Mana-n Univers ce deseneaza Soapte…


O Sabie din Duh Sfant prin Spate ma Patrunde…
Si Cel ce m-a Strapuns, de mine se Ascunde...
De-ar fi fost din metal, as mai spera la Vindecare,
Dar din Cea din Duh Sfant…Adevarat se Moare!


O Patura de Piatra imi e acum tot Trupul...
Prin Rana cea din spate imi Pierd tot Sufletul,
De-ar fi Venit din fata, Chipul sa i-L Privesc…
As fi avut Putere, acum sa mai traiesc…


O Dragoste Sfarsita-n Inaltarea Ta…
Sangele Meu…intru amintirea mea…
Si mana mea ce scrie-o Poezie…
Ca Cel Ce m-a Ranit…sa-nvie…


Caci a murit in Cer, unde Totu-i Etern…
Cu sabia Lui in spate, eu versuri Ii astern…
C-asa cum pe Pamant a biruit El moartea,
Asa acum in Cer sa-nvinga Eternitatea!!!


Si Ii mai scriu sa Stie ca lovitura Sa,
Nu carne-a Spintecat, ci toata Dragostea,
Cand Ceru-a Biruit, Eu Il astept sa Vina…
Caci Eu am Inviat…si Sangerez Lumina…

Imn Lui Francisc,

Imn Lui Francisc,



Seraficule Francisc, iti cant un imn de bucurie
Si stiu preabine ce iti aduce bucurie Tie…
Astfel un imn cu laude de mine scris n-ai sa gasesti
Caci stiu ca Imnul Tau sunt Laude Celei ce-o iubesti!
Si-o preamaresc pe Ea ce Numele i-ai daruit…
O, Sfanta Clara de Asissi, primeste-un Imn de la al Tau iubit!
Prin nastere Tu nobila ai fost, dar dupa Har de mii de ori in plus,
Ai fost Fecioara-n trup, dar mai curata-n suflet.O, ce viata ai dus!
Si ce micuta-n ani…si ce mare-n gandire...
Tu, Clara dupa nume, mai clara prin virtuti si-a Ta iubire!
Seraficule Francisc, iubirea voastra pe Domnul L-a uimit,
Cand din chilia-nchisa, inmormantarea ta, ea toata a privit!
Atunci chiar Dumnezeu a inteles ce-i o minune…
Si de atunci iubirii voastre nici El nu i-a aflat un Nume…
De-atunci din Cartea Vietii v-a STERS pe amandoi!
Caci Clara si cu Francisc, sunt Unul , nu sunt doi...

O, Clara, Tu Simfonie Franciscana minunata…
Lui Francisc, Tu canta-i Acest Imn macar o data…

Eu vs. Fecioara Maria

Eu vs. Fecioara Maria


Si au trecut mai mult de doua mii de ani de-atunci…
Si pe Pamant s-au mai nascut pe zi chiar doua mii de prunci,
Dar dintre miile de nou-nascuti n-a fost niciunul-al meu…
Si in afara de Iisus pe-acest Pamant n-a fost altul al Sau…


Si asta-ar fi singura noastra asemanare…
Ca dupa-al nostru Iisus, niciuna Fiu nu are,
In rest, ce in comun sa mai am eu
Cu Cea ce L-a nascut pe Dumnezeu?!


Si-aceasta lume chiar nu va mai cunoaste…
Pasii Stapanei Noastre ce doar in Cer mai Naste!
Asta va fi a doua noastra asemanare…
Cand din aceasta lume si Pasul meu dispare.


Si la final va spun de Ea ce ma desparte,
Caci altfel am avea Acelasi Nume-n CARTE…

Dar ne desparte chiar menirea vietii
Ca intunericul de Raza diminetii…

Caci Ea S-a Nascut sa Daruiasca acestei Lumi un Prunc Prea-Viu
Eu m-am nascut sa Cer, nicicum sa dau, acestei lumi un Fiu!!!


Si ori sunt eu opusul Sau…
Ori m-am intors sa cer ce e al meu…


Si ar mai fi o-asemanare
Ca ambele suntem Fecioare,
Dar Una e c-a fost Preafericita,
Iar una e ca nu a fost iubita…

Si Una e pe veci Fecioara,
Dar una doar pana-o sa moara.

Sau poate nici pana la moarte,
Dar Una e-n eternitate…


Si-o ultima asemnare:
Prin mine si prin Ea Iisus nu moare!

