Plâng,
Lumanarea da doar flacara nu si apa, izvorul da doar apa, nu si foc…toate cate exista isi au statornicia in sensul lor, insa nu si omul…
Despre lumanare poti spune oricand ca arde daca o aprinzi, insa despre om nu poti spune nimic care sa fie la fel de adevarat precum flacara lumanarii care nicicand nu se preface in apa sau in vant, sau in metal sau in pamant…
Azi intalnesti un om si-l vezi puternic, maine pe acelasi om la fel de puternic, poimaine la fel, si-n fiecare zi cand il vezi iti pare un om puternic, si asa este, un om puternic, un om cu rezultate marete in societate, cu profunde calitati in ceea ce realizeaza profesional, cu mari responsabilitati care mereu sunt incununate de success…un om cu o ireprosabila onoare, cu un devotament plin de iubire pentru familie, un om implinit in toate, dar mai ales un om prin care multi isi ating implinirea, prieteni, colegi, cei din familie si cei care-l cunosc…un om care se ingrijeste de toate aspectele vietii sale…care conduce in societate si slujeste in familia mult iubita…
Si-l vezi atat de puternic, aproape mereu zambind, foarte rar il vezi ingandurat sau trist si aproape niciodata nu-l auzi plangandu-se…si ii admiri puterea…
Si precum spui despre o lumanare ca arde tot asa spui despre acest om ca este puternic…insa daca lumanarea mereu naste foc si nu si apa, acest om nu este mereu puternic, el este si slab…nu zambeste mereu ci si plange, nu este mereu binevoitor, nici mereu bun, el si raneste, el si ignora si face si raul constient…nu mereu mangaie, ci si loveste, poate mai rar decat mangaie, dar o face… nu ajuta mereu oamenii, uneori nici nu le asculta problemele, pur si simplu neinteresandu-l nimic din jurul sau.
Da, chiar omul care intreaga viata si-a pus-o in slujba omului si care cu adevarat iubeste oamenii, si care a facut mult bine oamenilor, chiar el a avut si clipe cand nu i-a pasat deloc de niciun om, absolut de niciunul… si te intrebi, Cum Doamne?!?
Cum unde exista atata jertfire pentru ceilalti poate exista si nepasarea, cum unde exista atata putere exista si slabiciune la fel de mare, cum unde exista atata bucurie, este la fel de multa tristete, cum Poate Omul Sa Nasca Si Foc si Apa???
CUM POATE ACELASI OM SA FIE SI LUMANARE SI IZVOR???
De ce, Doamne aceasta povara a lipsei sensului???
Lumanarea isi are sens prin flacara sa, izvorul prin apa limpede, dar eu, eu nu pot avea un sens caci Tu, Doamne, M-ai Nascut Cu Toate In Mine!!!
De ce nu m-ai facut slaba? Macar stiam ca SUNT si-mi duceam astfel viata…sau puternica, sau urata, sau frumoasa…sau buna, sau rea…DAR INTR-UN SINGUR FEL si astfel sa POT CONCRET LUMINA SAU CURGE…
Focul nu curge precum apa si nici apa nu arde…eu, Doamne, de ce uneori curg, alteori ard???
DE CE UNEORI LUMINEZ PRECUM FLACARA, ALTEORI DEVASTEZ INIMI PRECUM APA?
De ce, Doamne, cel mai minunat om pentru milioane de oameni este o binecuvantare si tot acelasi om pentru cativa este un blestem?
Cum, Doamne, poate fi acelasi om si cel care ma atinge atat de cald si cel atat de rece cand nu arde…
De ce din lumanare nu curge apa, de ce ea are linistea de a fi ceea ce este si OMUL DOAR NELINISTEA DE A FI SI FOC SI APA???
NU TE-AI GANDIT, DOAMNE, CA NU ESTE UN DAR SA POTI TOTUL???
CACI CINE POATE TOTUL, NU MAI ESTE!!!
Omul nu este decat ceea ce poate in acel moment…in fiecare clipa poate altceva…sau vrea altceva…simte altfel…si astfel in fiecare moment omul este Altcineva…
Si PLANG, Doamne, si iti scriu, Doamne, si Te intreb: cat este de corect sa pot totul si sa nu fiu eu???
