Nu prea mult

Nu prea mult


Celor ce sa zambeasca cald le vine
Atunci cand se gandesc la mine…
Acelora le scriu acum Scrisoare
Atat de calda…il arde si pe Soare…


Si se numeste “Nu prea mult”
Sa v-amintiti ca va ascult…
Si nu prea mult sa va-ntristati!
Si prea mult sa nu m-asteptati!


Caci om am fost si n-am putut
Sa stau o viata-ntreaga dupa Scut,
As fi putut acest Sfarsit sa-l ocolesc,
Dar am ales ca si eu “om” sa ma numesc…


Si de citesti acum, din doua drumuri Unul am ales,
Unul spre Inceput,altul spre-acel Sfarsit, pe care eu am mers?
Nu pot afla…caci Inceputul de-am ales, nimic nu-mi amintesc!
Iar de Sfarsit de m-am atins, pe voi n-am cum sa va gasesc…


Si-oricare dintre drumuri de voi tot ma desparte
Cum rupe un copil foile dintr-o carte…
Dar de-ar fi un copil, n-ar fi greu de iubit!
Dar cum sa iert c-o face Tatal Desavarsit?!?


Si nu e un copil naiv, sau imatur, fara discernamant…
E Dumnezeu ce Rupe foile atat de simplu cu al Sau Cuvant!
Atat de-usor de parc-ar mirosi fara sa rup-o Floare…
Dar Rupe fara mila Suflete de om cand inca unul moare!


Si n-am cum sa-nteleg iubirea Sa in tot acest Sfarsit!!!
O vad si-o simt in toata viata-n care L-am iubit…
Si nicio clipa n-am incetat sa-L preamaresc pe Tatal meu,
Si nicio clipa sa-L intreb de merita sa fie Dumnezeu…



Cum poate El sa-i spuna omului senin d-eternitate?!?
Cand El, viclean, i-a dat o libertate cu numele de Moarte…
Si-acum convinge omul de Marele Sau Dar:
Ca omul este Liber… ce amagire-n gust amar!!!


Convingator sa Fie, S-a coborat, S-a pus pe Cruce…
Iisuse, suferinta Ta si-acum Lacrimi mi-aduce!
Dar Tu ai fost pe Cruce-o data, iar omu-n fiecare zi!
Si pana cand, Tu, Dumnezeu Te vei Numi???


Si numai pentru Tine, Eu Sufletul mi-l dau…
Hristoase, aceasta Moarte, oamenii n-o meritau!!!

Orice ar fi facut, omul NU merita S-AJUNGA in mormant!!!
Si cat va mai ajunge, e MINCINOS al Tau CUVANT!!!


Iar voi, iubitii mei, nu m-asteptati prea mult…
De nu sunt langa voi…m-oi fi facut Pamant…