Si-o singura deosebire:
Ei Ii e Fiu, mie mi-e Mire…

Unul

Mireasa

Mireasa


Femeia Ta nu e cea care-n patul ei te-asteapta,
E Cea Care in Pantece te Poarta…

Femeia Ta e Mama Ce Stie sa Te-alinte…
Ea e Mireasa Ce-n Pantece Te Simte…

Femeia Ta e o Fetita Ce Vrea Numai la Pieptul Tau,
E Cea Care-Ti Deschide Pantecele Sau…

Femeia Ta Nu e Femeie si Nu e Nici Fecioara,
E Cea in Care-ai Respirat Intaia Oara…

Femeia Ta nu te doreste, nicicand nu va urca pe Trupul Tau,
Ea-n Pantec Te Pazeste, caci Tu esti Trupul Sau…

Femeia Ta o Recunosti usor; Acelasi Trup si Sange,
Nu ai cum sa N-o Vezi, caci Numai Una Plange…

Din Ea iesit-ai Prunc din Pecete…
Azi Mire-n Pantecele Ei Intoarce-Te,

Mirele

Mirele


Barbatul Meu nu-i Cel ce ma doreste,
E Cel ce cu Dorinta ma Pazeste…

Barbatul meu nu-i Cel ce daruieste,
E Cel ce Lipsa o-mplineste…

Barbatul Meu nu e nicicum cel mai Puternic
E Cel ce cu Putere e cel mai Bun Tatic…

Barbatul Meu nu e Erou si nu e nici vreun Zeu,
E Cel prin care vesnic…Respira Dumnezeu…

Barbatul Meu Nu e Barbat…caci nu-mi confunda Trupul…
E Cel ce-a zis: “Ce-ti pasa tie Chip…dac-oi fi eu sau altul?”

Barbatul Meu il recunosc chiar dintr-un infinit…
Nu pot gresi…Etern, doar Unul L-am iubit…

De Cand Mi-ai dat Suflarea, Tot Langa Mine Esti…
Azi, Toata-n Rasuflarea Ta, Te Rog sa ma Primesti,

Gandul

GANDUL



Azi m-am trezit mai tarziu ca oricand
Si prin trup se tot zbate un gand…
E seara iar si soarele-a apus,
Dar Gandul nou-nascut, el nu s-a dus…


Ar fi trecut ca orice gand ce vine
Dar eu cu forta l-am tinut in mine!
E Gandul cel mai viu ce l-am avut vreodata
Si n-am sa-l pierd…pentru intaia data!


Am sa-l pastrez pana tacerea
Si trupul va avea puterea
Si inima intelepciunea
Tacerea sa afle Minunea…


Minunea e ca Gandul meu
Sa mi-l auda Dumnezeu…
Si tot cand Soarele apune
De Gand sa Il aud ce spune…


Si-o viata-ntreaga cu tarie am crezut
Si-o clipa de-ndoiala n-am avut
C-ar fi ceva mai sus de Dragoste…
Si mai Maret ca ea ce leaga Suflete…


Dar Azi primit-am Gandul Nou in Sange
Si CRED in el si inima imi frange…
Si Gandul e c-adevarat mai e Ceva…
Ce-i Mai Maret Ca Dragostea…


“Mai Maret Ca Dragostea” aud neincetat
Si-i multumesc acestui Gand Adevarat!
Si caut acum sa am Gandul lui Dumnezeu
Dar El, mirat, nu are un Raspuns la gandul meu.


“Adevarat iti spun, Eu cred ce Gandul spune,
Si-ti multumesc, caci Gandul Tau e o Minune!

Si recunosc ca Eu, etern ca tine am Crezut…
Ca Dragostea e tot, ca nu-i nimic mai mult…”


Tata, iti multumesc la tot ce-ai spus
Chiar si asa fara-un concret raspuns…
Acum ca si Tu crezi in Gandul cel din Seara
Va fi mult mai usor acel “ceva” s-apara…


“Acel “Ceva” ce-i mai maret ca Dragostea
Doar tu mai poti afla, Fetita Mea!
In lume pe altcineva nu stiu…
Caci numai tu Azi, te-ai trezit tarziu…

Si Eu si restul lumii nu dormeam
De-aceea Gandul Nou noi nu-l aveam,
Dar tu dormeai ca Eu sa pot veghea…
Si ai dormit sa fie Treaza Lumea…


De-aceea ce te-a Atins pe tine, noua ne e strain,
Si Eu, chiar Dumnezeu, la tine am sa vin…
Si-am sa astept sa-mi dai raspunsul tau.
Acum, tu caut-oriunde, in suflet bun sau rau!”


Si caut…Ce-i Mai Maret ca Dragostea?
Acum ca L-am convins crezare sa imi dea
Nu pot sa nu gasesc Gandului Jumatatea!
Si cred ca stiu: “Responsabilitatea”


Si merg in fata Tronului Tatalui Meu
“Responsabilitatea” strig catre Dumnezeu!
Si vad pe Chipul Sau cum Lacrimi Mari Coboara,
“Fetita Mea, Acum iubesc pentru intaia oara!”

...

N-am inteles ce-a vrut sa-mi spuna Dumnezeu
Dar Chipul Sau sa-l uit imi este tot mai greu…


Si-i multumesc acum Gandului cel Tarziu…
Ca pentru Prima Data, ce caut in lume, Stiu!


Si Dragostea-i pe locul Doi…
Pe Primul Loc sunteti chiar VOI!

Nu prea mult

Nu prea mult


Celor ce sa zambeasca cald le vine
Atunci cand se gandesc la mine…
Acelora le scriu acum Scrisoare
Atat de calda…il arde si pe Soare…


Si se numeste “Nu prea mult”
Sa v-amintiti ca va ascult…
Si nu prea mult sa va-ntristati!
Si prea mult sa nu m-asteptati!


Caci om am fost si n-am putut
Sa stau o viata-ntreaga dupa Scut,
As fi putut acest Sfarsit sa-l ocolesc,
Dar am ales ca si eu “om” sa ma numesc…


Si de citesti acum, din doua drumuri Unul am ales,
Unul spre Inceput,altul spre-acel Sfarsit, pe care eu am mers?
Nu pot afla…caci Inceputul de-am ales, nimic nu-mi amintesc!
Iar de Sfarsit de m-am atins, pe voi n-am cum sa va gasesc…


Si-oricare dintre drumuri de voi tot ma desparte
Cum rupe un copil foile dintr-o carte…
Dar de-ar fi un copil, n-ar fi greu de iubit!
Dar cum sa iert c-o face Tatal Desavarsit?!?


Si nu e un copil naiv, sau imatur, fara discernamant…
E Dumnezeu ce Rupe foile atat de simplu cu al Sau Cuvant!
Atat de-usor de parc-ar mirosi fara sa rup-o Floare…
Dar Rupe fara mila Suflete de om cand inca unul moare!


Si n-am cum sa-nteleg iubirea Sa in tot acest Sfarsit!!!
O vad si-o simt in toata viata-n care L-am iubit…
Si nicio clipa n-am incetat sa-L preamaresc pe Tatal meu,
Si nicio clipa sa-L intreb de merita sa fie Dumnezeu…



Cum poate El sa-i spuna omului senin d-eternitate?!?
Cand El, viclean, i-a dat o libertate cu numele de Moarte…
Si-acum convinge omul de Marele Sau Dar:
Ca omul este Liber… ce amagire-n gust amar!!!


Convingator sa Fie, S-a coborat, S-a pus pe Cruce…
Iisuse, suferinta Ta si-acum Lacrimi mi-aduce!
Dar Tu ai fost pe Cruce-o data, iar omu-n fiecare zi!
Si pana cand, Tu, Dumnezeu Te vei Numi???


Si numai pentru Tine, Eu Sufletul mi-l dau…
Hristoase, aceasta Moarte, oamenii n-o meritau!!!

Orice ar fi facut, omul NU merita S-AJUNGA in mormant!!!
Si cat va mai ajunge, e MINCINOS al Tau CUVANT!!!


Iar voi, iubitii mei, nu m-asteptati prea mult…
De nu sunt langa voi…m-oi fi facut Pamant…

Argument


In Noaptea asta mi-am propus spontan
Sa demonstrez secundelor din an
Ca mici cum ele sunt, daca n-ar exista
In Lumea asta-ntreaga nimic nu s-ar misca…


Dar ce am scris chiar toata lumea stie
Nu asta vreau sa spun in noaptea cea tarzie,
Ci vreau sa demonstrez ceva de Dumnezeu
C-un argument ce schimba cuvantul “mereu”.


Mereu au fost cei ce-au vorbit de Creator
Ca-i mai presus de formele ce mor…
Ca nu-i femeie nici barbat ci e Lumina Pura
Ca-i dincolo de tot, iubire si de ura…


Si au mai fost mereu cei ce Il cred Barbat,
Barbat in Cer cum pe Pamant S-a intrupat.
Si-L simt si eu ca pe-un Barbat pe Dumnezeu,
Dar am un argument ca nu a fost mereu…


Eu cred ca Dumnezeu a fost Femeie cand Lumea a Creat…
Si Argumentul e ca-ntaia respiratie a dat-o-unui Barbat…

Ca un Atotputernic El e Barbat acum, dar nu a fost mereu…
S-a transformat recunoscand c-a fii Femeie si pentru El e greu…

Pamantul

Pamantul



O Stea fara de colturi, o Sfera imperfecta,
Un Cub-oval si Viu cu nume de Planeta…
O Casa ce-a dorit oameni s-adaposteasca,
Dar a ajuns ca azi, de ei sa se fereasca…


Trecut de Miez de Noapte si din nou…
Pictez cu gandurile mele un Tablou.
Si nicio Pensula nu ma ajuta,din toate cele multe
Caci eu pictez tabloul Astrului ce se invarte…


Mi-as fi dorit sa dorm sa nu vad Luna afara…
Sa-mi amintesc acum cat poate sa ma doara
Ca oamenii o vad de mii de ori in viata,
Si mor fara sa vada Planeta Cea Albastra…


Si de-ar vedea-o nu in parti ci ca pe Luna-ntreaga,
Pamantul sigur le va fi, Steaua lor cea mai draga…
Ar fi putut sa stea si ea pe Cer, o Stea pentru ghicit,
Dar s-a facut Pamant…omului s-a jertfit!


Pamantul dintre Astrii este cel mai usor…
Ingreunat de Trupuri vii si Suflete ce mor.

Femeia

Femeia


I. Imaginea-n miscare a vesniciei nemiscate…
II. Veşmant barbatului in zi si goliciunea-n noapte.


- “ Ce versuri minunate, doar doua ce spun tot!”
- Despre Femeie, mai mult de doua versuri, eu nu pot.
Dar cine esti de vezi acum ce scriu?
- “ Nu vad! Cu Mine scri, Eu sunt Cuvantul Viu…”


- Oricine-ai fi, tu poti pleca, caci nu mai scriu nimic!
- “ Mai ai ceva de scris…gandeste-te un pic…”
- Mai am caci doua versuri nu fac o Poezie…
Mai am un singur vers, ce face cat o mie…


E prima poezie ce are doar trei versuri,
E ultima Femeie ce-o scrie-n Universuri..
Al treilea vers vi-l dau ca pe o intrebare
Caci prin al ei raspuns Femeia nu mai moare!


Si iata versul trei celui care citeste:

III. Semintele cui folosesc, Campia de lipseste?

Baiatului meu

Baiatului meu,


Trecut de Miezul Noptii, eu ma gandesc la tine,
Si douazeci si doi de ani trecut-au peste mine…
N-as fi crezut sa nu te am in timpul ce-a trecut!
De ce nu vi, tu vino, Intaiule Nascut!


De cate nopti n-am mai dormit, nici nu-mi mai amintesc
De parca-ai fi venit deja si stau sa te hranesc…
Dar tu nu esti si totusi simt ca te-am crescut…
Si dupa inima din Piept…un anisor ai fi avut…


Si dupa Suflet…de-un an te am la san…
Si dupa Trup de-un an te tot aman…
Iar dupa Buze, de-un an te tot sarut…
Dar dupa ochi…inca nu te-am vazut…


Tu, Bebelus de-un an fara de calendar…
Vino in Timpul meu si mi te daruieste-n Dar…
Nu mai suport un an sa Fiu…si tu sa Nu!
Prunc sa te nasc nu am putut, Mama naste-ma tu!


Iar tatal tau, Alege-l tu, eu Unul l-am dorit…
Si daca nu-l iubeam, oare ai fi venit?

Alege-ti tatal tu, alege-mi tu un Mire!
O Rugaciune-ti fac: “Naste-te din iubire!”

Plang

Plâng,




Lumanarea da doar flacara nu si apa, izvorul da doar apa, nu si foc…toate cate exista isi au statornicia in sensul lor, insa nu si omul…

Despre lumanare poti spune oricand ca arde daca o aprinzi, insa despre om nu poti spune nimic care sa fie la fel de adevarat precum flacara lumanarii care nicicand nu se preface in apa sau in vant, sau in metal sau in pamant…

Azi intalnesti un om si-l vezi puternic, maine pe acelasi om la fel de puternic, poimaine la fel, si-n fiecare zi cand il vezi iti pare un om puternic, si asa este, un om puternic, un om cu rezultate marete in societate, cu profunde calitati in ceea ce realizeaza profesional, cu mari responsabilitati care mereu sunt incununate de success…un om cu o ireprosabila onoare, cu un devotament plin de iubire pentru familie, un om implinit in toate, dar mai ales un om prin care multi isi ating implinirea, prieteni, colegi, cei din familie si cei care-l cunosc…un om care se ingrijeste de toate aspectele vietii sale…care conduce in societate si slujeste in familia mult iubita…

Si-l vezi atat de puternic, aproape mereu zambind, foarte rar il vezi ingandurat sau trist si aproape niciodata nu-l auzi plangandu-se…si ii admiri puterea…

Si precum spui despre o lumanare ca arde tot asa spui despre acest om ca este puternic…insa daca lumanarea mereu naste foc si nu si apa, acest om nu este mereu puternic, el este si slab…nu zambeste mereu ci si plange, nu este mereu binevoitor, nici mereu bun, el si raneste, el si ignora si face si raul constient…nu mereu mangaie, ci si loveste, poate mai rar decat mangaie, dar o face… nu ajuta mereu oamenii, uneori nici nu le asculta problemele, pur si simplu neinteresandu-l nimic din jurul sau.

Da, chiar omul care intreaga viata si-a pus-o in slujba omului si care cu adevarat iubeste oamenii, si care a facut mult bine oamenilor, chiar el a avut si clipe cand nu i-a pasat deloc de niciun om, absolut de niciunul… si te intrebi, Cum Doamne?!?

Cum unde exista atata jertfire pentru ceilalti poate exista si nepasarea, cum unde exista atata putere exista si slabiciune la fel de mare, cum unde exista atata bucurie, este la fel de multa tristete, cum Poate Omul Sa Nasca Si Foc si Apa???

CUM POATE ACELASI OM SA FIE SI LUMANARE SI IZVOR???

De ce, Doamne aceasta povara a lipsei sensului???

Lumanarea isi are sens prin flacara sa, izvorul prin apa limpede, dar eu, eu nu pot avea un sens caci Tu, Doamne, M-ai Nascut Cu Toate In Mine!!!

De ce nu m-ai facut slaba? Macar stiam ca SUNT si-mi duceam astfel viata…sau puternica, sau urata, sau frumoasa…sau buna, sau rea…DAR INTR-UN SINGUR FEL si astfel sa POT CONCRET LUMINA SAU CURGE…

Focul nu curge precum apa si nici apa nu arde…eu, Doamne, de ce uneori curg, alteori ard???

DE CE UNEORI LUMINEZ PRECUM FLACARA, ALTEORI DEVASTEZ INIMI PRECUM APA?

De ce, Doamne, cel mai minunat om pentru milioane de oameni este o binecuvantare si tot acelasi om pentru cativa este un blestem?

Cum, Doamne, poate fi acelasi om si cel care ma atinge atat de cald si cel atat de rece cand nu arde…

De ce din lumanare nu curge apa, de ce ea are linistea de a fi ceea ce este si OMUL DOAR NELINISTEA DE A FI SI FOC SI APA???

NU TE-AI GANDIT, DOAMNE, CA NU ESTE UN DAR SA POTI TOTUL???

CACI CINE POATE TOTUL, NU MAI ESTE!!!

Omul nu este decat ceea ce poate in acel moment…in fiecare clipa poate altceva…sau vrea altceva…simte altfel…si astfel in fiecare moment omul este Altcineva…

Si PLANG, Doamne, si iti scriu, Doamne, si Te intreb: cat este de corect sa pot totul si sa nu fiu eu???

DE CE eu NU AM VIATA?

Caci nu am viata, nu SUNT DECAT O adunatura DE DE TOATE, FOC SI APA LA UN LOC, CER SI PAMANT, PUTERE SI SLABICIUNE, TOATE IMBRATISATE IN MINE, IAR EU NU SUNT DECAT CE SUNT ELE, PE CARE LE MANIFEST PE RAND…CATE UNA…

CE-AI FACUT CU OMUL, DOAMNE???!!!

L-AI FACUT ADAPOST LUMII INTREGI???!!!

PAT INGERILOR SI DEMONILOR???

Doamne, ce-ai facut cu omul?

Lacas de perle si morminte?

Ce e omul, Doamne?

Tu nu vezi ca omul NU ESTE???!!!

Tu nu vezi ca astepti mantuirea a ceva ce nu exista???

Omul nu este decat Lumea Adunata intr-un trup si suflet…in care e si lumanarea si izvorul… Este corect, Doamne, sa-Ti mantuiesti lumea prin acest trup si suflet numit om?

Ai pus in el toata lumea Ta, l-ai numit Om si i-ai dat UN SINGUR SENS: MANTUIREA!

Dar, Tu, Doamne, oare nu sti ca in acest tot Tu ai pus Intreaga Lume?

Cum poti acum sa dai ACELASI SENS LA TOATE???!!!

Cum poti da acelasi sens izvorului si lumanarii, cand deja au unicul lor sens?

Cum, Doamne, sa astepti asta cand sti ca NU SE POATE?!!!

Si daca sti ca nu se poate, de ce lasi OMUL sa se chinuie ATAT si ASA???

DOAMNE, NU-MI CERE MANTUIREA PANA CAND NU VEI LUA INTREAGA LUME CE-AI PUS-O IN TRUPUL SI SUFLETUL MEU!!!

Lumanarea s-a mantuit caci arde, izvorul s-a mantuit caci curge si astfel NU EU MA MANTUIESC CI TOT LUMANAREA SI IZVORUL CE LE-AI PUS IN MINE…

Doamne, ce-ai facut cu omul?

Eu si Ele

Eu si Ele,


Cand ai ajuns sa nu te mai gandesti
Deloc la cel pe care il iubesti…
Sa inteleg ca sentimentele-au trecut
Sau ca sufletul mi l-am pierdut?


In jur vad mii si mii de despartiri,
Un Singur om cu alte zeci iubiri…
Acelasi suflet,un “Te iubesc” in mii de parti,
O inima-mpartita in mii si mii de Carti…


Si fiecare Ea, de El cand se desparte…
Incepe-o noua zi cum ar deschide-o carte,
Cu alte personaje,schimbandu-si si Ea chipul,
De parca-ar stapani Dorintele si Timpul…


De niciun el, eu nu m-am despartit,
Caci pana azi eu n-am avut iubit,
Dar am iubit si simt o despartire
De sufletul prea-plin de-a sa iubire…


Si ca sa inteleg ce simt de doua luni,
La lume am privit cu ochi limpezi si buni,
Si am vazut puterea lor ce mie imi lipseste,
Cum fiecare spune “stop”si “start”cand iar iubeste!


Si stiu ca-i intelept sa-nvat din jurul meu
Si mai ales cand lumea-i o multime si eu sunt numai eu.
Am ascultat si-am respectat curgerea vietii…
Caci Luna nu rasare in clipa diminetii…


Nicicum n-as vrea sa fiu o Luna incurcata cu un Soare.
Si nici nu vreau sa ma lipsesc de tot ce lumea are…
Si-atunci tot “stop” am spus cum am vazut la ele,
Si-apoi am spus si “start” din nou inimii mele…



Si am facut si eu cum face lumea-ntreaga,
Dar inima ce-o am, ca si a lor n-a vrut sa mearga!
Nici Sufletul, nici Pasul, Pieptul, Trupul meu…
Inca nu pot sa cred c-am biruit ce lumea face tot mereu.


Am biruit sau e doar Slabiciunea mea?
Cand o Femeie spune “start” iubeste pe-altcineva,
Cand “stop” am spus si te-am uitat, a functionat,
Cand am spus “start” eu tot pe tine te-am aflat…


Iar eu din lume nu-s!Sa inteleg mi-a fost destul!
Daca-as fi fost, la “start” as fi iubit un altul…
Nu sunt din lume.Nu stapanesc nici timpul, inima…
Dar sunt stapana-n slabiciunea mea…


In locul tau nicicand nu va fi un alt Nume!
Si prin iubirea mea esti mai presus de Lume!

Caci “startul” lor e trecator…
Iar “stopul” meu nemuritor…

Cand iubesc

Cand iubesc,



Cand iubesc nu vreau deloc
S-am o dragoste cu foc…
Sa nu-mi fie dragostea
Scumpa ca si viata mea!


Cand iubesc, iubirea mea
Sa nu-mi salte inima!
Si iubirea sa nu-mi fie
Ca-n visata fantezie…

Iubirea mea nu vreau sa fie
Cea mai dorita bucurie!
Nu vreau iubire ca-n povesti
Ce-n lume sa nu mai gasesti!


Iubirea mea n-o vreau eterna!
Doar jumatate dintr-o perna
Si jumatate dintr-o clipa,
Nu vreau sa fac de timp risipa!


Si cand iubesc nicicum n-as vrea
Sa tremur ca nu-ncape dragostea!
Iubirea mea sa nu-mi dea aripi ca sa zbor
Caci de pamant nu vreau sa-mi fie dor.


Nu vreau o viata doar in doi.
Am fi ca Perla in noroi…
Am fi eterni intr-o infinitate
De clipe mari, goale si plate!


Iubirea mea sa nu-mi fie in piept
Precum caldura ce mult o astept!
Nu vreau ca prin iubire sa-mplinesc
Ce eu de-o viata imi doresc!



Si cand iubesc,ce simt sa nu ma-nalte!
Nu vreau un Print ce in genunchi sa ma incalte!
Iubirea mea sa nu fie ceva special!
Caci eu nu am Pantofi de-un Bal…


Iubirea mea n-o vreau imparateasca!
Caci n-am o Rochie sa sclipeasca…
Iubirea mea o vreau in Luna Plina!
Caci am Piele Diamantina…


Si cand iubesc nu vreau pasiune si mister.
Sinceritate…e tot ce eu mai cer…
Iubirea mea n-o vreau bogata ca-n Palat!
Caci bogatia mea e jumatate dintr-un Pat!


Iubirea mea nu vreau sa ma-nfloreasca,
Nimic deosebit nu vreau sa-mi daruiasca!
Si vad cum oamenii nu inteleg ce scriu…
Ei nu-nteleg ca vreau iubirea Celui Viu!


Iubirea mea n-o vreau in minunate forme!
Caci nu vreau o iubire care sa ma transforme!
Nici intr-o Stea, Zeita, Imparateasa…
Ci sa-mi Pastreze forma de Mireasa…


Si cand iubesc nu vreau cuvinte mari!
Nu vreau safire, nestemate tari…
Nu vreau nici eu Pretioasa sa ma simt!
Nu vreau imbratisari, sarut, alint…


Si vad din nou cum oameni nu-nteleg…
Eu cand iubesc , cu ce vreau sa m-aleg?
Din tot ce e frumos, de ce nu vreau nimic?
Si din iubirea mea, eu ce am sa castig?


Si lor si celor ce-or veni le spun acum in scris
De ce iubirea mea n-o vreau ca-n Paradis…
Caci daca-ar fi asa, n-as mai putea sa pot
Sa Recunosc Adevaratul Cer din tot…


Si nu-mi doresc iubire ca de vis…
Caci nu vreau s-o incurc doar cu un Paradis!
Iubirea mea o vreau ca prin Sinceritate…
Sa fie mai presus de Cer… de toate…


Si ar mai fi inc-un raspuns sa va gasesc:
De ce nu vreau chiar ce-i frumos eu cand iubesc?
Va spun acum ca vreau tot ce n-am vrut!
Safire, nestemate, sclipiri si tot ce n-am cerut!


Le vreau acum, da nu-n iubirea mea!
Vreau tot ce-i mai Frumos din toata dragostea!
Si si toata frumusetea nu mie mi-o doresc…
Tu, Doamne, Pune Tot pe Chipul ce-L iubesc!


NU VREAU NIMIC FRUMOS SA SIMT EU IN IUBIRE
TU, DOAMNE, TOATA FRUMUSETEA, PUNE-O IN AL MEU MIRE…


AS SPUNE ACUM “AMIN” INTRU ETERNITATE…
AMIN.
SI AR MAI FI CEVA:
A TA SINCERITATE…

Cand eu tac,

Cand eu tac,



Azi din nou, la fel ca ieri si tot mereu…
Inconjurata de-o multime ce cauta glasul meu,
Zi dupa zi si an de an se-aduna mii si mii…
Ca cei de azi, ma vor vedea si-ai lor copii.


Si-n fiecare zi, in alt loc, la alt ceas
Multimea cauta cu credinta al meu Pas…
Caci stiu cu totii ca nu vorbesc doar din Cuvant,
Cu-adevarat precum in Cer asa si pe Pamant.


Si-mi spun c-atata bine ei nicaieri nu mai gasesc
Si-atata liniste, putere, c-atunci cand le vorbesc…
Si simt sinceritatea-n vocea lor cu bucurie
Si-n fiecare zi am Vocea tot mai Vie…


Ce lucruri mari am scris, si cat de-adevarate!
Ce nu e adevar este ca nu sunt intamplate…
Am scris un adevar ce e adevarat chiar inca neavut,
Adevarat ca Dumnezeu ce E acum si totusi Nenascut…


Celor ce le-am vorbit si-acum le simt Suflarea…
Si cum simteau Cuvantul meu ca Binecuvantarea,
Va intrebati: cum eu vorbesc ceva ce nu mi s-a-ntamplat?
Si Pot, la fel cum Dumnezeu creeaza desi nici El nu e creat!


V-am scris Adevarat despre al meu trecut,
Adevarat cum Dumnezeu nu are Inceput…
Si tot asa cum Dumnezeu nu are nici Sfarsit
V-am scris de oameni ce au fost desi nu au venit…


La fel cum Domnul face tot desi El nu a fost Facut
La fel Cuvantul meu a fost…desi eu am tacut…
Cuvantul meu a fost si miile de oameni au venit,
Dar a lipsit Binecuvantarea, caci eu nu le-am vorbit!


Nu le-am vorbit nici azi, la fel ca ieri si tot mereu
Si Cand eu Tac ma simt pe Cruce Dumnezeu…
…
Nu e cuvant sa spun ce am in Piept cand oamenii privesc,
Si ma Privesc cu totii de parc-ar auzi ce eu nu le vorbesc…


Acum e ora trei din noaptea spre sfarsit…
Si as putea sa scriu de somnul meu desi eu n-am dormit,
Dar nu vreau sa vedeti in scrisul meu ceva paranormal,
Adevarat va spun, tot ce va scriu e-un Adevar Banal…


Acum va las sa merg sa dorm cu-adevarat,
Ca maine sa vorbesc ceva ce s-a-ntamplat!
Si sper la fel ca azi, ca ieri, ca tot mereu…
Ca maine sa-mi aud si mie eu Cuvantul meu.


Si inainte sa adorm, eu mii si mii de chipuri mi-amintesc
Si-adorm cu rugaciunea ca-n ziua care vine sa-i gasesc…
De ani si ani multimea lor ma inconjoara…
Eu si Azi am Tacut si i-am lasat sa-i doara…


Si stiu c-al meu Cuvant este un Unic Dar!
Si nu-nteleg de ce vorbesc atat de rar…
Si cer acum la Cer ca Sufletul cu ce-i iubesc
Sa se prefaca in Cuvant sa Pot multimii sa-i vorbesc!

Cand eu Tac…
Cerul e Sarac…

Jumatatii mele,



Mi-apari, iubitul meu
Lumina mea in Noapte
Si vad cum Luna, Zanele
Te-mbata cu raze, cu Soapte
Pe Carare si Stelele
Coboara pe rand cate Una
In Paru-ti de-argint se aseaza
Luceafaru-ti pune cununa
Coroana din Cer ce vegheaza
Si Tatal pe tron ce semneaza
Un Act pe Vecie
C-ai fost dintr-o mie
Prin Sabie si Cuvant
Prin Sfant Legamant
Ales ca sa Porti
Focul Iubirii si-Al Vietii in Piept
Caci numai Tu poti
Sa fii-n Lume Drept
Sa Deschizi ale Edenului Porti
Samanta de Rau s-o zdrobesti
Eden sa ramana pe veci
Iubirea ce-ai pierdut sa gasesti.
Esti Mirele meu...
Si Tot Ce-a Creat A Pus Domnu-ntr-un Crin
E Aurul Vejnic si Sfant,mai Presus de Cuvant
Si Crinu-i al Tau...

Doi imparati, o zi

E dimineata si e ziua nimanui…
Imparatul Vechi azi pleaca,cel ce vine inca nu-i,
Luna l-a lasat pe Soare, Soarele lasat-a Luna
Si-a ramas si Cerul gol, Dimineata ca niciuna.

Azi e ziua-n care tot Pamantul
Simte ca Timpu-i foarte destul,
E ziua Pamantului Injumatatit
O parte azi pleaca…una n-a venit.

E sigura dimineata
Fara moarte, fara viata….
Jumatate din Tot pleaca, Jumatate inca nu-i,
Se bazeaza toti pe altii si e ziua nimanui…

Soarele n-a rasarit, el bazandu-se pe Luna
Luna s-a bazat pe Soare sa ne spuna noapte buna,
Imparatul Vechi nu mai e de gasit…
Si Imparatul Nou inca nu a sosit…

E ziua-n care iarna plecat-a de-afara
Si ziua-n care inca,nu e nici primavara,
Iar tot ce a ramas, de azi este al Cui?
Si cine mai observa ca ziua asta nu-i?

Si dac-o parte pleaca si una e pe drum,
Eu sunt cea regretata sau asteptata-acum??
…
Si daca doar eu vad ca-i ziua nimanui,
E clar ca Pasul meu in nicio parte nu-i!

Nu sunt ca Imparatul Vechi, o regretata Fiinta,
Si nici ca Noul Imparat, o vesnica Dorinta…
Nu sunt ca ei, caci dintre ei niciunul nu-i
Eu Sunt cu-adevarat, chiar si a nimanui…

Soarele si Luna lasat-au Cerul Cui?
…
Pamantul fost-a Jumatate si Jumatate inca nu-i!
…
Si-as vrea si tu sa poti cu mine azi sa pui
Un Nume Diminetii din Ziua Nimanui…

Si-as vrea si tu sa vezi aceasta zi
Sa nu fii Cel Plecat sau inca Cel ce Vi!
Sa Fii cum nimeni nu-i, si toate sa le Poti
Sa nu fii ca Pamantul, in doua Jumatati!

Sa nu fii Soarele sau Luna,
Ci tu sa fii ce e intr-una!
Liber ca Ziua nimanui,
Un Imparat ce-n lume nu-i.

Oricat va fi Pamantul, el nu se va schimba,
In Jumatati mereu, nimic fiind intr-una…
Si Totu-i Jumatate, doar Ziua nimanui
Te-ajuta sa poti fii si cand Pamantul nu-i.

E greu acum sa vezi aceasta zi, si-mi spui,
Ca e o poezie, si e, dar scrisa Cui?
…
Tie ti-o scriu ca Testament sa Poti
Sa nu fii Nicaieri din cele Doua Parti!

Si daca e Tarziu si ai ales o Parte,
Sau Fara sa alegi, te-a Scris precum o carte,
Tu Prinde-te acum, caci Ai de Mana Cui!
Cu-adevarat azi tu sa fii, chiar si a nimanui.

Poti singur sa nu fii, iubind si fiind iubit
Dar in acelasi timp vei fi-njumatatit!
Si Dumnezeu ales-a sa iubeasca lasand al Sau Cuvant
In Doua sa se franga…in Cer si pe Pamant.

De-atunci nici El nu e cu-adevarat…
E Cel ce n-a venit si Cel ce e Plecat!
Si Poezia Azi, ti-o Scriu cu mare greu
Caci Totu-i impartit, pana si Dumnezeu.

Si-n cele doua Parti e Viata pe Pamant,
Si-ti spun o mare Taina: asa-i si-n Cerul Sfant!
De-aceea nu visa ca-ntreg vei fi mai Sus…
Caci si in Cer e Rasarit si este si Apus.

In toate Lumile-am cautat si crede-ma ca nu-i
Ceva sau Cineva, Orice, sa fie-a nimanui…
…
Pana si Dumnezeu e injumatatit…
Si e Doar vina Lui… si Vina-i c-a Iubit!

...despre Ea,

Lacrimilor Ei,

Te pierzi in largul Ei
Sarut Legat cu Chei
Taram cu printi si zmei
Te Pierzi de-o Vrei...

Ea e Oglinda Jos si Sus
E Rasarit e si Apus
E Tot ce-a Spus si ce n-a Spus
Ea e Oglinda lui Isus

El cauta Suflet si Comori
Sarut Legat cu Sfori
Taram de vrei sa Zbori
El cauta chiar de-s Nori

Eu sunt Cuvant Aprins
Sunt Cerul cel Deschis
Sunt Tot ce-am zis si ce n-am Zis
Sunt Lacrima lui Isis

Voi Stiti Lumina si Secrete
Sarut Legat cu Pete
Taram uitat cu Trepte
Voi stiti ca Ea Stie sa Ierte...

Noi suntem Apa, Foc nestins
Suntem cu Sufletul Inchis
Suntem tot ce-am Atins si n-am Atins
Suntem Treziti numai in Vis

Ei Plang cand Ea Saruta Luna
Sarut Legat cu Unul si cu Una
Taram ce spulbera Minciuna
Ei Plang si-i Pun Cununa...

"Eu sunt si slabiciunea si taria
Sunt Sabia si Poezia
Sunt Crin ce ia, Crin ce nu ia
Eu sunt Fecioara Maria..."