DE CE eu NU AM VIATA?
Caci nu am viata, nu SUNT DECAT O adunatura DE DE TOATE, FOC SI APA LA UN LOC, CER SI PAMANT, PUTERE SI SLABICIUNE, TOATE IMBRATISATE IN MINE, IAR EU NU SUNT DECAT CE SUNT ELE, PE CARE LE MANIFEST PE RAND…CATE UNA…
CE-AI FACUT CU OMUL, DOAMNE???!!!
L-AI FACUT ADAPOST LUMII INTREGI???!!!
PAT INGERILOR SI DEMONILOR???
Doamne, ce-ai facut cu omul?
Lacas de perle si morminte?
Ce e omul, Doamne?
Tu nu vezi ca omul NU ESTE???!!!
Tu nu vezi ca astepti mantuirea a ceva ce nu exista???
Omul nu este decat Lumea Adunata intr-un trup si suflet…in care e si lumanarea si izvorul… Este corect, Doamne, sa-Ti mantuiesti lumea prin acest trup si suflet numit om?
Ai pus in el toata lumea Ta, l-ai numit Om si i-ai dat UN SINGUR SENS: MANTUIREA!
Dar, Tu, Doamne, oare nu sti ca in acest tot Tu ai pus Intreaga Lume?
Cum poti acum sa dai ACELASI SENS LA TOATE???!!!
Cum poti da acelasi sens izvorului si lumanarii, cand deja au unicul lor sens?
Cum, Doamne, sa astepti asta cand sti ca NU SE POATE?!!!
Si daca sti ca nu se poate, de ce lasi OMUL sa se chinuie ATAT si ASA???
DOAMNE, NU-MI CERE MANTUIREA PANA CAND NU VEI LUA INTREAGA LUME CE-AI PUS-O IN TRUPUL SI SUFLETUL MEU!!!
Lumanarea s-a mantuit caci arde, izvorul s-a mantuit caci curge si astfel NU EU MA MANTUIESC CI TOT LUMANAREA SI IZVORUL CE LE-AI PUS IN MINE…
Doamne, ce-ai facut cu omul?
Lumanarea da doar flacara nu si apa, izvorul da doar apa, nu si foc…toate cate exista isi au statornicia in sensul lor, insa nu si omul…
Despre lumanare poti spune oricand ca arde daca o aprinzi, insa despre om nu poti spune nimic care sa fie la fel de adevarat precum flacara lumanarii care nicicand nu se preface in apa sau in vant, sau in metal sau in pamant…
Azi intalnesti un om si-l vezi puternic, maine pe acelasi om la fel de puternic, poimaine la fel, si-n fiecare zi cand il vezi iti pare un om puternic, si asa este, un om puternic, un om cu rezultate marete in societate, cu profunde calitati in ceea ce realizeaza profesional, cu mari responsabilitati care mereu sunt incununate de success…un om cu o ireprosabila onoare, cu un devotament plin de iubire pentru familie, un om implinit in toate, dar mai ales un om prin care multi isi ating implinirea, prieteni, colegi, cei din familie si cei care-l cunosc…un om care se ingrijeste de toate aspectele vietii sale…care conduce in societate si slujeste in familia mult iubita…
Si-l vezi atat de puternic, aproape mereu zambind, foarte rar il vezi ingandurat sau trist si aproape niciodata nu-l auzi plangandu-se…si ii admiri puterea…
Si precum spui despre o lumanare ca arde tot asa spui despre acest om ca este puternic…insa daca lumanarea mereu naste foc si nu si apa, acest om nu este mereu puternic, el este si slab…nu zambeste mereu ci si plange, nu este mereu binevoitor, nici mereu bun, el si raneste, el si ignora si face si raul constient…nu mereu mangaie, ci si loveste, poate mai rar decat mangaie, dar o face… nu ajuta mereu oamenii, uneori nici nu le asculta problemele, pur si simplu neinteresandu-l nimic din jurul sau.
Da, chiar omul care intreaga viata si-a pus-o in slujba omului si care cu adevarat iubeste oamenii, si care a facut mult bine oamenilor, chiar el a avut si clipe cand nu i-a pasat deloc de niciun om, absolut de niciunul… si te intrebi, Cum Doamne?!?
Cum unde exista atata jertfire pentru ceilalti poate exista si nepasarea, cum unde exista atata putere exista si slabiciune la fel de mare, cum unde exista atata bucurie, este la fel de multa tristete, cum Poate Omul Sa Nasca Si Foc si Apa???
CUM POATE ACELASI OM SA FIE SI LUMANARE SI IZVOR???
De ce, Doamne aceasta povara a lipsei sensului???
Lumanarea isi are sens prin flacara sa, izvorul prin apa limpede, dar eu, eu nu pot avea un sens caci Tu, Doamne, M-ai Nascut Cu Toate In Mine!!!
De ce nu m-ai facut slaba? Macar stiam ca SUNT si-mi duceam astfel viata…sau puternica, sau urata, sau frumoasa…sau buna, sau rea…DAR INTR-UN SINGUR FEL si astfel sa POT CONCRET LUMINA SAU CURGE…
Focul nu curge precum apa si nici apa nu arde…eu, Doamne, de ce uneori curg, alteori ard???
DE CE UNEORI LUMINEZ PRECUM FLACARA, ALTEORI DEVASTEZ INIMI PRECUM APA?
De ce, Doamne, cel mai minunat om pentru milioane de oameni este o binecuvantare si tot acelasi om pentru cativa este un blestem?
Cum, Doamne, poate fi acelasi om si cel care ma atinge atat de cald si cel atat de rece cand nu arde…
De ce din lumanare nu curge apa, de ce ea are linistea de a fi ceea ce este si OMUL DOAR NELINISTEA DE A FI SI FOC SI APA???
NU TE-AI GANDIT, DOAMNE, CA NU ESTE UN DAR SA POTI TOTUL???
CACI CINE POATE TOTUL, NU MAI ESTE!!!
Omul nu este decat ceea ce poate in acel moment…in fiecare clipa poate altceva…sau vrea altceva…simte altfel…si astfel in fiecare moment omul este Altcineva…
Si PLANG, Doamne, si iti scriu, Doamne, si Te intreb: cat este de corect sa pot totul si sa nu fiu eu???
DE CE eu NU AM VIATA?
Caci nu am viata, nu SUNT DECAT O adunatura DE DE TOATE, FOC SI APA LA UN LOC, CER SI PAMANT, PUTERE SI SLABICIUNE, TOATE IMBRATISATE IN MINE, IAR EU NU SUNT DECAT CE SUNT ELE, PE CARE LE MANIFEST PE RAND…CATE UNA…
CE-AI FACUT CU OMUL, DOAMNE???!!!
L-AI FACUT ADAPOST LUMII INTREGI???!!!
PAT INGERILOR SI DEMONILOR???
Doamne, ce-ai facut cu omul?
Lacas de perle si morminte?
Ce e omul, Doamne?
Tu nu vezi ca omul NU ESTE???!!!
Tu nu vezi ca astepti mantuirea a ceva ce nu exista???
Omul nu este decat Lumea Adunata intr-un trup si suflet…in care e si lumanarea si izvorul… Este corect, Doamne, sa-Ti mantuiesti lumea prin acest trup si suflet numit om?
Ai pus in el toata lumea Ta, l-ai numit Om si i-ai dat UN SINGUR SENS: MANTUIREA!
Dar, Tu, Doamne, oare nu sti ca in acest tot Tu ai pus Intreaga Lume?
Cum poti acum sa dai ACELASI SENS LA TOATE???!!!
Cum poti da acelasi sens izvorului si lumanarii, cand deja au unicul lor sens?
Cum, Doamne, sa astepti asta cand sti ca NU SE POATE?!!!
Si daca sti ca nu se poate, de ce lasi OMUL sa se chinuie ATAT si ASA???
DOAMNE, NU-MI CERE MANTUIREA PANA CAND NU VEI LUA INTREAGA LUME CE-AI PUS-O IN TRUPUL SI SUFLETUL MEU!!!
Lumanarea s-a mantuit caci arde, izvorul s-a mantuit caci curge si astfel NU EU MA MANTUIESC CI TOT LUMANAREA SI IZVORUL CE LE-AI PUS IN MINE…
Doamne, ce-ai facut cu omul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu